Poveste (I) - incercare

Stateam amandoua tolanite pe canapeaua din living. Eu cu telecomanda in mana ea , butonanad nervos telefonul. Imi placuse Cristina dintotdeauna  si ma uimea cu forta cu care renastea dupa vreun esec fie el sentimental sau profesional. De data asta se chinuia sa-mi citeasca un mail pe care dorea sa i-l trimita barbatului pe care-l iubea cu ardoare de vreo 13 luni si eu trebuia sa-mi dau acordul pentru insiruirea de cuvinte dulci gen : iubire, noi, eu, tu.  Am recunoscut stilul pentru ca ,, de altfel, casuta mea de e-mail era ticsita de genul acesta de drafturi; da drafturi pentru ca nu am avut niciodata curajul sa apas pacatosul de buton “send”si daca am facut-o la un moment dat am regretat.

“ Iubitul meu,

Ai aparut TU si odata cu tine zambetul meu. Stii ca nu mai zambisem de mult si mi-am upgradat fericirea cu fiecare minut cat ai stat langa mine.  Fiecare ora fara tine e lunga si ma indeparteaza de perfectiunea spre care tind…Cu fiecare zi ce trece eşti tot mai departe. Mi-e frica ca ai sa incepi să dispari.Ştii ce s-a întâmplat după ce s-a terminat tradiţia noastră de duminică seara? Ştii ce s-a întâmplat după ce am încetat să ne mai bem minţile până la 5 dimineaţa în fiecare duminică, doar ca să nu fim ca toţi corporatiştii ăia distruşi care se bagă în pat de la 8 seara, se uită la Divertis şi apoi sting veioza ca să nu fie obosiţi a doua zi la birou? Ştii care a devenit noua mea tradiţie de duminică seara? Iti scriu tie…Nu-ti gasesti locul si probabil n-ai sa ti-l gasesti vreodata daca ai sa continui sa te intrebi daca cumva locul tau e langa mine pentru ca de fapt nu ai fost niciodata langa mine…”bla bla bla

…m-am chinuit vreme de jumatate de ora sa o conving sa nu trimita mesajul si alta jumatate de ora am ascultat-o insiruindu-si defectele, pentru ca de fapt era convinsa ca Robert ar fi iubit-o mail mult daca s-ar fi apropiat de modelul de perfectiune. I-am explicat ca noi femeile cand iubim cu ardoare , pana la plasele, functionam perfect insa din cand in cand avem nevoie sa ne alimentam cu strangeri in brate si gesture culese din strafundul sufletului. I-am explicat ca daca la un moment dat functionam eronat e ca, poate, iubirea vietii noastre a gresit undeva. 


       Dupa ora de palavragit mi-am dat seama ca eforturile mele erau zadarnice sic a atare a trebuit sa-I smulg telefonul sa dau delete draft si sa –i explic cu un ton mai ridicat decat de obicei “ They don’t like nice girls! Be a bitch! “ . Yes right ! Nici eu nu credeam asta. Adevarul ca imi propusesem si eu de vreo cateva ori sa incerc sa joc rolul asta, si de fiecare data am esuat lamentabil intorcandu-ma la privirea pierduta si plina de adoratie pentru “nataraul” (asa-l alintam eu in mintea mea ) de care eram profund indragostita. Dar mi-as fi dorit din suflet ca rolul asta sa-I iasa Cristinei numai sa nu o mai vad suferind.

          Pe Robert il cunoscuse in urma cu 13 luni intr-un supermarket la raionul de gadget-uri, si o cucerise cu siguranta de sine si cu zambetul. Apoi a realizat cate lucruri aveau in comun…intr-adevar zambeau frumos impreuna si li se potriveau povestile si aveau toate sansele ca impreuna sa-si construiasca povestea. Din pacate Cristina nu auzise de “Contabilitate”-a lui Marin Sorescu , parafrazata de mine in felul urmator “ barbatul pe care l-ai iubit si barbatul care nu te-a iubit fac zero”.  ( Va urma)

Tweet