O intalnesc in fiecare zi. Nu am indraznit sa-i adresez vreun cuvant dar o priveam in ochi de fiecare data. De cateva ori am privit-o cu admiratie, de alte cateva ori am iubit-o. De vreo doua ori m-am uitat cu mila catre ea. Am privit-o fix, pana cand rusinata a lasat capul in pamant. Daca ar fi sa spun ce simt pentru ea nu as stii de unde sa incep. O detest atunci cand imi povesteste despre zane, cand isi vinde sufletul pentru a-i vindeca pe ceilalti si o ador atunci cand ma priveste colorat si cald. O iubesc si o destest in acelasi timp...as putea sa o strang in brate sa-i tin cald si apoi imi doresc sa o izbesc de pereti. Nu-mi aduc aminte vocea ei pentru ca refuza sa vorbeasca. Silabele ingheata pe buze...pentru ca uneori imi simte frigul din privire. Probabil o urasc la fel mult cum o iubesc. Sta legata cu lanturi de mine, pentru ca si-a pierdut de prea mult timp dreptul sa zboare. Ultima oara cand si-a luat elan sa urce...au aruncat cu pietre si au trimis vantul dupa ea. A cazut la pamant...au plecat fara sa o ridice de jos si inainte de asta au vandalizat sufletul lasat deschis. Atunci i-am oferit prima lectie de supravietuire. Am invatat-o sa loveasca cu pumnii si mi-a platit cu nopti de nesomn. Am reusit sa-i adun toate cioburile mi putin unul. O sa o las sa-l caute singura. O data pe zi ii prind parul la spate si ii arunc cu gheata in priviri. I-am cumparat un ruj rosu...si am invatat-o ca rosul mimeaza fericirea. Stia deja ca oamenilor nu le plac oamenii tristi. Asa ca, in fiecare dimineata , inainte de plecare verificam daca avem totul in bagaje: zambetul, indiferenta si fericirea.
M am ridicat in picioare sa o pot vedea mai bine...rece si insipida. Buzele mele rosii schiteaza un zambet...de satisfactie
