Unele
dintre noi sunt razboinice si bataioase. Unele femei au luptat de cand se stiu
cu demoni, oameni, temeri, frustrari…altele au fost un pic mai norocoase si
viata lor nu a necesitat vreun razboi cu ele insele sau cu altele. N-as putea
spune ca sunt Iona D’Arc contemporana, dar m-am straduit cat am putut sa
corespund asteptarilor tuturor si sa obtin ceea ce mi am dorit. Mi-a aduc
aminte de o victorie din viata…pe care am castigat-o dupa 10 ani de “lupta” (
bine , de accord e prea mult spus lupta). Toata perioada liceului m-am luptat
cu stiintele exacte…care nu-mi placeau de nici o culoare desi eu alesesem
profilul “informatica” , si am adorat literatura si limba romana, mai exact tot
ceea ce-mi permitea sa-mi expun creativitatea.
La fizica nu am excelat niciodata…si “proful”, mi-l amintesc si acum, ma tot scotea la tabla, si innebunea efectiv
cand dupa ce umpleam doua table cu rezolvarea vreunei probleme o dadeam de gard
la sfarsit cu vreo greseala din neatentie de genul celei 1+1=3…de vreo cateva
ori mi-a pus 2 ca sa ma invete minte sa casc ochii si a fiu atenta. Ba chiar,
dupa, imi urla efectiv “ N-ai sa fii in
stare in viata ta sa iei permisul de conducere pentru ca esti neatenta. Si daca
dintr-o intamplare o sa-l iei anunta-ma sa nu mai ies in viata mea pe sosea”.
Timp de 4 ani am auzit aceeasi placa de la toata lumea…inclusive de la ai mei ,
pentru omul avusese grija sa-i spuna acelasi lucru si lui taica-meu care si in
acest moment are parerea de atunci…Anii
au trecut si urma intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului fiecare
trebuia sa se ridice in picioare in fata colectivului profesoral si sa spuna ce a realizat in cei 10 ani.
Povestile erau cam aceleasi “lucrez in nu-stiu-ce multinationala”, “casatorit(a)”,
“copil” (dupa caz). Eu m-am ridicat in
picioare si nu am spus decat atat: Iulia Dinu, necasatorita, o pisica “
Snowbell” si in urmatoarele secunde am scos permisul din portofel si am adaugat
triumfatoare “ da , domnule profesor, am permis.” Nu a stiut nimeni ca am dat
de 4 ori ca sa-l obtin, ca nu mi-a placut de fapt sa conduc dar ca a trebuit
..si da a fost ambitia mea si lupta mea cu toti ceilalti care-mi spuneau “
ce-ti trebuie?nu esti in stare”…Ei bine da..imi trebuie…conduc execrabil dar ma
perfectionez. Ei bine povestea asta era de fapt un preambul…pentru o postare la
care ma gandesc de ceva timp si pe care o voi publica zilele urmatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu