marți, 30 octombrie 2012

A must : "Luni de fiere"


    Mi-a cazut in mana , (la recomandare) ce-i drept dupa ce am vazut jumatate din ecranizarea “Bitter Moon”. N-am reusit sa-l privesc decat pana la jumatate, intrucat fuseseam oripilata de transformarea unui sentiment care ne inunda cu caldura,  intr-un iad in care trebuie sa traiesti zi de zi…doar pentru ca la un moment dat ti-ai cusut viata de cea a altcuiva. Am cautat cartea, am gasit-o si am deschis-o cu teama…adevarul e ca nu am reusit sa ma dezlipesc de ea vreme de doua zile. Am descoperit un Brukner cu o minte bolnava , dar de care nu te poti rupe.

     “Luni de fiere” nu face decat sa disece in amanunt cuplul modern, un cuplu care adora propria criza, lucru care naste fragilitatea. As fi prelungit inceputul si povestea Franz – Rebecca, autobuzul devenit anticamera iubirii lor bolnave, un inceput care te duce cu gandul la romantismul unei povesti de dragoste clasice.O poveste care incepe cu o scanteie, la care visam toti, cu decorul eventual usor modificat, o poveste in care flacara pasiunii poate fi aprinsa nu neaparat de salvarea universului ci si de salvarea de la o amenda in transportul public. Insa e o poveste care nu urmeaza cursul clasicelor povesti de dragoste. E o carte buna , buna prin nocivitatea ei totusi, dar pe care nu o citi daca esti indragostit si daca ti traiesti povestea de dragoste , acolo sus pe norisori roz , pentru ca s-ar putea sa ai asigurata cazatura pe asfalt. Cei doi traiesc cu pasiune…consuma fiecare secunda, se exploreaza reciproc si experimenteaza sexual  dand frau liber tuturor fanteziilor posibile. Observam un Brukner care descrie in mod deviant si care oripileaza prin brutalitatea limbajului si care te poate face sa inchizi cartea si sa nu o mai deschizi vreodata. Franz și Rebecca au depășit orice limite pe care mintea unui om normal (sau, cum ar spune Franz, mintea unui om mult prea baricadat de propriile inhibiții) și le-ar putea imagina; de la sado-masochism, până la urofilie și chiar scatofilie, totul fiind descris in detaliu. Cuplul ajunge apoi la momentul apogeului, atunci cand barbatul constata ca nu urmeaza decat declinul. Din acest moment franz devine calaul Rebeccai, si duce o lupta pentru dezintegrarea personalitatii femeii pe care o iubise, o femeie care se agata cu unghiile de barbatul care nu o mai vroia. Am asistat, sorbind fiecare cuvant, la umilirea ei, la razbunari gratuite, la docilitatea cu care ea se inneca in suferinta multumindu-se doar cu prezenta unui barbat  care nu mai era de mult acel “+1” al ei. Acel barbat care o supunea acestui chin psihologic  din dorinta de a se elibera de aceasta iubire sufocanta la care renuntase de mult.  

      N am inteles de ce ea a trebuit sa ramana ancorata in cosmarul acela de parca destinul le cimentase vietile una langa alta, fara posibilitatea de a merge mai departe. Apoi am inteles ca era vorba despre dragostea mutata pana aproape de obsesie, de dorinta de razbunare a unei femei, care are parte de “reversul medaliei”. As rezuma dragostea celor doi la un razboi in doua acte in care iubirea e singura care a pierdut.

      Am sa redau cateva pasaje sperand ca va vor face sa deschideti cartea si sa cititi macar 2 pagini insa dupa sunt convinsa ca nu o veti mai putea dezlipi de mana :

 „Nu râde de autobuz: nu există un loc de elecţiune pentru o dragoste la prim a vedere. Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard.”

„De fapt mă plictiseam de moarte cu ea. Iar plictisul este un tovarăş pe care nu-l suporţi decât în singurătate: pentru că nu vrei martori în acele clipe blestemate, de frică să nu capeţi de Ia ei o imagine infamantă.”

„Sentimentul este ceva ce se poate pierde ca un ceas, epuiza încet ca un cont în bancă şi regăsi ca o pălărie.”

„Ştii că, dezbrăcându-se, bărbaţii si femeile îşi pierd deseori graţia de care au dat dovadă îmbrăcaţi: nuditatea este un veşmânt prost croit în care înoată încurcaţi.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu