Mi-am cumparat un inel
….cel mai mare…cat toata indoiala mea. Gripele
sufletesti se vindeca cu dusuri reci nu cu ceiut cald
Iubirile
complicate aflate la limita intre neimpartasit si imposibil, sunt ca o boala
cronica lunga si grea pe care te straduiesti sa o duci pe picioare. Sunt zile
in care te cuprinde senzatia de bine pe
care o ai cand cand te trezesti si care aproape iti pacaleste simptomele. Zile
in care oamenii din jurul tau se minuneaza de cat de infloritor arati fara sa
stie ca e doar un invelis de fals desenat cu dexteritate. Insa zilele astea
suna a gol, si nu le compenseaza pe cele in care sintetizezi mental, toate
remediile care nu au dat vreun rezultat. Uneori zilele bune iti dau elan ca sa
poti trece prin cele rele, rapid ca intr-o cursa de maraton. Doar ca atunci cand vorbim despre dragoste
neimpartasita secundele se transforma in zile, luni si poate chiar ani, iar
suferinta apasa asupra ta asemeni unei tone de fier care nu face decat sa te
traga in jos au sa te faca sa te simti ca in stupida farsa cu bancnota. In care EL are bancnota legata cu ata si o
arunca ironic spre tine, care te chinui sa o prinzi, si atunci cand intinzi mana sa o apuci cineva
o trage mai departe. Si de cele mai multe ori acel cineva este el.
E normal sa-ti
doresti sa faci parte din povestea lui. Ai dat probe pentru un rol in filmul
asta si desi nu l-ai primit pe cel principal ai acceptat si partituri de
figuranta, in speranta ca la un moment dat vei merita mai mult. Si totul pentru
speranta ca vei obtine rolul principal. Pe merit, fara pile…fara
interventii..doar asteptand in umbra sa fii invitata la casting . Sunt situatii
cand se intampla sa avem un rol, minuscul ce-i drept cu replici scurte dar
speram ca e filmul vietii. Si credem ca filmul acesta al vietii, contrar
peliculelor de Oscar, nu poate fi derulat inainte-inapoi pentru a sari peste
momentele dureroase, si ca trebuiesc traite toate, unul cate unul. Daca cumva
traiesti in ecuatia “daca el..” inclestata de suferinta si fara puterea de a
varsa o lacrima, sfatul acesta iti va fi de ajutor : “ sulfa in sus niste spuma
si apoi priveste fix spre tavan. Nu exista prilej mai bun de a plange decat
sapunul care-ti aluneca in ochi” ( a spus-o Almudena Solana in povestea unei
femei care si-a pierdut sotul si care nu mai are puterea si curajul sa planga).
In general
oamenii cand se despart, ard scrisorile, rup pozele si dau foc tuturor
amintirilor. Tu ai putea sa faci altceva : du-te si cumpara-ti un inel ieftin
de zirconiu, cu o piatra in mijloc pe care sa-l porti pe inelar si cu care sa
umpli golul ramas in urma. Un inel care sa-ti aminteasca de tot ce ti-a lipsit
vreodata si ca de fapt nu ai vrut pe “cineva” ci doar pe “el”. Il vei purta de
fiecare data cu sufletul strans si ori de cate ori vei vedea stralucirea
pietrei te vei vedea in sfarsit pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu