Poveste (I) - incercare

Stateam amandoua tolanite pe canapeaua din living. Eu cu telecomanda in mana ea , butonanad nervos telefonul. Imi placuse Cristina dintotdeauna  si ma uimea cu forta cu care renastea dupa vreun esec fie el sentimental sau profesional. De data asta se chinuia sa-mi citeasca un mail pe care dorea sa i-l trimita barbatului pe care-l iubea cu ardoare de vreo 13 luni si eu trebuia sa-mi dau acordul pentru insiruirea de cuvinte dulci gen : iubire, noi, eu, tu.  Am recunoscut stilul pentru ca ,, de altfel, casuta mea de e-mail era ticsita de genul acesta de drafturi; da drafturi pentru ca nu am avut niciodata curajul sa apas pacatosul de buton “send”si daca am facut-o la un moment dat am regretat.

“ Iubitul meu,

Ai aparut TU si odata cu tine zambetul meu. Stii ca nu mai zambisem de mult si mi-am upgradat fericirea cu fiecare minut cat ai stat langa mine.  Fiecare ora fara tine e lunga si ma indeparteaza de perfectiunea spre care tind…Cu fiecare zi ce trece eşti tot mai departe. Mi-e frica ca ai sa incepi să dispari.Ştii ce s-a întâmplat după ce s-a terminat tradiţia noastră de duminică seara? Ştii ce s-a întâmplat după ce am încetat să ne mai bem minţile până la 5 dimineaţa în fiecare duminică, doar ca să nu fim ca toţi corporatiştii ăia distruşi care se bagă în pat de la 8 seara, se uită la Divertis şi apoi sting veioza ca să nu fie obosiţi a doua zi la birou? Ştii care a devenit noua mea tradiţie de duminică seara? Iti scriu tie…Nu-ti gasesti locul si probabil n-ai sa ti-l gasesti vreodata daca ai sa continui sa te intrebi daca cumva locul tau e langa mine pentru ca de fapt nu ai fost niciodata langa mine…”bla bla bla

…m-am chinuit vreme de jumatate de ora sa o conving sa nu trimita mesajul si alta jumatate de ora am ascultat-o insiruindu-si defectele, pentru ca de fapt era convinsa ca Robert ar fi iubit-o mail mult daca s-ar fi apropiat de modelul de perfectiune. I-am explicat ca noi femeile cand iubim cu ardoare , pana la plasele, functionam perfect insa din cand in cand avem nevoie sa ne alimentam cu strangeri in brate si gesture culese din strafundul sufletului. I-am explicat ca daca la un moment dat functionam eronat e ca, poate, iubirea vietii noastre a gresit undeva. 


       Dupa ora de palavragit mi-am dat seama ca eforturile mele erau zadarnice sic a atare a trebuit sa-I smulg telefonul sa dau delete draft si sa –i explic cu un ton mai ridicat decat de obicei “ They don’t like nice girls! Be a bitch! “ . Yes right ! Nici eu nu credeam asta. Adevarul ca imi propusesem si eu de vreo cateva ori sa incerc sa joc rolul asta, si de fiecare data am esuat lamentabil intorcandu-ma la privirea pierduta si plina de adoratie pentru “nataraul” (asa-l alintam eu in mintea mea ) de care eram profund indragostita. Dar mi-as fi dorit din suflet ca rolul asta sa-I iasa Cristinei numai sa nu o mai vad suferind.

          Pe Robert il cunoscuse in urma cu 13 luni intr-un supermarket la raionul de gadget-uri, si o cucerise cu siguranta de sine si cu zambetul. Apoi a realizat cate lucruri aveau in comun…intr-adevar zambeau frumos impreuna si li se potriveau povestile si aveau toate sansele ca impreuna sa-si construiasca povestea. Din pacate Cristina nu auzise de “Contabilitate”-a lui Marin Sorescu , parafrazata de mine in felul urmator “ barbatul pe care l-ai iubit si barbatul care nu te-a iubit fac zero”.  ( Va urma)

Tweet

Trebuie sa schimb multe lucruri

şi n-am curaj să încep cu nici unul. Trebuie să încep de undeva. De la mine, de la tine, de la motivul pentru care m-as tara de la o ora la alta, aşteptând să se întâmple un miracol sa pot trai iarasi si sa pot zambi iarasi, de la permanenta muncă de a evita să-ţi întâlnesc privirea, de privirea lasata in jos in unele momente cand imi ascund cuvintele, de la miile de întrebări pe care le-am strâns în cap, de la misterul crizei prin care trec bărbaţii când realizează că nu mai au chiar 25 de ani, de la zâmbetul pe care nu mi-l pot reţine când intri în încăpere, de la căldura care îmi invadează corpul, de la avântul pe care şi-l iau braţele mele spre tine când te apropii, de la oboseala mea cronică, de la un suflet încremenit de spaima unei deziluzii, de la pasii sovaelnici care ar fi trebuit sa fie siguri si apasati cand prima lacrima a alunecat pe obraz, de la talentul de detectiv pe care îţi doresc să-l ai, pentru că n-ai sa primesti indicii , de la curajul pe care va trebui să ţi-l faci, pentru că de data asta chiar nu mai am de gând să ridic nici un deget. Trebuie, într-adevăr, să schimb foarte multe lucruri. Aşa că...spun START...

Tweet

Inelul

Mi-am cumparat un inel

….cel mai mare…cat toata indoiala mea. Gripele sufletesti se vindeca cu dusuri reci nu cu ceiut cald

            Iubirile complicate aflate la limita intre neimpartasit si imposibil, sunt ca o boala cronica lunga si grea pe care te straduiesti sa o duci pe picioare. Sunt zile in care te cuprinde senzatia de bine  pe care o ai cand cand te trezesti si care aproape iti pacaleste simptomele. Zile in care oamenii din jurul tau se minuneaza de cat de infloritor arati fara sa stie ca e doar un invelis de fals desenat cu dexteritate. Insa zilele astea suna a gol, si nu le compenseaza pe cele in care sintetizezi mental, toate remediile care nu au dat vreun rezultat. Uneori zilele bune iti dau elan ca sa poti trece prin cele rele, rapid ca intr-o cursa de maraton.  Doar ca atunci cand vorbim despre dragoste neimpartasita secundele se transforma in zile, luni si poate chiar ani, iar suferinta apasa asupra ta asemeni unei tone de fier care nu face decat sa te traga in jos au sa te faca sa te simti ca in stupida farsa cu bancnota.  In care EL are bancnota legata cu ata si o arunca ironic spre tine, care te chinui sa o prinzi,  si atunci cand intinzi mana sa o apuci cineva o trage mai departe. Si de cele mai multe ori acel cineva este el.

          E normal sa-ti doresti sa faci parte din povestea lui. Ai dat probe pentru un rol in filmul asta si desi nu l-ai primit pe cel principal ai acceptat si partituri de figuranta, in speranta ca la un moment dat vei merita mai mult. Si totul pentru speranta ca vei obtine rolul principal. Pe merit, fara pile…fara interventii..doar asteptand in umbra sa fii invitata la casting . Sunt situatii cand se intampla sa avem un rol, minuscul ce-i drept cu replici scurte dar speram ca e filmul vietii. Si credem ca filmul acesta al vietii, contrar peliculelor de Oscar, nu poate fi derulat inainte-inapoi pentru a sari peste momentele dureroase, si ca trebuiesc traite toate, unul cate unul. Daca cumva traiesti in ecuatia “daca el..” inclestata de suferinta si fara puterea de a varsa o lacrima, sfatul acesta iti va fi de ajutor : “ sulfa in sus niste spuma si apoi priveste fix spre tavan. Nu exista prilej mai bun de a plange decat sapunul care-ti aluneca in ochi” ( a spus-o Almudena Solana in povestea unei femei care si-a pierdut sotul si care nu mai are puterea si curajul sa planga).

           In general oamenii cand se despart, ard scrisorile, rup pozele si dau foc tuturor amintirilor. Tu ai putea sa faci altceva : du-te si cumpara-ti un inel ieftin de zirconiu, cu o piatra in mijloc pe care sa-l porti pe inelar si cu care sa umpli golul ramas in urma. Un inel care sa-ti aminteasca de tot ce ti-a lipsit vreodata si ca de fapt nu ai vrut pe “cineva” ci doar pe “el”. Il vei purta de fiecare data cu sufletul strans si ori de cate ori vei vedea stralucirea pietrei te vei vedea in sfarsit pe tine.

Tweet

Time of change

           Citeam undeva, din pacate nu-mi aduc aminte unde, ca lupta in dragoste e ca lupta pe piata muncii. Ca exista in mintea lui o fisa a postului pe care trebuie sa o indeplinesti intocmai ca sa corespunzi cerintelor angajatorului. Stim cu toatele ca viata e o lupta, ca ne luptam cu noi insine si apoi cu ei. Ne luptam cu noi atunci cand alegem schimbarea, taiem um pic de aici, adaugam dincolo, mai adaugam o floricica si coloram frumos dincolo si speram ca rezultatul sa-i placa.

       Adevarul e ca rezultatul final trebuie sa fie cat mai aproape de realitate, si cand spun realitate e foarte clar ca ma refer la femeia adevarata din tine nu la cea invelita frumos in ambalaj sclipicios.   Vorbesc prostii !!! Cine naiba mai tine cont de ce e sub ambalaj ? Totul tine de marketing...asadar cine mai tine cont de amanunte cand ambalajul e atat de frumos dar oh, atat de fals...Se scapa din vedere un aspect...ambalajul are pret, il gasesti oriunde , il alegi. il asortezi dar din pacate n-ai sa gasesti pe nici un raft esenta de sub el. Am crezut in schimbarile minore...dar voi refuza sa cred ca oamenii isi pot schimba principiile de viata...sau isi pot cumpara peste noapte "valorile" care le-au lipsit atata timp. Cand alegi o minciuna invelita frumos e posibil sa afli ca fericirea are gustul salciu, ca ai o dipploma pe care nu ti-o doreai dar pentru care ai trecut prin niste sesiuni destul de infioratoare. Nu vei afla niciodata ca fericirea are miros de roze si vine cu confetti si sampanie si ca de fapt nu miroase a odorizant de masina. 

       Apuca-te sa te schimbi si sa te desenezi pentru barbatul pe care-l iubesti si care iti vede acele lucruri pe care nu le poti cumpara de nicaieri. Altfel e posibil sa te pierzi pe tine si cine stie daca te vei mai putea regasi vreodata, si poate vei ajunge sa te identifici cu masca falsa pe care ti-ai creat-o singurica...sau se poate si mai rau. Acest "se poate si mai rau" spus atunci cand ma refer la dragoste poate deveni cel mai crunt lucru care ti se poate intampla. Poate insemna moarte inceata si capul plecat intr-un "mai incolo" intunecat caruia degeaba ii mai aprinzi cate un bec...chiar daca e cumparat in doi, tinandu-va de mana. 

Tweet

Preambul pt ceva

           Unele dintre noi sunt razboinice si bataioase. Unele femei au luptat de cand se stiu cu demoni, oameni, temeri, frustrari…altele au fost un pic mai norocoase si viata lor nu a necesitat vreun razboi cu ele insele sau cu altele. N-as putea spune ca sunt Iona D’Arc contemporana, dar m-am straduit cat am putut sa corespund asteptarilor tuturor si sa obtin ceea ce mi am dorit. Mi-a aduc aminte de o victorie din viata…pe care am castigat-o dupa 10 ani de “lupta” ( bine , de accord e prea mult spus lupta). Toata perioada liceului m-am luptat cu stiintele exacte…care nu-mi placeau de nici o culoare desi eu alesesem profilul “informatica” , si am adorat literatura si limba romana, mai exact tot ceea ce-mi permitea sa-mi expun creativitatea.  La fizica nu am excelat niciodata…si “proful”, mi-l amintesc si acum,  ma tot scotea la tabla, si innebunea efectiv cand dupa ce umpleam doua table cu rezolvarea vreunei probleme o dadeam de gard la sfarsit cu vreo greseala din neatentie de genul celei 1+1=3…de vreo cateva ori mi-a pus 2 ca sa ma invete minte sa casc ochii si a fiu atenta. Ba chiar, dupa,  imi urla efectiv “ N-ai sa fii in stare in viata ta sa iei permisul de conducere pentru ca esti neatenta. Si daca dintr-o intamplare o sa-l iei anunta-ma sa nu mai ies in viata mea pe sosea”. Timp de 4 ani am auzit aceeasi placa de la toata lumea…inclusive de la ai mei , pentru omul avusese grija sa-i spuna acelasi lucru si lui taica-meu care si in acest moment are  parerea de atunci…Anii au trecut si urma intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului fiecare trebuia sa se ridice in picioare in fata colectivului profesoral si  sa spuna ce a realizat in cei 10 ani. Povestile erau cam aceleasi “lucrez in nu-stiu-ce multinationala”, “casatorit(a)”, “copil” (dupa caz).  Eu m-am ridicat in picioare si nu am spus decat atat: Iulia Dinu, necasatorita, o pisica “ Snowbell” si in urmatoarele secunde am scos permisul din portofel si am adaugat triumfatoare “ da , domnule profesor, am permis.” Nu a stiut nimeni ca am dat de 4 ori ca sa-l obtin, ca nu mi-a placut de fapt sa conduc dar ca a trebuit ..si da a fost ambitia mea si lupta mea cu toti ceilalti care-mi spuneau “ ce-ti trebuie?nu esti in stare”…Ei bine da..imi trebuie…conduc execrabil dar ma perfectionez. Ei bine povestea asta era de fapt un preambul…pentru o postare la care ma gandesc de ceva timp si pe care o voi publica zilele urmatoare.

              

Tweet

Doar 11 minute

        M-am indragostit de Coelho in perioada in care toata lumea ii urla numele peste tot. L-am citit si eu impinsa mai mult de curiozitatea de a vedea de ce-l citeste toata lumea. Spre deosebire de cei care-l citeau doar pentru ca era in trend, eu m-am indragostit iremediabil de cartile lui si le-am savurat pe toate…ba chiar le-am reluat ori de cate ori mi s-a facut dor.

         Am citit “11 minute” de cinci ori…si inca nu m-am saturat de ea. As vorbi despre ea ore intregi fara oprire( doar e cartea care a fost tradusa in 67 limbi)...controversata de altfel pentru ca e o carte scrisa de un barbat care descrie foarte realist ce simte o femeie, cum simte o femeie…si cat de multa durere poate indura o femeie care iubeste.  Este vorba despre povestea unei fetiţe care se transformă (cred eu, prematur în femeie). Este o femeie care a rămas dezamăgită iubind. O femeie care are vise...O femeie care se vinde pentru visele ei şi care până la urmă înţelege că fericirea nu constă în banii pentru care s-a vândut timp de un an,ca  fericirea nu e ferma pe care îşi dorea să o cumpere pentru părinţii ei...Fericirea era dragostea pe care ea nu apucase să o descopere în sensul cel mai frumos, pentru că nu-şi găsise jumătatea. O carte în care se vorbește foarte mult despre sex ( de aici si controversele) şi despre iubire. Pornesc pe direcţii diferite, dar intr-un final ajung sa se intrepatrunda. Finalul e neasteptat …te face sa-l visezi zile intregi…si sa-l implori sa se prelungeasca o eternitate…un el haituit de dorul de ea desi se despartisera cu cateva ore inainte…o ea care pleca renuntand la iubire…aeroportul din Geneva, escala ei la Paris si un el care-I sopteste la ureche in aeroport la sosire “ Parisul va fi mereu”…” Te-am văzut citind o revistă. Aş fi putut veni lîngă tine, dar sînt romantic, iremediabil romantic, şi am crezut că era mai bine să iau prima cursă spre Paris, să mă plimb un pic prin aeroport, să aştept trei ore, să consult de nenumărate ori orarul zborurilor, să-ţi cumpăr florile, să spun fraza pe care Ricky i-a spus-o iubitei lui în
Casablanca şi să-mi imaginez surprinderea de pe faţa ta. Şi să am certitudinea că asta este ceea ce-ţi doreai, că mă aşteptai, că nici toată decizia şi voinţa din lume nu sînt de-ajuns pentru a împiedica dragostea să-şi schimbe de la un ceas la altul regulile jocului. Nu-i deloc greu să fii romantic, ca în filme, nu crezi?”.

Ce mi-a mai placut in carte? Am incercat sa aleg cateva randuri care ma fac sa retraiesc cartea la orice pas si care sper ca vor incita spre a o cauta si a o citi :

 "Dacă aş mai rămâne o zi, aş mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai pleca niciodată"

“Eu sunt dragostea lui, eu sunt muzica, îşi spune ea în gând. Să dansăm.”

“Îl iubesc pe bărbatul din faţa mea, fiindcă eu nu-l posed şi el nu m-a posedat. Suntem liberi în dăruirea noastră, trebuie să repet asta de zeci, sute, milioane de ori, până când voi sfârşi prin a crede în propriile mele cuvinte.”

“Arta iubirii e ca pictura ta, necesită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cuplului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească “a face dragoste”

“Dragostea cea mai puternică este cea care-şi poate manifesta slăbiciunea.”

“Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viaţa unei persoane de la o clipă la alta”

“Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă numită corp”.

“Viaţa este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde”

“În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o intalnire"

Tweet