Pana si nesfarstiul ocean are o finalitate...tarmul. Dorul nu...e fara limite si il simtim intr-o mie de feluri. Ai spune ca dorul e atat de mic incat iti incape in suflet si ramane acolo pana reusesti sa dai de el. De fapt iti circula prin sange, iti incetoseaza privirea si transforma fiecare gura de aer intr-o intepatura pe care o simti pana la plasele.
Dorul nu asteapta niciodata pentru ca te invadeaza mult prea devreme, chiar si atunci cand inca mai poti auzi urmele pasilor indepartandu-se. Nu se vindeca asemeni unei migrene, si daca te doare prea tare, uita-te catre persoana care te-a ravasit...mai mult ca sigur iti vei gasi acolo sufletul, intreg sau bucati. Nu bate niciodata la usa ci intra pe nepregatite iar daca nu-l primesti nu se va strecura pe langa praguri...va astepta cuminte sa-i deschizi si te va lovi fulgerator, mistuindu-te dureros.
Dorul se simte doar daca exista si o poveste..iar daca niciodata nu ti-e dor inseamna ca ai ingropat povestile in vreun sertar...recunoaste ca ti-e dor si poate mintea ta nu va mai fi vraiste. Poti sa razi de dor doar daca esti indragostit si doar atunci iti infloreste pe chip cel mai frumos suras. Adauga o sclipire in privire si uita-te in oglinda.Vei vedea un chip fericit. Nu-l urla peste tot...poveste-i despre el persoanei care-ti lipseste...nimeni altcineva nu te va intelege.
Cand ti-e dor nu ai nevoie de dovezi si demonstratii haotice...trebuie doar sa folosesti cuvinte simple si uneori chiar si o privire e de ajuns. Daca te cauta...nu pleca departe de el...e posibil sa te pierzi si nu vei putea gasi drumul inapoi catre tine.
De fapt dorul e sinteza exacta a ceea ce e mai frumos in sufletul tau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu