joi, 14 iunie 2012

Cum suna sufletul tau?

 

   Ma rugase cineva deunazi sa-i recomand ceva muzica pentru timpul liber, orice altceva in afara de trilurile comerciale de pe toate posturile de radio. Am inceput sa pun intrebari de genul "ce-ti place? mai antrenanta? de relaxare? ceva optimist?" Raspunsul a fost simplu "Ceva care sa ma faca sa uit". Da! Buna asta ! Sunt ferm convinsa ca daca undeva ar exita muzica uitarii, muzica care sa te faca sa-ti radiezi din suflet vreo amintire e clar ca s-ar face coada la studioul de inregistrari si am sta ore intregi cu cate un cd in mana sa asteptam sa primim reteta uitarii.

   Nu exista notele muzicale care sa te faca sa uiti insa clar exista cele care sa-ti aduca aminte lucruri pe care ti-ai dorit sa le stergi pentru toteauna de pe peretii sufletului tau. Si memoria auditiva e cea mai puternica memorie , pentru ca putem ierta multe insa niciodata nu vom putea uita ce am auzit la un moment dat "intre doua fumuri de tigara" ( tot dintr-o alegorie muzicala o stiu si pe asta).

  Fiecare moment din viata e pazit cu sfintenie de cate o melodie care nu ma lasa sa-l uit , incapatanandu-se sa ramana acolo pentru totdeauna, ca marturie a faptului ca-mi tresareau ventricolele inimii de bucurie sau se zbateau de tristete. Nu vreau sa le uit pentru ca doar asa am garantia ca sufletul meu inca exista, ca e tot acolo si ca nu si-a pierdut simtirea:

Primul dans in doi cu miscarile stangace si distanta regulamentara de  juma' de metru,  intre peretii unei clase cu banci desenate cu pixul si ferestrele late.


   Primul sarut de la 17 ani,  la vreo 580 de km de casa, cu baiatul inalt cu ochi albastrii, al carui nume de familie nu-l mai stiu. ( stiu doar ca era frumos, avea 18 ani, student aspirant al Academiei de Politie, era din Alba Iulia si-l chema Alin...nici macar Mark Zuzkerberg nu stie de el)


  Prima dragoste...pentru ca se incapataneaza sa ne zambeasca de acolo din adancul nostru ori de cate ori vrem sa ne amintim de momentul in care am inceput sa traim cu adevarat


Prima dezamagire, obligatoriu secondeaza prima dragoste pentru ca daca n-ar exista ne-am minti ca utopiile exista


    Urmatoarea piesa mi-e draga rau pentru ca imi aduce aminte de un 1 Mai la mare intr-o noapte nebuna cu muzica, viteza, portul Constanta, drift-uri, Toblerone si Megalos. Mai mai imi vine sa ma ascund in caldura hanoracului ca sa nu mai simt racoarea acelei seri


   Notele muzicale ce-au insotit startul pe un drum anevoios...patru urme de pasi...apoi o rascruce ...si un capat de drum la finalul caruia nu am reusit sa intuiesc ce ma asteapta.


    Un nou inceput, pierdut intre cateva cuvinte stangace, un "Encore un fois" melodios care imi este foarte drag :"S-ar putea sa-ti placa si Helene Segara"


    Si daca ar fi sa caut o piesa pentru azi, pentru prezent as alege ce-i mai jos si as rezuma scurt : oameni dragi, maturitate, momente de fericire fabricata de mirosul de cafea dimineata, soare, mirosul lacramioarelor (preferatele mele) de la floraria de la colt, note muzicale simple pe care uneori nu avem timp sa le ascultam si sa le lasam sa ni se intipareasca in suflet. Tine doar de noi sa lasam sufletul sa sune " a fericire".


  La multi ani , Ionela Craciun !!!!! 







duminică, 10 iunie 2012

Promitem !

         Cu totii am promis cate ceva la un moment dat. Am rostit clar si raspicat cuvintele, am asternut pe ciorne povesti de iubire alcatuite din cuvinte mari si le-am completat cu declaratii de intentie si mai triumfatoare.Le-am arhivat imediat dupa rostire si am stiut in sinea noastra ca aceste promisiuni nu vor fi respectate vreodata. Pe unele le-am uitat imediat si apoi am cautat scuze si am inceput sa ne completam vocabularul cu "nu pot", "nu vreau" sau "nu stiu ce vreau", cuvinte mult prea afectate de uzura unei folosiri pe termen lung. Uneori le inlocuim cu altele un pic mai prietenoase : " categoric", "cum sa nu". Dar inauntrul nostru am stiut mereu ca acestea nu sunt decat insiruiri goale de litere pe care le vindeam scump oamenilor din jurul nostru, atat de scump incat acestia ne dadeau la schimb sufletul lor.

      De regula, cele mai grave promisiuni incalcate sunt cele fata de noi insine. Ultima promisiune pe care mi-am facut-o? Mi-am promis ca nu-mi voi mai "splitui" sufletul in bucati pentru nimeni .A fost o promisiune rostita cu siguranta in fata oglinzii si am adaugat la final un "ma jur" categoric secondat indeaproape de un "data viitoare va fi altfel".

     Adevarul e ca de fiecare data cand aud o promisiune urmata de "ai cuvantul meu" imi bifez in suflet siguranta ca persoana care a rostit cuvintele astea nu va uita ce a promis...ca asta sta in caracterul unui "gentleman" insa din pacate, atunci cand intervine cate o adiere de egoism sufletul nu stie sa fie "gentleman" cu celalalt suflet caruia i-a spus la un moment dat "iti promit".

    Azi onoarea si greutatea unei promisiuni nu mai au aceeasi importanta. Ne dezicem de promisiuni cu lejeritate folosindu-ne de cel mai la indemana kit "sms-ul". Asa anulam intalniri, contramandam relatii, ingropam amintiri fara sa fie nevoie macar sa auzim vocea sau sa simtim dezamagirea care respira prin toti porii. Si e atat de simplu, incat nici nu trebuie sa mai mintim frumos, privindu-ne in ochi, inventand lacrimi false...e de ajuns sa aruncam pe ecran cateva litere...Ce a ajuns promisiunea in zilele noastre...Cu ea cumparam iluzii sau vindem iluzii (dupa caz) la preturi uriase, masurate in bucati de suflet. Am inceput sa folosim cuvintele ca sa ne "imbracam" propriile vieti si uitam sa "facem cu adevarat ceva"...ne imbracam cu promisiuni false...asa cum editam pozele in care nu aratam corespunzator asteptarilor. Oare cand a devenit "Promit" noul must-have, desi nu intentionam niciodata sa ne tinem de cuvant?


sâmbătă, 12 mai 2012

Arhivistica


Strangea paharul intre degete lungi si subtiri. Ma uitam la el  cum tremura din cand in cand din cauza unui curent rece sau poate a unui fior interor. Gesturile spuneau mai mult decat 1000 de cuvinte. Ochii nu...taceau si parca nu erau acolo cu noi

Era prima data cand observam curburile. Ii priveam adanciturile si tremurul scurt al gatului in timp ce imi vorbea.Mi-am dat seama ca a terminat de povestit cand si-a lasat capul in jos si si-a umezit buzele cu ceaiul cald.


- I-ai trimis flori ? (de ce l-oi fi intrebat asta?)

- Da , am vrut sa stie cum sunt eu de fapt.
- Eu am stiut tot timpul...de asta nu le-am primit?
- Le astepti?
- Acum nu...le-am asteptat...Acum e dezordine peste tot...sentimente, resentimente...trebuie sa le stampilez cu ' trecut' si sa le ascund pe undeva.


- Ma arhivezi?


Imi umezesc stampila si te privesc inca o data : te-am privit, te-am auzit, te-am mirosit, te-am gustat...

- Acum ca stii de ce am fost a ta ...treci in folderul TRECUT

- Fericirea se termina la mine?
- Nu, de acolo ar fi trebuit sa inceapa !









luni, 7 mai 2012

As putea sa injur in loc sa pun un titlu?



Cat de mult mi-ar fi placut sa fiu puternica si sa stiu totul despre viata! Dintre cele doua femei care ma poseda, pe asta de acum o urasc. Copilul asta rasfatat cu ochii adanci care ma tot intreaba de unde rasare soarele m-a facut sa ma satur si de zi si de noapte. Prima femeie absenteaza astazi. A plecat sa si caute pantoful pierdut.


-  Trimite-o in concediu pe femeia puternica si ia-ma un pic  in brate, copil frumos!
- E imposibil. Azi port pantofii negrii Louboutin. Azi nu am voie sa fiu copil
- Arunca-i din picioare !
-Imi promiti ca ma duci sa pasesc desculta pe nisip ? Ma duci s-o vad?
- Nu pleaca nicaieri...Va fi mereu acolo...Nu mai avem timp...
- Pe-al meu l-am ferecat intre pozele cu tine... pe vremea cand nu purtam pantofii astia blestemati de femeie puternica !
- Da-i jos! (se apleaca si imi ia un pantof)
- Nu aici. Nu acum. Nu vreau. Te rog nu-l arunca!


"Nu-l lasa" imi sopteste femeia puternica. "Ultima oara cand ai facut asta vai pasit desculta pe asflat incins"


- Am sa te gasesc mereu
- De asta mi-e teama. ( " De fapt iti e teama ca n-o sa te caute")
-Copil frumos !


Cand am ajuns acasa femeia cu Louboutin din oglinda m-a intrebat "Cine era?". I-am raspuns "L-am cunoscut mai demult. Mi s-a lipit sufletul de privirea lui. Stii? Ni se potriveau povestile"







vineri, 27 aprilie 2012

Poveste (I) - incercare


Stateam amandoua tolanite pe canapeaua din living. Eu cu telecomanda in mana ea , butonanad nervos telefonul. Imi placuse Cristina dintotdeauna  si ma uimea cu forta cu care renastea dupa vreun esec fie el sentimental sau profesional. De data asta se chinuia sa-mi citeasca un mail pe care dorea sa i-l trimita barbatului pe care-l iubea cu ardoare de vreo 13 luni si eu trebuia sa-mi dau acordul pentru insiruirea de cuvinte dulci gen : iubire, noi, eu, tu.  Am recunoscut stilul pentru ca ,, de altfel, casuta mea de e-mail era ticsita de genul acesta de drafturi; da drafturi pentru ca nu am avut niciodata curajul sa apas pacatosul de buton “send”si daca am facut-o la un moment dat am regretat.
“ Iubitul meu,
Ai aparut TU si odata cu tine zambetul meu. Stii ca nu mai zambisem de mult si mi-am upgradat fericirea cu fiecare minut cat ai stat langa mine.  Fiecare ora fara tine e lunga si ma indeparteaza de perfectiunea spre care tind…Cu fiecare zi ce trece eşti tot mai departe. Mi-e frica ca ai sa incepi să dispari.Ştii ce s-a întâmplat după ce s-a terminat tradiţia noastră de duminică seara? Ştii ce s-a întâmplat după ce am încetat să ne mai bem minţile până la 5 dimineaţa în fiecare duminică, doar ca să nu fim ca toţi corporatiştii ăia distruşi care se bagă în pat de la 8 seara, se uită la Divertis şi apoi sting veioza ca să nu fie obosiţi a doua zi la birou? Ştii care a devenit noua mea tradiţie de duminică seara? Iti scriu tie…Nu-ti gasesti locul si probabil n-ai sa ti-l gasesti vreodata daca ai sa continui sa te intrebi daca cumva locul tau e langa mine pentru ca de fapt nu ai fost niciodata langa mine…”bla bla bla
…m-am chinuit vreme de jumatate de ora sa o conving sa nu trimita mesajul si alta jumatate de ora am ascultat-o insiruindu-si defectele, pentru ca de fapt era convinsa ca Robert ar fi iubit-o mail mult daca s-ar fi apropiat de modelul de perfectiune. I-am explicat ca noi femeile cand iubim cu ardoare , pana la plasele, functionam perfect insa din cand in cand avem nevoie sa ne alimentam cu strangeri in brate si gesture culese din strafundul sufletului. I-am explicat ca daca la un moment dat functionam eronat e ca, poate, iubirea vietii noastre a gresit undeva. 


       Dupa ora de palavragit mi-am dat seama ca eforturile mele erau zadarnice sic a atare a trebuit sa-I smulg telefonul sa dau delete draft si sa –i explic cu un ton mai ridicat decat de obicei “ They don’t like nice girls! Be a bitch! “ . Yes right ! Nici eu nu credeam asta. Adevarul ca imi propusesem si eu de vreo cateva ori sa incerc sa joc rolul asta, si de fiecare data am esuat lamentabil intorcandu-ma la privirea pierduta si plina de adoratie pentru “nataraul” (asa-l alintam eu in mintea mea ) de care eram profund indragostita. Dar mi-as fi dorit din suflet ca rolul asta sa-I iasa Cristinei numai sa nu o mai vad suferind.


          Pe Robert il cunoscuse in urma cu 13 luni intr-un supermarket la raionul de gadget-uri, si o cucerise cu siguranta de sine si cu zambetul. Apoi a realizat cate lucruri aveau in comun…intr-adevar zambeau frumos impreuna si li se potriveau povestile si aveau toate sansele ca impreuna sa-si construiasca povestea. Din pacate Cristina nu auzise de “Contabilitate”-a lui Marin Sorescu , parafrazata de mine in felul urmator “ barbatul pe care l-ai iubit si barbatul care nu te-a iubit fac zero”.  ( Va urma)