Geometrie

       Sunt un cerc, nascut dintr-un compas si un creion cu varful ascutit. M-au desenat cu grija, pe o coala de hartie alba, care a zambit scalen de la primul arc. Mi-a oferit o jumatate din ea lasandu-ma sa inteleg ca in curand nu voi ma fi un cerc singur pe o coala alba la fel de singura si ea. A fosnit de bucurie cand am fost gata si cand mi-au desenat si primele raze am fost atat de mandru ! Din cand in cand mai trageam cu ochiul catre cealalta jumatate alba si catre compasul ramas pe masa. Mi-am imaginat ca in curand acolo va aparea un alt cerc pe care sa-l pot intreba: " Iti doresti sa fii concentricul meu?" . Dar pagina a ramas alba inca mult timp, mi s-au ofilit razele si arcurile s-au arcuit de tristete. 

      

      Compasul a ramas nemiscat in trusa lui si intr-un tarziu creionul si-a facut curaj. Eram un cerc singur si m-as fi multumit si cu un oval creionat frumos. L-as fi ajutat eu sa-si rotunjeasca arcurile pana ar fi ajuns la fel ca mine. Dar nu...pe hartie a aparut un patrat cu varfurile ascutite la fel de mare si frumos. M-am strambat de emotie cand am dat cu ochii de perfectiunea laturilor si am suspinat un pic la vederea colturilor. Mi-am redesenat razele ca sa ma poata vedea ce frumos sunt si l-am intrebat cu timiditate daca-l cunoaste pe PI. Nu mi-a raspuns si a fosnit arogant. Lumea se invartea in cerc si eu nu-mi doream decat sa fiu un triunghi echilateral cu trei colturi frumoase si o mediana ferma, cu superbe unghiuri de saizeci de grade.Stiam ca daca as fi zambit din toate bisectoarele patratul ar fi venit un pic mai aproape si am fi impartit aceeeasi jumatate alba , fara a fi despartiti de vreo nemiloasa indoitura. Dar am ramas acelasi cerc si i-am povestit ca atunci cand voi creste voi fi o sfera si l-am invitat inauntrul meu. La inceput s-a rostogolit de teama dar apoi s-a apropiat incet incet si mi-a fisurat arcurile cu varfurile lui asctutie si apoi a dat inapoi. Ii placea atat de mult sa fie un patrat desenat pe o coala de hartie dreptunghiulara si probabil nu avea destul loc. Aveau amandoi aceleasi colturi frumoase la laturi ferme si m-am rostogolit de tristete ca sa-i pot lasa singuri. 

      

       Mi-am tarat PI-ul cat mai departe de povestea nascuta pe o bucata de hartie, visand inca la momentul cand voi deveni sfera frumoasa si el cubul, pentru care dreptunghiul nu ar ma fi de ajuns.

       

Tweet

Any idea how not to expect?

   "  You know what’s the one wrong thing we do when we fall in love? We expect. And it just ruins everything.".  Lasa-ma sa-ti raspund franc : " Cum naiba sa fac sa nu astept?"  Ai idee cum am putea sa plutim in deriva catre nicaieri?  Da, nicaieri nu a fost niciodata destinatia finala si promit solemn ca imi voi stabili ca obiectiv principal o excursie catre acest mirific "nicaieri" unde nimeni nu asteapta nimic, unde "a simti" e imposibil de conjugat si unde clar tu nu existi, pentru ca in nicaieiri nu ajunge nimeni niciodata si acolo nu simti nimic. Inainte deajunge probabil va trebui sa ma golesc de tot si sa-mi arunc sentimentele la intrare...desi imi propusesem sa nu mai arunc ceva ce nu-i biodegradabil.

     Gata ma opresc ! O sa incerc sa ma urc in trenul care duce ACOLO. Spre NICAIERI sa vreau? Da ! Acolo sa fie biletul ! O sa-l cer cu voce tare si raspicata. Cu fiecare litera pe care o sa o rostesc o sa ma apuce panica. Dar o sa imi aduc aminte ca de aia plec, ca sa imi aduc aminte, de data asta altfel, despre cum sa iubesc rational. Stiu ca imi e teama ca nu o sa cunosc drumul dar o sa imi amintesc gara.  Ma apuca durerea uitandu-ma catre drumul inapoi. O sa-mi inhat inima in dinti, o sa-mi dezmortesc picioarele si o sa fug de ea cat pot. Nu am bagajele cu mine pentru ca nu am stiut ce sa pun in ele. Pe tine? Nu...pentru ca tu ai cerut biletul catre UNDEVA. Ignor fluieratul trenului si nu ma intorc sa-mi iau la revedere...am facut-o inca de pe vremea cand imi placea sa stiu ca voi ajunge si eu UNDEVA.  Nu privesc pe geam si nu-mi sterg sufletul cu praful lui dar nici nu ma pot ridica sa cobor ....pentru ca mi-ai pus plumb in picioare.  Pleaca trenule odata ! Am plecat? Am coborat? De fapt am plecat vreodata catre NICAIERI? Sau am ales sa merg pe jos spre UNDEVA?

Tweet

Dragostea nu e ceea ce vedem la TV

       Dragostea nu inseamna declaratii fierbinti, ferestre de messenger, emoticoane, si enviroment-uri cu inimoare, panorame ce-ti sugruma respiratia, sarutari in apus si buchete uriase de trandafiri Ai putea sa sa pui "Te iubesc" de o suta de ori pe zi. Ai putea sa-i telefonezi la fiecare cinci minute sa-i spui acelasi lucru. Asta nu inseamna ca-l iubesti. Daca ii faci un cadou fara nici un alt motiv, pe principiul "ziua iubirii noastre e in fiecare zi" , tot nu e dragoste. Daca-l privesti cu drag atunci cand te ajuta sa speli vasele, nu...nu e. Daca abia astepti sa-l vezi ca sa puteti sifona asternuturile tot nu e iubire. Acestea sunt de fapt clisee pe care ni le vand zilnic comerciantii de iluzii. Ne desenam tipare, furate din filme siropoase, si ne incadram viata intre ele, raportandu-ne la istorii inchipuite. 

      Si atunci ce inseamna iubirea ?  Atunci cand inchizi ochii respirandu-i toata fiinta si atunci cand ii deschizi tot langa mine e...asta e iubire. Cand iti arunca cuvinte grele si in ciuda a tot ai vrea sa-l tii in brate...artunci stii ca il iubesti. Daca iti doresti atat de mult sa fii langa el...si sa prespiri prin el, atunci il iubesti. Daca singurii ochi de care te lovesti dimineata sunt ai lui, desi locul de langa tine e gol, e clar ca asta e iubire. Daca atunci cand il privesti zambetul tau miroase a prajitura si il saruti vanilat pe buze ori de cate ori il vezi. Iubirea adevarata nu e copiata dintr-un scenariu cu happy-end.  Iubirea adevarata se castiga, pentru ea muncesti darmand ziduri si inlaturand obstacole...nu are intotdeauna gustul dulce  dar te umple de caldura ori de cate ori o simti.

Tweet

Retetar pentru fericire

     Probabil daca ar trebui sa raspund repede la intrebarea "ce te-ar face fericita" ar trebui sa ma raportez la lucrurile care ma privesc doar pe mine, la lucrurile care imi plac. Care sunt lucrurile care imi plac?

Cartile bune. Nu e foarte specific, stiu. Am citit de 6 ori "11 minute" a lui Cohelio si de fiecare data am sorbit litera cu litera fiecare cuvant la fel ca prima oara. L-am adorat pe Cartarescu si mai nou de cate ori imi pierd pozitivismul pun mana pe "Niste raspunsuri".

Oamenii care zambesc. Vorbesc aici despre zambete adevarate nu despre schimonoseli faciale  fortate. Iar cel mai frumos zambet este cel al persoanei pe care o iubesti

Ski-ul si Rolele, desi de fiecare data ma aleg cu cazaturi si julituri, dar e felul meu de a exersa ridicatul de jos cu zambetul pe buze.

Lumina soarelui. Imi ofera energia de care am nevoie si imi deseneaza zambete pe chip

Ciocolata, aceea foarte fina in invelitori fasnitoare argintii sau aurii.

Diminetile de dupa...dupa ce? Dupa orice...si cand spun asta ma refer la diminetile in care privesc pe fereastra si ma reincarc cu bunadispozitie de care am atata nevoie

Piesele de teatru. Am uitat cat de mult imi placeau...

Zara. Stiu!..Stiu!!

Parcurile seara. Suna a romantism si crocodili roz cantatori  dar o plimbare intr-un parc m-ar face de o mie de ori mai fericita decat un eveniment "monden" 

Filmele, privite cu lumina stinsa si cu sufletul la gura pana tarziu in noapte, cele la care razi pana la epuizare si cele care te fac sa te gandesti la profunzimea vietii si a trairilor

Marea primavara, cand dupa o iarna grea , mi-e atat de dor de ea si cand in sfarsit o privesc de pe mal, am senzatia ca o vad pentru prima oara. E momentul in care vrea vara cat mai aproape sa ma pot arunca in valurile marii mele.

