şi n-am curaj să încep cu nici unul. Trebuie să încep de undeva. De la mine, de la tine, de la motivul pentru care m-as tara de la o ora la alta, aşteptând să se întâmple un miracol sa pot trai iarasi si sa pot zambi iarasi, de la permanenta muncă de a evita să-ţi întâlnesc privirea, de privirea lasata in jos in unele momente cand imi ascund cuvintele, de la miile de întrebări pe care le-am strâns în cap, de la misterul crizei prin care trec bărbaţii când realizează că nu mai au chiar 25 de ani, de la zâmbetul pe care nu mi-l pot reţine când intri în încăpere, de la căldura care îmi invadează corpul, de la avântul pe care şi-l iau braţele mele spre tine când te apropii, de la oboseala mea cronică, de la un suflet încremenit de spaima unei deziluzii, de la pasii sovaelnici care ar fi trebuit sa fie siguri si apasati cand prima lacrima a alunecat pe obraz, de la talentul de detectiv pe care îţi doresc să-l ai, pentru că n-ai sa primesti indicii , de la curajul pe care va trebui să ţi-l faci, pentru că de data asta chiar nu mai am de gând să ridic nici un deget. Trebuie, într-adevăr, să schimb foarte multe lucruri. Aşa că...spun START...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu