RETROSPECTIVA 2011

       Inclin sa cred ca cei de la Taxi aveau dreptate “Stele care cad nu pier”. Ma gandesc la asta in timp ce butonez nervos telecomanda. Peste tot reprospective si e perioada in care toata lumea face liste cu promisiuni, realizeaza din ce in ce mai putin din ce promite, arunca cu declaratii de forta si impinge pieptul inainte catre un 2012 plin de beculete, leduri si  scantei. Eu contorizez  stelele: vreo cateva au cazut , s-au nascut in locul lor altele, lucrurile nu mi-ai iesit intocmai ca in prospect. Ce a fost si ce nu a fost frumos intr-un an care s-a prelins ora cu ora, zi cu zi printre nori sau raze de lumina?

Ianuarie a fost luna in care am constientizat ca viata mea nu seamana  cu nici o proiectie scornita vreodata intre 1980 si 2011.

Februarie  ..da…deprimanta luna cu tot cu falsul Valentine’s Day, si nimic nu a schimbat asta. Frig, zapada, zambet desenat zilnic, Helene Segara (DA, iti multumesc pentru “Encore une Fois”) cu volumul la maxim si liniste

In Martie mi s-a parut ca aud pasarile peste tot dat de fapt era zgomotul crengilor. Zapada peste tot, gheata topita de buchete de flori,  mai mult zgomot, pasi sovaelnici catre…undeva…zambet larg…si totusi frig, frig, frig si iar frig.

Aprilie a fost scurt …am pasit apasat catre ceva nou…am lasat in urma TOT si am luat cu mine doar oamenii care au contat. Mi-am aruncat in bagaje cateva amintiri, mi-am redesenat povestea in imagini colorate si am lasat marturie promisiunea ca voi reveni ori de cate ori ma voi topi de dor

Luna mai a trecut fara sa se intample nimic…prea banala, prea fada, fara gust, fara miros

In Iunie mi-am implinit un vis. Am vazut-o !!!!  Am mirosit istoria de pe strazi, am memorat fiecare imagine…aveam o nuanta de obsesie vis-à-vis de ea. Poate avea cineva o explicatie logica a faptului ca eram atat de fericita intr-un sight-seeing bus , ca as fi putut privi ore in sir Coloseum-ul noaptea fara sa ma plictisesc, sau ca ma inunda veselia cand priveam multimea agitata din piatete sau din jurul cafenelelor?  Iunie a mai insemnat nebunie…tremur intens…emotie...furtuna nascuta dintr-o singura privire…alta eu…inceput .

Iulie si August le-am luat la pachet cu soare mult, somn si mai putin, renuntari ce au durat doar cateva secunde. Sunt lunile in care am agonizat cat sa plec si cat sa stau

Septembrie nu exista. In calendarul meu luna asta a disparut

In octombrie am aflat ca am chef de viata, ca sunt intr-o tranzitie spre nu stiu ce, o tranzitie care ar putea sa lase loc surprizelor. In octombrie mi s-a facut dor de soare si am realizat ca mi-a lipsit. M-am urat pentru ca am tot visat la vacanta, la soare infinit, la marea mea, la carti citite cu fire de nisip intre pagini, la lancezeala dulce pe sezlong, la mirosul vacante care a lipsit la apel. Am deschis ochii…si in jurul meu erau frunze uscate si mult frig.

Noiembrie si decembrie au trecut repede: soare desi afara era frig,  cald in suflet, nori trecatori, intrebari, luminitele de la capatul intunericului, mirosul de “acasa”, 1+1 =2, si pregatiri pentru retrospectiva

Amintirile cele mai frumoase sunt oamenii pe care i-am cunoscut, momentele cand am ras din tot sufletul, cele in care mi-as fi dorit sa plang dar mi s-a parut nedemn sa o fac, locurile pe care le-am vazut si cuvintele pe care le-am scris atunci cand sufletul dicta raspicat.

In noaptea dintre ani, faceti-va timp si lipiti pe frigider un biletel cu cele mai frumoase amintiri din 2011.

Tweet

Despe aparente la sfarsit de 2011

         Fac greseala de a crede ca pot fi multitasking si ca pot face mai mult de doua lucruri in acelasi timp ( de multe ori e de ajuns si unul singur ca sa ma puna in dificultate) si cand e vorba de volan…clar nu ar trebui sa fac altceva decat sa-mi vad de drum. Mai incalc din cand in cand regula si ma trezesc cu mintea umbland hai hui prin cine stie ce cotlon. Azi a fost una din zilele in care m-am suprins gandindu-ma la lucrurile pe care le-am invatat anul asta.  Anul asta am invatat sa urasc superficialitatea.  Sa ridice doua degete sus cine nu a fost niciodata superficial si cine nu a judecat gresit un alt om neavand rabdare sa-l cunoasca, sa-i desluseasca misterele care se ascund in spatele privirilor sau a gesturilor ciudate uneori.  Mi-am adus aminte de cateva situatii cand am facut acelasi lucru.

       Spre exemplu colegul de liceu, pe care-l blamau toti profesorii pt ca ramanea corijent la minim trei materii pe trimestru. I-am pus eticheta “retardat” fara sa fii schimbat macar doua vorbe cu el. Ei bine “retardatul” era un geniu in programare si ne-a lasat pe toti cu gura cascata cand la sfarsitul liceului lucrarea lui de atestare profesionala in informatica a fost un programel care descifra semnalele morse trimise cu o lanterna spre monitor. Nu stiu ce s-a intamplat cu el dar mi-as fi dorit sa gandesc altfel.

     Ne grabim asadar sa judecam oamenii dupa aparente. Analizam in detaliu hainele, conduita, ne zidim adanc in minte prima impresie si ne incapatanam sa o pastram intacta fara sa facem un minimul efort de a darama zidul si de a vedea dincolo de el. In unele cazuri ochiul public poate provoca dezastre emotionale.  Faptul ca un om are o aparitie care rupe orice tipar nu inseamna ca se incadreaza la categoria “tampit”. Daca o femeie ajunge sa conduca un department intreg nu inseamna ca a luat contact cu asternuturile tuturor sefilor. Poate povestea ei este alcatuita din nopti de nesomn si zile muncite pana la epuizare.  Toti pornim pe un drum gresit, atunci cand aratam cu degetul un om imbracat altfel, care reactioneaza altfel . M-am jucat de cateva ori cu perceptiile celor din jurul meu.  Si daca paharul din mana mea continea un lichid colorat , sunt ferm convinsa ca in ochii lor eram o petrecareata hidratata corespunzator iar intr-ai mei o obraznicatura care bea doar suc de mere si se amuza copios in “jocul” asta.

       Am cunoscut oameni aparent verticali, care s-au dovedit a fi lichele, femei aparent sterse, ciudate dar care erau inteligente, generoase si foarte placute. Am cunoscut “sfinte” pentru care as fi renuntat la tot (slava domnului ca nu am facut-o) pentru ca s-au dovedit a fi fiinte mizerabile, superficiale si interesate strict de balanta unui cont din banca. Am cunoscut oameni imbracati mai mult decat modest dar care ascundeau genii si talente innascute.  Da imi este rusine uneori de presupunerile superficiale pe care le-am facut in anumite momente ale vietii.

      Incerc de ceva timp sa nu mai pun etichete. Insa din pacate inca mai am meteahna asta si ma trezesc vorbind. Inca am impresia ca actorii au personalitati la fel de sclipitoare ca si personajele pe care le interpreteaza, ca frumusetea de la TV exista si in realitate, ca barbatii frumosi nu-s pentru femeile normale, ca lucrurile bune sunt sanatoase, ca parintii sunt de vina pentru esecul copiilor lor, ca oamenii care zambesc mult sunt foarte fericiti sau ca toti cainii care latra sunt agresivi si periculosi.  Inca dau verdicte prostesti.

