In seara mastilor

    Cafeaua de dimineata e amara oricat de mult zahar i-as pune. Tigarea la fel.

     Probabil ar fi deplasat sa spun ca ma simt ciudat desi nu-mi lipseste nimic dar parca lipseste totul. Adevarul e ca viata normala ma scoate din sarite. Iubirea vine cu cel mai mare bagaj : frica. Frica de a peirde, frica ca nu vei mai fi capabil sa iubesti sau ca nu vei mai fi iubit vreodata, frica fata de un nou inceput. Frica e sentimentul care musca din sufletul tau si poate lasa in urma cicatrici, ce nu vor disparea vreodata, pentru ca nu avem operatii estetice pe cord.

     Am trait mereu cu convingerea ca viata e mai mult decat atat si mi-a placut sa o privesc ca pe un “journey” fara nici o destinatie finala anume, in care cele mai importante  sunt rasariturile, unoeri apusurile si privelistile. Am trait cu convingerea ca iubirea aceea adevarata care te face sa tremuri de emotie ar trebui sa apara la maturitate si sa o privesti ca pe o bonificatie pentru calatoria ta sau ca pe o tinta pe care o poti duce dupa tine in bagaje mai departe.

     Avem uneori sentimentul ca suntem prizonieri intr-un loc in care exista un singur set de chei ce te pot elibera si acela e in buzunarul nostru. Si totusi e atat de confortabil in ineriorul acelor ziduri si nu stim ce se afla dincolo de zidurile mari (dar ne imaginam lumea de dincolo de fiecare data cand privim cate un film in care ne-am dori sa fim personajul principal) si ni se face frica. Asta pentru ca uneori durerea dintre ziduri pare confortabila…si O CUNOASTEM.

     De asta probabi l aleg mereu cauzele pierdute in ciuda normalitatii. Doar provocarea poate face ca lucruruile sa nu isi piarda din importanta . Mereu aleg toamna, pentru ca uneori vara simturile o iau razna si –si modifica valentele. Mereu mi-am adorat viciile si uneori demonii. Ca atare am tras linie si am chemat viata la o discutie. Mi-a spus asa :  “My dear, are you ready to chamge the world? Are you ready to change your life? I can’t promiss it will be good …but  I can promiss it will be interesting”

     Amara ultima gura de cafea ! Imi aleg masca de holoween din sertar, tocurile de 12  ( e greu sa fii toanta care alearga pe tocuri de 12 dupa taxi) , rujul rosu si sun la 9477…am destul timp : prezentul si viitorul

Tweet

Analiza economica

      Cei mai duali oameni aplica indragostirea prin autosugestionare. Se aseaza in fata unei hartii si incep sa faca calcule. Daca rezultatul da cu plus incep sa caute calitati omului de langa ei. Ba chiar incep sa i le spuna si ei/lui ( dupa caz) ca sa le creada si inclusiv olimpiada la matematica din clasa a patra devine o dovada incontestabila a geniului. Daca rezultatul e cu minus sau daca "a castiga ceva" devine imposibil defectele sunt la mare cautare si sunt urlate*  din toti plamanii. 

     Uneori, în momentele de singuratate, degetele pot aluneca spre numele ăla nenorocit din telefon care nu ne lasa in pace si al carui posesor incontestabil a facut aceleasi calcule.

     Femei sau bărbaţi. Pot fi la fel. Profitori construiti dupa acelasi tipar. Pentru că grija unei zi de maine sau de poimaine, pentru ei,  n-are nici o legatura cu a fi sexy. Categoric NU.  Pentru că dragostea şi mila nu convietuiesc impreuna in acelasi corp. Corp, da, ca suflet nu mai au de mult.

* Nu încercaţi asta singuri, acasă. Asiguraţi-vă întotdeauna că e cineva prin  preajmă.

Tweet

Cum suna sufletul tau?

 

   Ma rugase cineva deunazi sa-i recomand ceva muzica pentru timpul liber, orice altceva in afara de trilurile comerciale de pe toate posturile de radio. Am inceput sa pun intrebari de genul "ce-ti place? mai antrenanta? de relaxare? ceva optimist?" Raspunsul a fost simplu "Ceva care sa ma faca sa uit". Da! Buna asta ! Sunt ferm convinsa ca daca undeva ar exita muzica uitarii, muzica care sa te faca sa-ti radiezi din suflet vreo amintire e clar ca s-ar face coada la studioul de inregistrari si am sta ore intregi cu cate un cd in mana sa asteptam sa primim reteta uitarii.

   Nu exista notele muzicale care sa te faca sa uiti insa clar exista cele care sa-ti aduca aminte lucruri pe care ti-ai dorit sa le stergi pentru toteauna de pe peretii sufletului tau. Si memoria auditiva e cea mai puternica memorie , pentru ca putem ierta multe insa niciodata nu vom putea uita ce am auzit la un moment dat "intre doua fumuri de tigara" ( tot dintr-o alegorie muzicala o stiu si pe asta).

  Fiecare moment din viata e pazit cu sfintenie de cate o melodie care nu ma lasa sa-l uit , incapatanandu-se sa ramana acolo pentru totdeauna, ca marturie a faptului ca-mi tresareau ventricolele inimii de bucurie sau se zbateau de tristete. Nu vreau sa le uit pentru ca doar asa am garantia ca sufletul meu inca exista, ca e tot acolo si ca nu si-a pierdut simtirea:

Primul dans in doi cu miscarile stangace si distanta regulamentara de  juma' de metru,  intre peretii unei clase cu banci desenate cu pixul si ferestrele late.

   Primul sarut de la 17 ani,  la vreo 580 de km de casa, cu baiatul inalt cu ochi albastrii, al carui nume de familie nu-l mai stiu. ( stiu doar ca era frumos, avea 18 ani, student aspirant al Academiei de Politie, era din Alba Iulia si-l chema Alin...nici macar Mark Zuzkerberg nu stie de el)

  Prima dragoste...pentru ca se incapataneaza sa ne zambeasca de acolo din adancul nostru ori de cate ori vrem sa ne amintim de momentul in care am inceput sa traim cu adevarat

Prima dezamagire, obligatoriu secondeaza prima dragoste pentru ca daca n-ar exista ne-am minti ca utopiile exista

    Urmatoarea piesa mi-e draga rau pentru ca imi aduce aminte de un 1 Mai la mare intr-o noapte nebuna cu muzica, viteza, portul Constanta, drift-uri, Toblerone si Megalos. Mai mai imi vine sa ma ascund in caldura hanoracului ca sa nu mai simt racoarea acelei seri

   Notele muzicale ce-au insotit startul pe un drum anevoios...patru urme de pasi...apoi o rascruce ...si un capat de drum la finalul caruia nu am reusit sa intuiesc ce ma asteapta.

    Un nou inceput, pierdut intre cateva cuvinte stangace, un "Encore un fois" melodios care imi este foarte drag :"S-ar putea sa-ti placa si Helene Segara"

    Si daca ar fi sa caut o piesa pentru azi, pentru prezent as alege ce-i mai jos si as rezuma scurt : oameni dragi, maturitate, momente de fericire fabricata de mirosul de cafea dimineata, soare, mirosul lacramioarelor (preferatele mele) de la floraria de la colt, note muzicale simple pe care uneori nu avem timp sa le ascultam si sa le lasam sa ni se intipareasca in suflet. Tine doar de noi sa lasam sufletul sa sune " a fericire".

  La multi ani , Ionela Craciun !!!!! 

Tweet

Doar 11 minute

        M-am indragostit de Coelho in perioada in care toata lumea ii urla numele peste tot. L-am citit si eu impinsa mai mult de curiozitatea de a vedea de ce-l citeste toata lumea. Spre deosebire de cei care-l citeau doar pentru ca era in trend, eu m-am indragostit iremediabil de cartile lui si le-am savurat pe toate…ba chiar le-am reluat ori de cate ori mi s-a facut dor.

         Am citit “11 minute” de cinci ori…si inca nu m-am saturat de ea. As vorbi despre ea ore intregi fara oprire( doar e cartea care a fost tradusa in 67 limbi)...controversata de altfel pentru ca e o carte scrisa de un barbat care descrie foarte realist ce simte o femeie, cum simte o femeie…si cat de multa durere poate indura o femeie care iubeste.  Este vorba despre povestea unei fetiţe care se transformă (cred eu, prematur în femeie). Este o femeie care a rămas dezamăgită iubind. O femeie care are vise...O femeie care se vinde pentru visele ei şi care până la urmă înţelege că fericirea nu constă în banii pentru care s-a vândut timp de un an,ca  fericirea nu e ferma pe care îşi dorea să o cumpere pentru părinţii ei...Fericirea era dragostea pe care ea nu apucase să o descopere în sensul cel mai frumos, pentru că nu-şi găsise jumătatea. O carte în care se vorbește foarte mult despre sex ( de aici si controversele) şi despre iubire. Pornesc pe direcţii diferite, dar intr-un final ajung sa se intrepatrunda. Finalul e neasteptat …te face sa-l visezi zile intregi…si sa-l implori sa se prelungeasca o eternitate…un el haituit de dorul de ea desi se despartisera cu cateva ore inainte…o ea care pleca renuntand la iubire…aeroportul din Geneva, escala ei la Paris si un el care-I sopteste la ureche in aeroport la sosire “ Parisul va fi mereu”…” Te-am văzut citind o revistă. Aş fi putut veni lîngă tine, dar sînt romantic, iremediabil romantic, şi am crezut că era mai bine să iau prima cursă spre Paris, să mă plimb un pic prin aeroport, să aştept trei ore, să consult de nenumărate ori orarul zborurilor, să-ţi cumpăr florile, să spun fraza pe care Ricky i-a spus-o iubitei lui în
Casablanca şi să-mi imaginez surprinderea de pe faţa ta. Şi să am certitudinea că asta este ceea ce-ţi doreai, că mă aşteptai, că nici toată decizia şi voinţa din lume nu sînt de-ajuns pentru a împiedica dragostea să-şi schimbe de la un ceas la altul regulile jocului. Nu-i deloc greu să fii romantic, ca în filme, nu crezi?”.

Ce mi-a mai placut in carte? Am incercat sa aleg cateva randuri care ma fac sa retraiesc cartea la orice pas si care sper ca vor incita spre a o cauta si a o citi :

 "Dacă aş mai rămâne o zi, aş mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai pleca niciodată"

“Eu sunt dragostea lui, eu sunt muzica, îşi spune ea în gând. Să dansăm.”

“Îl iubesc pe bărbatul din faţa mea, fiindcă eu nu-l posed şi el nu m-a posedat. Suntem liberi în dăruirea noastră, trebuie să repet asta de zeci, sute, milioane de ori, până când voi sfârşi prin a crede în propriile mele cuvinte.”

“Arta iubirii e ca pictura ta, necesită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cuplului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească “a face dragoste”

“Dragostea cea mai puternică este cea care-şi poate manifesta slăbiciunea.”

“Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viaţa unei persoane de la o clipă la alta”

“Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă numită corp”.

“Viaţa este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde”

“În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o intalnire"

Tweet

Pretul corect !

     Am  fost invatata de mica ca iubirea si oamenii nu au pret. Ca nu poti cumpara iubire, ca nu poti cumpara un om, ca e in noi o incandescenta care poate aprinde doar un singur suflet si e imperios necesar sa-l gasim pe acela. Acum, cu mintea fluturand printre anii ce au trecut pot afirma ca de fapt toti platim un pret pentru iubire si pentru omul de langa noi, un pret masurat in lacrimi, zambete, discutii stanjenitoare. Tu cat ai plati pentru omul de langa tine? Daca iti cauti extrasul contului din banca sa raspunzi la intrebare, considera ca ai pierdut din start. 

     Iubirea se plateste cu bucati de suflet. Ne nastem cu inimile intacte, lucioase, slefuite parca de maini pricepute. Simtim, iubim si atunci rupem cate o bucata de suflet , cu colturi neregulare si ascutite uneori si o oferim celui pe care-l iubim. Uneori primim la schimb o bucata din sufletul lui, alteori nu primim nimic. Bucatile primite la schimb uneori se potrivesc in locul sparturii nascute din iubire iar alteori le facem loc in mod dureros. Golurile in suflet se nasc atunci cand nu primesti nimic la schimb; acestea sunt ranile deschise, gaurile negre care sangereaza picaturi de regrete. Cand ai un gol in suflet ai da orice pentru o bucata colturoasa cu care sa-l acoperi si care sa-ti aminteasca de unicitatea omului care ti-a oferit-o. Daca ai sufletul intreg si perfect inseamna ca nu ai iubit vreoata. Daca cineva iti ofera o bucata dintr-al lui ...ofera-i la schimb un ciob din inima ta. Mai mult ca sigur ca se va gasi cineva care sa-ti umple golul. Sufeltele perfecte de fapt sunt lipsite de frumusete !!!!

Tweet

Incertitudini

         Am aripi si totusi nu am zburat niciodata. Mi-au crescut in timp, direct din suflet, infipte in cel mai pur sentiment care s-ar fi putut naste inauntrul unui om.  S-au hranit din mine si am asteptat cuminte sa gasesc secunda care sa ma arunce intre nori. In asteptarea ei mi-am lustruit cuminte aripile si mi-am cantarit sufletul, reparat de cateva ori si am concluzionat dureros ca nu voi putea zbura vreodata fara sa privesc inapoi si fara sa pun in balanta iubirile. Sa le cantaresc pe fiecare, sa analizez in detaliu cine a iubit mai mult si cine a iubit mai putin. Stiu ca doar asa as putea sa identific  ducea “mare iubire”. In sufletul meu si-au gasit locul iubiri de gramaje si culori diferite,  asteptari mari, dezamagiri si mai mari, impliniri efemere si  toate astea invelite in trairi intense.

         Am crezut de multe ori ( si inca mai cred asta) ca iubirea vietii se simte in doi si in mod egal.  Ca in caz contrar, sufletul apasat de prea multa iubire doare , si sfarseste avariat. Nu stiu daca toate fostele iubiri din viata mea au murit pentru ca sentimental a fost impartit injust si dureros de nedrept si mereu mi-a fost frica ca sufletul meu va muri de prea multa apasare, de prea mult frig sau de teama.

      Am traversat perioade de lacomie, cand primeam si nu ofeream nimic. Cand priveam de sus sufletele haituite de povara unui sentiment prea mare pentru ele. Asemanam iubirea unui duel intre doi: cine minte, cine inseala, cine doboara la pamant, cine e mai indifferent, ma visam invingatoare  si striveam cu tocul pantofilor cioburile ramase in urma mea. Nu am inteles atunci ca in “jocul” asta nu exista invinsi si castigatori ci doar invinsi. O iubire pierduta e de fapt un esec…golindu-ti sufletul nu faci decat sa pierzi.  Mi s-a parut de multe ori ca vad marea iubire, de multe ori am plecat eu, dar si mai dureros a fost sa raman in urma, si sa asist amar la o plecare. Si asa am pierdut de fiecare data…chiar si atunci cand am plecat eu.

       Dupa ultimul joc , cu sufletul golit am invatat sa ofer. Am oferit timp infinit desi  ar fi trebuit sa ofer anotimpuri, suflet, mana mea intreaga , nu un deget, am oferit putin si apoi putinul sa transformat in tot. Am riscat si mi-am cautat drumul cu ochii inchisi si nu i-am deschis nici macar in fata amenintarii ca voi aluneca in haul din fata mea. Am refuzat sa analizez si nu am cantarit nimic, nici macar bataile inimii, pentru ca marea iubire nu cantareste bataile inimii, si nici suferintele ce raman in urma.  Asa stiu sa iubesc…si am atatea lucruri sa ma intreb si continui sa fug din fata capcanei raspunsurilor care mi-ar fi omorat vigilenta si care mar fi facut sa-mi retrag inapoi mana intreaga. Nu o voi retrage nici macar de teama ca o retrage catre mine ticsita cu dezamagire, nedreptati  si neimpartasiri.  Da asa e marea iubire!

Tweet

RETROSPECTIVA 2011

       Inclin sa cred ca cei de la Taxi aveau dreptate “Stele care cad nu pier”. Ma gandesc la asta in timp ce butonez nervos telecomanda. Peste tot reprospective si e perioada in care toata lumea face liste cu promisiuni, realizeaza din ce in ce mai putin din ce promite, arunca cu declaratii de forta si impinge pieptul inainte catre un 2012 plin de beculete, leduri si  scantei. Eu contorizez  stelele: vreo cateva au cazut , s-au nascut in locul lor altele, lucrurile nu mi-ai iesit intocmai ca in prospect. Ce a fost si ce nu a fost frumos intr-un an care s-a prelins ora cu ora, zi cu zi printre nori sau raze de lumina?

Ianuarie a fost luna in care am constientizat ca viata mea nu seamana  cu nici o proiectie scornita vreodata intre 1980 si 2011.

Februarie  ..da…deprimanta luna cu tot cu falsul Valentine’s Day, si nimic nu a schimbat asta. Frig, zapada, zambet desenat zilnic, Helene Segara (DA, iti multumesc pentru “Encore une Fois”) cu volumul la maxim si liniste

In Martie mi s-a parut ca aud pasarile peste tot dat de fapt era zgomotul crengilor. Zapada peste tot, gheata topita de buchete de flori,  mai mult zgomot, pasi sovaelnici catre…undeva…zambet larg…si totusi frig, frig, frig si iar frig.

Aprilie a fost scurt …am pasit apasat catre ceva nou…am lasat in urma TOT si am luat cu mine doar oamenii care au contat. Mi-am aruncat in bagaje cateva amintiri, mi-am redesenat povestea in imagini colorate si am lasat marturie promisiunea ca voi reveni ori de cate ori ma voi topi de dor

Luna mai a trecut fara sa se intample nimic…prea banala, prea fada, fara gust, fara miros

In Iunie mi-am implinit un vis. Am vazut-o !!!!  Am mirosit istoria de pe strazi, am memorat fiecare imagine…aveam o nuanta de obsesie vis-à-vis de ea. Poate avea cineva o explicatie logica a faptului ca eram atat de fericita intr-un sight-seeing bus , ca as fi putut privi ore in sir Coloseum-ul noaptea fara sa ma plictisesc, sau ca ma inunda veselia cand priveam multimea agitata din piatete sau din jurul cafenelelor?  Iunie a mai insemnat nebunie…tremur intens…emotie...furtuna nascuta dintr-o singura privire…alta eu…inceput .

Iulie si August le-am luat la pachet cu soare mult, somn si mai putin, renuntari ce au durat doar cateva secunde. Sunt lunile in care am agonizat cat sa plec si cat sa stau

Septembrie nu exista. In calendarul meu luna asta a disparut

In octombrie am aflat ca am chef de viata, ca sunt intr-o tranzitie spre nu stiu ce, o tranzitie care ar putea sa lase loc surprizelor. In octombrie mi s-a facut dor de soare si am realizat ca mi-a lipsit. M-am urat pentru ca am tot visat la vacanta, la soare infinit, la marea mea, la carti citite cu fire de nisip intre pagini, la lancezeala dulce pe sezlong, la mirosul vacante care a lipsit la apel. Am deschis ochii…si in jurul meu erau frunze uscate si mult frig.

Noiembrie si decembrie au trecut repede: soare desi afara era frig,  cald in suflet, nori trecatori, intrebari, luminitele de la capatul intunericului, mirosul de “acasa”, 1+1 =2, si pregatiri pentru retrospectiva

Amintirile cele mai frumoase sunt oamenii pe care i-am cunoscut, momentele cand am ras din tot sufletul, cele in care mi-as fi dorit sa plang dar mi s-a parut nedemn sa o fac, locurile pe care le-am vazut si cuvintele pe care le-am scris atunci cand sufletul dicta raspicat.

In noaptea dintre ani, faceti-va timp si lipiti pe frigider un biletel cu cele mai frumoase amintiri din 2011.

Tweet

Despe aparente la sfarsit de 2011

         Fac greseala de a crede ca pot fi multitasking si ca pot face mai mult de doua lucruri in acelasi timp ( de multe ori e de ajuns si unul singur ca sa ma puna in dificultate) si cand e vorba de volan…clar nu ar trebui sa fac altceva decat sa-mi vad de drum. Mai incalc din cand in cand regula si ma trezesc cu mintea umbland hai hui prin cine stie ce cotlon. Azi a fost una din zilele in care m-am suprins gandindu-ma la lucrurile pe care le-am invatat anul asta.  Anul asta am invatat sa urasc superficialitatea.  Sa ridice doua degete sus cine nu a fost niciodata superficial si cine nu a judecat gresit un alt om neavand rabdare sa-l cunoasca, sa-i desluseasca misterele care se ascund in spatele privirilor sau a gesturilor ciudate uneori.  Mi-am adus aminte de cateva situatii cand am facut acelasi lucru.

       Spre exemplu colegul de liceu, pe care-l blamau toti profesorii pt ca ramanea corijent la minim trei materii pe trimestru. I-am pus eticheta “retardat” fara sa fii schimbat macar doua vorbe cu el. Ei bine “retardatul” era un geniu in programare si ne-a lasat pe toti cu gura cascata cand la sfarsitul liceului lucrarea lui de atestare profesionala in informatica a fost un programel care descifra semnalele morse trimise cu o lanterna spre monitor. Nu stiu ce s-a intamplat cu el dar mi-as fi dorit sa gandesc altfel.

     Ne grabim asadar sa judecam oamenii dupa aparente. Analizam in detaliu hainele, conduita, ne zidim adanc in minte prima impresie si ne incapatanam sa o pastram intacta fara sa facem un minimul efort de a darama zidul si de a vedea dincolo de el. In unele cazuri ochiul public poate provoca dezastre emotionale.  Faptul ca un om are o aparitie care rupe orice tipar nu inseamna ca se incadreaza la categoria “tampit”. Daca o femeie ajunge sa conduca un department intreg nu inseamna ca a luat contact cu asternuturile tuturor sefilor. Poate povestea ei este alcatuita din nopti de nesomn si zile muncite pana la epuizare.  Toti pornim pe un drum gresit, atunci cand aratam cu degetul un om imbracat altfel, care reactioneaza altfel . M-am jucat de cateva ori cu perceptiile celor din jurul meu.  Si daca paharul din mana mea continea un lichid colorat , sunt ferm convinsa ca in ochii lor eram o petrecareata hidratata corespunzator iar intr-ai mei o obraznicatura care bea doar suc de mere si se amuza copios in “jocul” asta.

       Am cunoscut oameni aparent verticali, care s-au dovedit a fi lichele, femei aparent sterse, ciudate dar care erau inteligente, generoase si foarte placute. Am cunoscut “sfinte” pentru care as fi renuntat la tot (slava domnului ca nu am facut-o) pentru ca s-au dovedit a fi fiinte mizerabile, superficiale si interesate strict de balanta unui cont din banca. Am cunoscut oameni imbracati mai mult decat modest dar care ascundeau genii si talente innascute.  Da imi este rusine uneori de presupunerile superficiale pe care le-am facut in anumite momente ale vietii.

      Incerc de ceva timp sa nu mai pun etichete. Insa din pacate inca mai am meteahna asta si ma trezesc vorbind. Inca am impresia ca actorii au personalitati la fel de sclipitoare ca si personajele pe care le interpreteaza, ca frumusetea de la TV exista si in realitate, ca barbatii frumosi nu-s pentru femeile normale, ca lucrurile bune sunt sanatoase, ca parintii sunt de vina pentru esecul copiilor lor, ca oamenii care zambesc mult sunt foarte fericiti sau ca toti cainii care latra sunt agresivi si periculosi.  Inca dau verdicte prostesti.

  

  In conzluzie propun sa nu admiram fatadele pana nu deslusim interiorul !!!!

Tweet

Insiruire de Decembrie

       Frig, vant, caldura, zapada, brad, scortisoara, oamenii pe care-i iubesti, muzica in surdina, clinchet, surprindere, zambet, varfuri de munte, urme de pasi in zapada, rosu, verde, ciocolata, miros de “acasa”, noi. Asta pentru ca anul asta Mos Craciun nu are nevoie de Mastercard  , de hartie colorata sau fundite.

Tweet

Arhitectura

        Ma chinui sa imi amintesc  primul castel de nisip. De fapt nu imi amintesc decat secunda in care valul l-a naruit. Nu imi amintesc numarul turnurilor, inaltimea zidurilor, imperfectiunea unghiurilor dar reusesc sa imi amintesc totusi numarul pasilor spre mare. Mintea mea a salvat doar secunda in care valul a luat cu el , in acel dute-vino ,TOT. Am crezut ca in fiecare  nou an ma voi familiariza cu arta de a construi ceva  in fata rasuflarii unei mari furioase. Am inteles ca uneori  fundatia nu era solida, ca peretii nu erau destul de drepti sau poate nu am reusit vreodata sa fiu un architect destul de priceput.

       Mi-a permis ultima oara sa proiectez colorat pe hartie castelul pe care mi l-am dorit. Mi-am permis chiar indrazneala de a-l infrumuseta cu arcade…intr-un mod agresiv de frumos. M-am apucat de treaba tremurand din toate zambetele…am pus fir langa fir, mi-am ranit degetele scormonind nisipul, si mi-am tocit mintea si privirea catre orizont…masurand valurile. Primele s-au oprit timid la marginea zidurilor si mi-am muscat buzele pregatindu-ma sa mai fotografiez o prabusire cu tot cu suflet. Am zambit toata cand vedeam neputinta marii de a ajunge la el, si am tresarit de incantare.  Mi-am spus ca sunt puternica si ca am nevoie de rabdare . Nu-mi mai simt de mult degetele amortite, si ma ustura privirea cu care masor, calculez si aproximez in fiecare secunda inaltimea valului, sperand ca voi mai castiga o zi, o saptamana, o luna. Castelul asta trebuie sa reziste !!!! Pentru ca de data asta mi-am zisit sufletul in el. Felicitari ! Oare aproape am reusit sa ma mai mint o data? Aproape!

Tweet

Autostrada emotionala

Traim intr-o epoca in care timpul alearga ametitor de repede, ne fugareste prin lume angrenandu-ne intr-o goana nebuna. In epoca asta iubirea debuteaza cu un relationship status pe facebook , like-uri acerbe si check in -uri simultane in diverse locuri. Inlocuim saruturile cu doua puncte steluta, ciopartind realitatea in care traim. Facem share gratuit, urlam  iubirea peste tot, si atunci cand ramanem fara glas constatam ca a murit de mult. Ne expunem viata nud, cersind confirmarile strainilor cunatificate in "doua puncte paranteza, doua puncte steluta, like, share, poke, poke back" 

       Fara sa vrem aducem comunicarea online la nivelul de autostrada emotionala si nu ne dam seama ca nu facem decat sa negam nefericirea circuland pe contrasens. Gradul de socializare se masoara in numarul de commenturi primite de la necunoscuti care ne admira pentru gramada de litere aruncat pe-un perete.  Ne invartim intre oferte promotionale de telefonie mobila in care comunicarea cu oamenii pe care ii iubesti e gratuita sau costa doar un cent pe minut. Cat noroc avem !!!

      Si daca tot am ajuns aici ar trebui sa inventim si o aplicatie de check in pentru suflete, pentru ca se pare ca doar asa le identificam pe cele mari. Suflete mici in oameni mari gasim peste tot si mi-am epuizat timpul pana la ultima secunda intelegand asta. Incercati sa intelegeti si voi !!!

Tweet

Am invatat

     Mi-au placut dintotdeauna culorile de la semafor pentru ca m-am simtit importanta deslusindu-le de fiecare data. Am incurcat uneori culorile am trecut pe rosu, mi-am aruncat sufletul pe contrasens dar am invatat ca e important verdele si ca doar atunci pot merge mai departe.Am invatat ca sunt importante persoanele care vin de nicaieri pentru ca nu le poti trimite acasa. Am invatat ca sunt frumoase biletelele albe lipite peste tot, pe frigider, pe masa, pe perna pentru ca m-au invatat sa astept, invatand sa descifrez spatiile dintre cuvintele aruncate in graba. Am invatat sa-mi placa drumurile cu obstacole si podurile nesigure pentru ca la finalul lor poti gasi paharul de nectar in asteptarea cuiva. Am invatat sa traiesc cu secundele in care imi pare rau, pentru ca in momentele acelea, tarandu-ma cu o mana, o am pe cealalta libera sa pot apuca clipa de speranta sau mana care sa ma ridice. Am invatat sa-mi placa imbrancelile din multime, pentru ca nu pot stii niciodata de care maini ma agat, si in sufletul cui am sa incap din greseala. Am invatat sa traiesc cu inchipuirile dinaintea somnului, pentru ca ele sunt de fapt repetitii ale viselor cu tine, care-mi fertilizeaza noptile pentru recolta   zilelelor fara dieta. Am invatat sa-mi placa imbratisarile in noapte pentru ca doar ele pot matura frunzele cazute din mine. Am invatat sa-mi placa fotografiile instantanee in care nu ai sum sa ascunzi o sclipire in privire, o lacrima sau un zamber , si certurile care scot din sertare induplecarea, iertarea si zambetele de dupa. Am invatat sa iubesc bucuriile care dureaza putin si care imi amprenteaza sufletul cu secunde de fericire si despartirile scurte care sugruma cu dor patimas . Am invatat sa iubesc cuvintele care nu se dau mai departe si imbldurile care vin din tot sufletul pentru totdeauna.Am invatat sa-mi placa secundele de tacere, pentru ca in lipsa cuvintelor pot vorbi cu degetele, mangaind, sau cu ochii , doar privindu-te. Am invatat sa-mi placa povestea mea pentru ca e singura in care imi pot distribui rolul principal ca la final sa devin pledoaria fericita a Cuiva care vine de Nicaieri si care nu va pleca Undeva. Am invatat atat de multe incat acum, la final, ma pot semna cu o majuscula misterioasa.

Tweet

O sa cresc mare !

           O sa cresc si intr-o zi nu va mai trebui sa pretind ca am facut-o deja. O sa cresc si o sa-mi trag scaunul de sub talpi fara sa ma mai simt atat de mica. Stiu insa un singur lucru: ca o sa cresc si nu o sa privesc de sus pe nimeni si nici nu am sa arunc zambete false celor mai inalti decat mine. Am sa cresc pentru ca asta e conditia esentiala a celor mari. Am sa cresc si nu o sa mai fie nevoie sa port cheia de gat. Nu o sa mai astept in spatele unei usi inchise si nu o sa mai fie nevoie sa sar pentru a depasi pragurile ci voi pasi apasat peste ele. O sa fiu destul de mare incat sa ma semnez cu o majuscula frumoasa, rotunjita si am sa-ti aduc aminte mereu ca si tu te-aai grabit sa ma vezi crescand.O sa cresc mare si o imi iau singura ceea ce vreau dar nu o sa uit niciodata ce-si doreste sufletul de langa mine. O sa ma fac atat de mare incat o sa umplu doar eu un suflet, care o sa-mi spuna ca mi-a pastrat locul de cand se stie. Am sa ma fac mare si o sa merg apasat fara a lovi cu stangul in dreptul si nici nu o sa arat cu degetul catre cei care nu fac decat sa stea pe loc. Am sa inteleg ca si mie mi-a placut cand eram mica lumea aceea cu cuvinte frumoase si suflete calde. O sa cresc mare si nu o sa mai plang vreodata pentru ceva ce nu-i al meu si nu o sa mai accept vreodata "imprumuturi".O sa cresc atat de mare incat sa raman asa, idiferent de marile agitate in care ma voi scalda, fara sa-mi amintesti tu de milimetrii in minus. O sa cresc mare si ai sa vezi ca am crecut, nu razand de greselile altora ci exersandu-le pe ale mele. Am sa cresc , dar nu foarte mare, ci indeajuns de mare , astfel incat sa nu-mi mai amintesti vreodata ca la un moment dat am fost atat de mica. O sa fiu mare si ai sa stii !

Tweet

Suntem...

       E foarte real faptul ca femeile nu stiu ce vor. Toate au un fix vis-a-vis de pantofi si e stiut faptul ca niciodata nu poti avea prea multe perechi de pantofi. Au unghiile lungi, se supun diverselor traume de smulgere a firelor de par  din diverse locuri, pun multe intrebari, vorbesc mult si isi schimba tinutele in fiecare zi. Reusesc intotdeauna sa mai gaseasca trei patru denumiri pentru aceeasi culoare, cresc plante si isi ascund varsta atunci cand isi dau seama ca timpul a trecut un pic prea repede peste ele. Functioneaza ca un mecanism aproape perfect dar din motive pe care nu le stim , la un moment dat se defecteaza, raspund monosoilabic si 'n-am nimic' devine atat de frecvent in vocabularul lor. Uneori doar ofteaza...si te asteapta sa le repari si sa constientizezi ca fie nu ai avut grija de ele indeajuns fie nu ai inteles ca ele functioneaza doar daca uneori le alimentezi cu vorbe frumoase, daca le duci o floare (chiar si pe principiul "azi e marti...si azi vreau sa-ti dau o floare"), si daca le zambesti frumos multumindu-le pentru vreun maruntis pe care oricum il fac in fiecare zi. Femeile nu au trecut ...ci doar amintiri distorsionate pe care le sterg cu buretele ori de cate ori incep vreun nou crampei de viata. Vor sa stie cand esti nascut. Cauta intotdeauna lucrurile din spatele realitatii pierzand uneori esentialul si simt atat de intens. Daca tac inseamna ca o rotita dinauntrul lor nu functioneaza asa cum trebuie dar nu vor avea curajul sa-ti spuna pt ca de fapt sunt lase. Sunt melancolice si se ascund sub rujuri colorate si rimel. Daca isi sparg sufletul in cioburi se vor reconstrui cu inghetata si shopping. Toate credem in lucrurile mici si marunte si curajul nostrul il masuram in greseli. Traim intens si intensitatea iubirii pe care o simtim e determinata de numarul momentelor de suferinta. Si totusi existam ca si cum nu am avea altceva de facut decat sa va iubim.

Tweet

"To do" list

            Daca as incepe sa fac lista lucrurilor pe care le-as schimba la mine, as incepe azi si as termina probabil maine. Am inceput cu stangacie , nestiind de unde sa incep. De la mine? De la tine? De la modul in care traversez zilele, alergand, ca sa nu ma poata atinge nimic? De la ardoarea cu care astept minunea in fiecare zi? As incepe poate de la munca asidua de a-mi ascunde privirea de a ta sau de la momentele in care ma ironizezi si eu continui sa ma ascund de tine, ofticata parca ca nu pot termina dialogul. As continua apoi cu sutele de intrebari pe care le-am adunat si le-am ascuns intr-un sertar, asa, fara raspuns. Sa stii ca astept manualul "Despre tine" ca sa-ti pot descifra formulele dificile. As incepe de la zambetul idiot care mi se asterne pe fata de fiecare data cand te vad si pe care, jur, ca mi l-as retine daca as putea, de la modul in care imi deschid bratele spre tine asteptand sa faci acelasi lucru, de la oboseala acuta pe care sufletul meu o resimte de prea multa teama, de la talentul tau de detectiv , de care totusi nu ai nevoie, ca sa-mi poti interpreta fiecare postare de pe blog...si de la curajul pe care trebuie sa mi-l fac eu. Da ai link direct catre sufletul meu si fac click de fiecare data cand te vad. 

Tweet

Geometrie

       Sunt un cerc, nascut dintr-un compas si un creion cu varful ascutit. M-au desenat cu grija, pe o coala de hartie alba, care a zambit scalen de la primul arc. Mi-a oferit o jumatate din ea lasandu-ma sa inteleg ca in curand nu voi ma fi un cerc singur pe o coala alba la fel de singura si ea. A fosnit de bucurie cand am fost gata si cand mi-au desenat si primele raze am fost atat de mandru ! Din cand in cand mai trageam cu ochiul catre cealalta jumatate alba si catre compasul ramas pe masa. Mi-am imaginat ca in curand acolo va aparea un alt cerc pe care sa-l pot intreba: " Iti doresti sa fii concentricul meu?" . Dar pagina a ramas alba inca mult timp, mi s-au ofilit razele si arcurile s-au arcuit de tristete. 

      

      Compasul a ramas nemiscat in trusa lui si intr-un tarziu creionul si-a facut curaj. Eram un cerc singur si m-as fi multumit si cu un oval creionat frumos. L-as fi ajutat eu sa-si rotunjeasca arcurile pana ar fi ajuns la fel ca mine. Dar nu...pe hartie a aparut un patrat cu varfurile ascutite la fel de mare si frumos. M-am strambat de emotie cand am dat cu ochii de perfectiunea laturilor si am suspinat un pic la vederea colturilor. Mi-am redesenat razele ca sa ma poata vedea ce frumos sunt si l-am intrebat cu timiditate daca-l cunoaste pe PI. Nu mi-a raspuns si a fosnit arogant. Lumea se invartea in cerc si eu nu-mi doream decat sa fiu un triunghi echilateral cu trei colturi frumoase si o mediana ferma, cu superbe unghiuri de saizeci de grade.Stiam ca daca as fi zambit din toate bisectoarele patratul ar fi venit un pic mai aproape si am fi impartit aceeeasi jumatate alba , fara a fi despartiti de vreo nemiloasa indoitura. Dar am ramas acelasi cerc si i-am povestit ca atunci cand voi creste voi fi o sfera si l-am invitat inauntrul meu. La inceput s-a rostogolit de teama dar apoi s-a apropiat incet incet si mi-a fisurat arcurile cu varfurile lui asctutie si apoi a dat inapoi. Ii placea atat de mult sa fie un patrat desenat pe o coala de hartie dreptunghiulara si probabil nu avea destul loc. Aveau amandoi aceleasi colturi frumoase la laturi ferme si m-am rostogolit de tristete ca sa-i pot lasa singuri. 

      

       Mi-am tarat PI-ul cat mai departe de povestea nascuta pe o bucata de hartie, visand inca la momentul cand voi deveni sfera frumoasa si el cubul, pentru care dreptunghiul nu ar ma fi de ajuns.

       

Tweet

Any idea how not to expect?

   "  You know what’s the one wrong thing we do when we fall in love? We expect. And it just ruins everything.".  Lasa-ma sa-ti raspund franc : " Cum naiba sa fac sa nu astept?"  Ai idee cum am putea sa plutim in deriva catre nicaieri?  Da, nicaieri nu a fost niciodata destinatia finala si promit solemn ca imi voi stabili ca obiectiv principal o excursie catre acest mirific "nicaieri" unde nimeni nu asteapta nimic, unde "a simti" e imposibil de conjugat si unde clar tu nu existi, pentru ca in nicaieiri nu ajunge nimeni niciodata si acolo nu simti nimic. Inainte deajunge probabil va trebui sa ma golesc de tot si sa-mi arunc sentimentele la intrare...desi imi propusesem sa nu mai arunc ceva ce nu-i biodegradabil.

     Gata ma opresc ! O sa incerc sa ma urc in trenul care duce ACOLO. Spre NICAIERI sa vreau? Da ! Acolo sa fie biletul ! O sa-l cer cu voce tare si raspicata. Cu fiecare litera pe care o sa o rostesc o sa ma apuce panica. Dar o sa imi aduc aminte ca de aia plec, ca sa imi aduc aminte, de data asta altfel, despre cum sa iubesc rational. Stiu ca imi e teama ca nu o sa cunosc drumul dar o sa imi amintesc gara.  Ma apuca durerea uitandu-ma catre drumul inapoi. O sa-mi inhat inima in dinti, o sa-mi dezmortesc picioarele si o sa fug de ea cat pot. Nu am bagajele cu mine pentru ca nu am stiut ce sa pun in ele. Pe tine? Nu...pentru ca tu ai cerut biletul catre UNDEVA. Ignor fluieratul trenului si nu ma intorc sa-mi iau la revedere...am facut-o inca de pe vremea cand imi placea sa stiu ca voi ajunge si eu UNDEVA.  Nu privesc pe geam si nu-mi sterg sufletul cu praful lui dar nici nu ma pot ridica sa cobor ....pentru ca mi-ai pus plumb in picioare.  Pleaca trenule odata ! Am plecat? Am coborat? De fapt am plecat vreodata catre NICAIERI? Sau am ales sa merg pe jos spre UNDEVA?

Tweet

Dragostea nu e ceea ce vedem la TV

       Dragostea nu inseamna declaratii fierbinti, ferestre de messenger, emoticoane, si enviroment-uri cu inimoare, panorame ce-ti sugruma respiratia, sarutari in apus si buchete uriase de trandafiri Ai putea sa sa pui "Te iubesc" de o suta de ori pe zi. Ai putea sa-i telefonezi la fiecare cinci minute sa-i spui acelasi lucru. Asta nu inseamna ca-l iubesti. Daca ii faci un cadou fara nici un alt motiv, pe principiul "ziua iubirii noastre e in fiecare zi" , tot nu e dragoste. Daca-l privesti cu drag atunci cand te ajuta sa speli vasele, nu...nu e. Daca abia astepti sa-l vezi ca sa puteti sifona asternuturile tot nu e iubire. Acestea sunt de fapt clisee pe care ni le vand zilnic comerciantii de iluzii. Ne desenam tipare, furate din filme siropoase, si ne incadram viata intre ele, raportandu-ne la istorii inchipuite. 

      Si atunci ce inseamna iubirea ?  Atunci cand inchizi ochii respirandu-i toata fiinta si atunci cand ii deschizi tot langa mine e...asta e iubire. Cand iti arunca cuvinte grele si in ciuda a tot ai vrea sa-l tii in brate...artunci stii ca il iubesti. Daca iti doresti atat de mult sa fii langa el...si sa prespiri prin el, atunci il iubesti. Daca singurii ochi de care te lovesti dimineata sunt ai lui, desi locul de langa tine e gol, e clar ca asta e iubire. Daca atunci cand il privesti zambetul tau miroase a prajitura si il saruti vanilat pe buze ori de cate ori il vezi. Iubirea adevarata nu e copiata dintr-un scenariu cu happy-end.  Iubirea adevarata se castiga, pentru ea muncesti darmand ziduri si inlaturand obstacole...nu are intotdeauna gustul dulce  dar te umple de caldura ori de cate ori o simti.

Tweet

Retetar pentru fericire

     Probabil daca ar trebui sa raspund repede la intrebarea "ce te-ar face fericita" ar trebui sa ma raportez la lucrurile care ma privesc doar pe mine, la lucrurile care imi plac. Care sunt lucrurile care imi plac?

Cartile bune. Nu e foarte specific, stiu. Am citit de 6 ori "11 minute" a lui Cohelio si de fiecare data am sorbit litera cu litera fiecare cuvant la fel ca prima oara. L-am adorat pe Cartarescu si mai nou de cate ori imi pierd pozitivismul pun mana pe "Niste raspunsuri".