Oamenii curajosi si cei cu ochii limpezi care au curaj sa rosteasca adevarul ai caror ochi nu sunt umbriti de ceata gandurilor imorale 

Lacramioarele. Sunt florile pe care mi-as dori sa le primesc ...fara nici un motiv...fara vreo ocazie anume...

Mirosul Craciunului. E unic, un amestec intre mirosul de brad, cel de scortisoara, cel de cozonac si mirosul din bucataria mamei. Nu incerca sa-l reconstitui in vreo alta zi din an...Pentru ca doar de Craciun il simti pe cel veritabil

Drumurile lungi cu masina atunci cand pot trancani ore in sir pe scaunul din dreapta

Vacantele lungi cu soare, mare, liniste...dulcea deconectare de la cotidian. Nu mi-am dat seama cat mi-au lipsit pana anul asta

Cifra 8 pentru ca e semnul infinitului rotit la 90 de grade.

Sa iubesc si e de ajuns...doua cuvinte sunt de ajuns

       Sunt doar cateva din lucrurile care imi plac desi as mai scrie mult mai mult de atat. Da! Lucrurile care iti plac te pot face fericita si aceste lucruri sunt atat de marunte dar incelasi timp inseamna atat de mult.  

       Nu pot sa traiesc doar pentru mine si doar pentru a-mi implini toare visele. Cred ca fiecare din noi avem puterea de a-i face pe ceilalti fericiti...si aceasta este fericirea veritabila. Fericirea o putem oferi, o putem imparti si fericirea celorlalti poate fi o sursa de inspiratie. Putem zambi iar pentru ca zambetul nostru ar naste un alt zambet, al celui care ne priveste, indiferent daca stim ca suntem priviti sau nu. Ce m-ar face cu adevarat fericita ? Probabil fericirea pe care o pot aduce in sufletul unei alte persoane si uneori poate chiar daca uneori nu am nici cea mai mica legatura cu ea. Poate azi , tu vei fi persoana care ma face fericita insa ramane o intrebare : " ai vrea sa fii parte din fericirea mea? "

Tweet

Pantofii mei rosii

      De cand ma stiu mi-a placut sa ma exprim in scris. Desi am intotdeauna cuvinele la mine, mi-au ramas intotdeauna pe buze fara sa fi avut curajul sa le rostesc si am ales sa vorbesc cu degetele. Am scris la un moment  dat cateva randuri despre "pantofii" din viata noastra cu accent dureros de apasat pe "acea pereche de pantofi". Acea pereche de pantofi rosii cu toc pe care o cauti ratacind printre episoadele propriei vieti.

      Da! Iubim tocurile si nu pentru ca nu am fi destul de inalte sau pentru ca tanjim in fata oglinzii dupa picioare subtiri si svelte...le iubim pentru ca ne transforma in fiecare zi, si pentru ca purtandu-le devenim ceea ce uneori nu putem fii : femei fericite cu sclipiri in priviri.

     In vremea in care rataceam printre vitrine i-am vazut si mi  s-a parut ca-mi zambesc si ei. Erau acei pantofi rosii. Mi-am intepenit privirea de tocul inalt, subtire si svelt si intensitatea culorii m-a invadat. Cu bataile inimii accelerate m-am apropiat de ei sa-i pot privi macar de aproape, convinsa fiind ca daca voi pleca fara ei voi ramane cu gandurile spanzurate de rosul acela frumos. Am atins cu degetele textura lor moale si mi-am simtit picioarele tremurand...de emotie. Cand i-am incaltat am simtit ca plutesc si odata cu ei mi-am imbracat sufletul cu caldura. Am simulat doi pasi de dans si mi-am inventat povestea in care as fi dansat o noapte intreaga incaltata cu acea pereche de pantofi; dupa primi doi pasi mi-au amortit picioarele si intepaturile s-au scurs lent catre suflet. I-am aruncat din picioare si am fugit cat mai departe. Mi-am sters din memorie culoarea lor rosie si urmele lor de pe talpi, insa nu am reusit sa sterg si povestea in care pluteam incaltata cu ei. 

      Pantofii cu toc te dor, cand ii porti simti ca pasesti apasat pe cioburi de sticla dar doar purtandu-i te inunda fericirea si trezesti la viata femeia din tine.      Mi-as  acoperi urmele bataturilor cu vise implinite, mi-as masca durerea cu cate un zambet daca as stii ca ii pot pastra doar pentru mine. 