  

  In conzluzie propun sa nu admiram fatadele pana nu deslusim interiorul !!!!

Tweet

Insiruire de Decembrie

       Frig, vant, caldura, zapada, brad, scortisoara, oamenii pe care-i iubesti, muzica in surdina, clinchet, surprindere, zambet, varfuri de munte, urme de pasi in zapada, rosu, verde, ciocolata, miros de “acasa”, noi. Asta pentru ca anul asta Mos Craciun nu are nevoie de Mastercard  , de hartie colorata sau fundite.

Tweet

Arhitectura

        Ma chinui sa imi amintesc  primul castel de nisip. De fapt nu imi amintesc decat secunda in care valul l-a naruit. Nu imi amintesc numarul turnurilor, inaltimea zidurilor, imperfectiunea unghiurilor dar reusesc sa imi amintesc totusi numarul pasilor spre mare. Mintea mea a salvat doar secunda in care valul a luat cu el , in acel dute-vino ,TOT. Am crezut ca in fiecare  nou an ma voi familiariza cu arta de a construi ceva  in fata rasuflarii unei mari furioase. Am inteles ca uneori  fundatia nu era solida, ca peretii nu erau destul de drepti sau poate nu am reusit vreodata sa fiu un architect destul de priceput.

       Mi-a permis ultima oara sa proiectez colorat pe hartie castelul pe care mi l-am dorit. Mi-am permis chiar indrazneala de a-l infrumuseta cu arcade…intr-un mod agresiv de frumos. M-am apucat de treaba tremurand din toate zambetele…am pus fir langa fir, mi-am ranit degetele scormonind nisipul, si mi-am tocit mintea si privirea catre orizont…masurand valurile. Primele s-au oprit timid la marginea zidurilor si mi-am muscat buzele pregatindu-ma sa mai fotografiez o prabusire cu tot cu suflet. Am zambit toata cand vedeam neputinta marii de a ajunge la el, si am tresarit de incantare.  Mi-am spus ca sunt puternica si ca am nevoie de rabdare . Nu-mi mai simt de mult degetele amortite, si ma ustura privirea cu care masor, calculez si aproximez in fiecare secunda inaltimea valului, sperand ca voi mai castiga o zi, o saptamana, o luna. Castelul asta trebuie sa reziste !!!! Pentru ca de data asta mi-am zisit sufletul in el. Felicitari ! Oare aproape am reusit sa ma mai mint o data? Aproape!

Tweet

Autostrada emotionala

Traim intr-o epoca in care timpul alearga ametitor de repede, ne fugareste prin lume angrenandu-ne intr-o goana nebuna. In epoca asta iubirea debuteaza cu un relationship status pe facebook , like-uri acerbe si check in -uri simultane in diverse locuri. Inlocuim saruturile cu doua puncte steluta, ciopartind realitatea in care traim. Facem share gratuit, urlam  iubirea peste tot, si atunci cand ramanem fara glas constatam ca a murit de mult. Ne expunem viata nud, cersind confirmarile strainilor cunatificate in "doua puncte paranteza, doua puncte steluta, like, share, poke, poke back" 

       Fara sa vrem aducem comunicarea online la nivelul de autostrada emotionala si nu ne dam seama ca nu facem decat sa negam nefericirea circuland pe contrasens. Gradul de socializare se masoara in numarul de commenturi primite de la necunoscuti care ne admira pentru gramada de litere aruncat pe-un perete.  Ne invartim intre oferte promotionale de telefonie mobila in care comunicarea cu oamenii pe care ii iubesti e gratuita sau costa doar un cent pe minut. Cat noroc avem !!!

      Si daca tot am ajuns aici ar trebui sa inventim si o aplicatie de check in pentru suflete, pentru ca se pare ca doar asa le identificam pe cele mari. Suflete mici in oameni mari gasim peste tot si mi-am epuizat timpul pana la ultima secunda intelegand asta. Incercati sa intelegeti si voi !!!

Tweet