Oamenii care zambesc. Vorbesc aici despre zambete adevarate nu despre schimonoseli faciale  fortate. Iar cel mai frumos zambet este cel al persoanei pe care o iubesti

Ski-ul si Rolele, desi de fiecare data ma aleg cu cazaturi si julituri, dar e felul meu de a exersa ridicatul de jos cu zambetul pe buze.

Lumina soarelui. Imi ofera energia de care am nevoie si imi deseneaza zambete pe chip

Ciocolata, aceea foarte fina in invelitori fasnitoare argintii sau aurii.

Diminetile de dupa...dupa ce? Dupa orice...si cand spun asta ma refer la diminetile in care privesc pe fereastra si ma reincarc cu bunadispozitie de care am atata nevoie

Piesele de teatru. Am uitat cat de mult imi placeau...

Zara. Stiu!..Stiu!!

Parcurile seara. Suna a romantism si crocodili roz cantatori  dar o plimbare intr-un parc m-ar face de o mie de ori mai fericita decat un eveniment "monden" 

Filmele, privite cu lumina stinsa si cu sufletul la gura pana tarziu in noapte, cele la care razi pana la epuizare si cele care te fac sa te gandesti la profunzimea vietii si a trairilor

Marea primavara, cand dupa o iarna grea , mi-e atat de dor de ea si cand in sfarsit o privesc de pe mal, am senzatia ca o vad pentru prima oara. E momentul in care vrea vara cat mai aproape sa ma pot arunca in valurile marii mele.

Oamenii curajosi si cei cu ochii limpezi care au curaj sa rosteasca adevarul ai caror ochi nu sunt umbriti de ceata gandurilor imorale 

Lacramioarele. Sunt florile pe care mi-as dori sa le primesc ...fara nici un motiv...fara vreo ocazie anume...

Mirosul Craciunului. E unic, un amestec intre mirosul de brad, cel de scortisoara, cel de cozonac si mirosul din bucataria mamei. Nu incerca sa-l reconstitui in vreo alta zi din an...Pentru ca doar de Craciun il simti pe cel veritabil

Drumurile lungi cu masina atunci cand pot trancani ore in sir pe scaunul din dreapta

Vacantele lungi cu soare, mare, liniste...dulcea deconectare de la cotidian. Nu mi-am dat seama cat mi-au lipsit pana anul asta

Cifra 8 pentru ca e semnul infinitului rotit la 90 de grade.

Sa iubesc si e de ajuns...doua cuvinte sunt de ajuns

       Sunt doar cateva din lucrurile care imi plac desi as mai scrie mult mai mult de atat. Da! Lucrurile care iti plac te pot face fericita si aceste lucruri sunt atat de marunte dar incelasi timp inseamna atat de mult.  

       Nu pot sa traiesc doar pentru mine si doar pentru a-mi implini toare visele. Cred ca fiecare din noi avem puterea de a-i face pe ceilalti fericiti...si aceasta este fericirea veritabila. Fericirea o putem oferi, o putem imparti si fericirea celorlalti poate fi o sursa de inspiratie. Putem zambi iar pentru ca zambetul nostru ar naste un alt zambet, al celui care ne priveste, indiferent daca stim ca suntem priviti sau nu. Ce m-ar face cu adevarat fericita ? Probabil fericirea pe care o pot aduce in sufletul unei alte persoane si uneori poate chiar daca uneori nu am nici cea mai mica legatura cu ea. Poate azi , tu vei fi persoana care ma face fericita insa ramane o intrebare : " ai vrea sa fii parte din fericirea mea? "

Tweet

Pantofii mei rosii

      De cand ma stiu mi-a placut sa ma exprim in scris. Desi am intotdeauna cuvinele la mine, mi-au ramas intotdeauna pe buze fara sa fi avut curajul sa le rostesc si am ales sa vorbesc cu degetele. Am scris la un moment  dat cateva randuri despre "pantofii" din viata noastra cu accent dureros de apasat pe "acea pereche de pantofi". Acea pereche de pantofi rosii cu toc pe care o cauti ratacind printre episoadele propriei vieti.

      Da! Iubim tocurile si nu pentru ca nu am fi destul de inalte sau pentru ca tanjim in fata oglinzii dupa picioare subtiri si svelte...le iubim pentru ca ne transforma in fiecare zi, si pentru ca purtandu-le devenim ceea ce uneori nu putem fii : femei fericite cu sclipiri in priviri.

     In vremea in care rataceam printre vitrine i-am vazut si mi  s-a parut ca-mi zambesc si ei. Erau acei pantofi rosii. Mi-am intepenit privirea de tocul inalt, subtire si svelt si intensitatea culorii m-a invadat. Cu bataile inimii accelerate m-am apropiat de ei sa-i pot privi macar de aproape, convinsa fiind ca daca voi pleca fara ei voi ramane cu gandurile spanzurate de rosul acela frumos. Am atins cu degetele textura lor moale si mi-am simtit picioarele tremurand...de emotie. Cand i-am incaltat am simtit ca plutesc si odata cu ei mi-am imbracat sufletul cu caldura. Am simulat doi pasi de dans si mi-am inventat povestea in care as fi dansat o noapte intreaga incaltata cu acea pereche de pantofi; dupa primi doi pasi mi-au amortit picioarele si intepaturile s-au scurs lent catre suflet. I-am aruncat din picioare si am fugit cat mai departe. Mi-am sters din memorie culoarea lor rosie si urmele lor de pe talpi, insa nu am reusit sa sterg si povestea in care pluteam incaltata cu ei. 

      Pantofii cu toc te dor, cand ii porti simti ca pasesti apasat pe cioburi de sticla dar doar purtandu-i te inunda fericirea si trezesti la viata femeia din tine.      Mi-as  acoperi urmele bataturilor cu vise implinite, mi-as masca durerea cu cate un zambet daca as stii ca ii pot pastra doar pentru mine. 

     Azi i-am revazut...insa nu in vitrina, in povestea altcuiva despre muzica, dans si  sclipiri in ochi. Imi voi aminti de fiecare data de ei, de promosiunea unei nopti de solstitiu cu somn intrerupt usor, cand nu mai stiam de unde incep si unde ma termin

         

         

        

Tweet