     Azi i-am revazut...insa nu in vitrina, in povestea altcuiva despre muzica, dans si  sclipiri in ochi. Imi voi aminti de fiecare data de ei, de promosiunea unei nopti de solstitiu cu somn intrerupt usor, cand nu mai stiam de unde incep si unde ma termin

         

         

        

Tweet

Despre pasiune ....in 2 minute

“Passion makes a person stop eating, sleeping, working, feeling at peace. A lot of people are frightened because, when it appears, it demolishes all the old things it finds in its path. 

No one wants their life thrown into chaos. That is why a lot of people keep that threat under control, and are somehow capable of sustaining a house or a structure that is already rotten. They are the engineers of the superseded. 

Other people think exactly the opposite: they surrender themselves without a second thought, hoping to find in passion the solutions to all their problems. They make the other person responsible for their happiness and blame them for their possible unhappiness. They are either euphoric because something marvelous has happened or depressed because something unexpected has just ruined everything. 

Keeping passion at bay or surrendering blindly to it - which of these two attitudes is the least destructive? 

I don't know.”  ( 11 Minute  by Paulo Coelho)

Tweet

Zambetul

          Te-am privit dimineti intregi. Iti bei cafeaua de fiecare data la fereastra. Ascunsa dupa perdeaua dormitorului meu imi trimit zambetele sa-ti caute sufletul. Le chem inapoi cand imi dau seama ca esti mult prea departe si risc sa ma pierd in mijlocul nemarginitei dorinte de a te avea.

         Iti cunosc pe de rost toate privirile si as putea sa ti le desenez ca apoi sa-ti umpli zidurile albe cu ele. Poate asa vei afla ca cea mai frumoasa privire iti infloreste pe chip atunci cand iubesti.

        Iti cunosc privirea cand sufletul tau este haituit de nepasare si atunci eu  ard pe dinauntru. In jurul tau vad dimineata vise mototolite ,surasuri sparte si iubiri comsumate intre cearceafuri albe. De unde sunt vad pana si urmele pasilor grabiti catre usa. Pentru ca de fiecare data cineva paraseste camera alergand, chinuita de brutalitatea cu care i-ai cotroboit in suflet. In urma ei ramai sa-ti cureti arsurile degetelor care te-au atins ca sa poti sterge repede amintirea strainei care ti-a murdarit asternutul cu trupul ei.

       Intr-o singura dimineata am avut curajul sa dau perdeaua la o parte ca sa poti cauta in mine ceea ce nu ai fi gasit in alta parte. Atunci mi-ai consruit un vitraliu din zambete sparte desi as fi dat orice pentru un zambet intreg de-al tau.  L-as fi ascuns intr-un sertar ca sa-mi hraneasca sufletul atunci cand m-ar fi atins dorul de tine, si m-as fi oprit din a te cauta la fereastra dimineata, pentru ca mi-ar fi fost de ajuns ca mi-ai apartinut numai mie chiar si pentru o secunda.

        Lasa-ma intr-o zi sa-ti curat podeaua de resturi si sa te vindec , ca sa pot arunca perdeaua si sa-mi poti zambi numai mie dimineata.

 

Tweet

De ce ne dor cuvintele

        Pumnii dor, palmele dor, picioarele in coaste dor. Lasa urme si vanatai pe trup insa pentru cel mult o saptamana. Cuvintele lasa insa vinatai in suflet...nu le vedem in oglinda insa ne paralizeaza de durere si trec atat de greu. Uneori lasa urme care nu se vindeca niciodata si nu ne ramane nimic de facut decat sa ne purtam cicactricile cu capul sus. Lovitura dupa lovitura si alegem sa ne protejam inchizandu-ne in carapace, convinsi fiind ca nu ne poate atinge nimic. Gresit ! Cuvintele care dor se strecoara miseleste pe dedesupt si aleg sa loveasca in portiunea de suflet unde simti durerea mai tare.

        Cuvintele ne dor pentru ca suntem atat de fragezi pe interior si imposibil de vindecat

        Cuvintele dor pentru ca odata aruncate spre noi raman spunzurate de noi si locul lovit sangereaza intens

        Cuvintele care dor au intot deauna gustul sarat si ne parasesc insetati in mijlocul insomniilor

        Cuvintele dor pentru ca biciuiesc sufletele si vinul remuscarilor ramane pe buzele celui care le-a rostit

        Cuvintele dor pentru ca daca nu ar fi rostite ar fi greu de inventat o arma care sa lase urme mai adanci

        Cuvintele dor pentru ca sfarteca buzele celor care le-au rostit daca sunt nedrepte

       

      Cuvintele se rostesc incet, se pronunta litera cu litera, se rumega pe indelete si sunt uneori invelisuri artificiale care niciodata nu sunt mai presus de ceea ce se afla ascuns in noi.

Tweet