"Spune-i ca nu m-a ranit... Nimic din tot ce-a fost spus si a fost intamplat nu m-a atins. Spune-i ca nu are nicio vina, ca nu exista niciun vinovat... Viata e tot timpul incurcata. Spune-i ca nu a fost o tragedie, ci o impletire fireasca de reverii si veridicitate. Spune-i ca nu a fost o drama, ci o realitate in mai multe acte. Spune-i ca nu s-au tras inca cortinele, ca urmeaza noi si noi reprezentatii... Spune-i ca iubesc simplu cu aceeasi inima pe care a legat-o odinioara cu noduri complicate. Aminteste-i ca pe unde a trecut o data, nu se mai trece asa usor a doua oara.Spune-i ca usile se inchid de cele mai multe ori cu un scop si ca doar cei ca mine, cu pielea fripta si sangele tare, isi gasesc drumul pe fereastra. Spune-i, da, ca am fost tare. Spune-i ca nu a existat niciun moment in urma sa cand ochii mei vedeau doar amintiri colorate. Spune i ca nu sunt slaba ci de piatra"
Ma rugase cineva deunazi sa-i recomand ceva muzica pentru timpul liber, orice altceva in afara de trilurile comerciale de pe toate posturile de radio. Am inceput sa pun intrebari de genul "ce-ti place? mai antrenanta? de relaxare? ceva optimist?" Raspunsul a fost simplu "Ceva care sa ma faca sa uit". Da! Buna asta ! Sunt ferm convinsa ca daca undeva ar exita muzica uitarii, muzica care sa te faca sa-ti radiezi din suflet vreo amintire e clar ca s-ar face coada la studioul de inregistrari si am sta ore intregi cu cate un cd in mana sa asteptam sa primim reteta uitarii.
Nu exista notele muzicale care sa te faca sa uiti insa clar exista cele care sa-ti aduca aminte lucruri pe care ti-ai dorit sa le stergi pentru toteauna de pe peretii sufletului tau. Si memoria auditiva e cea mai puternica memorie , pentru ca putem ierta multe insa niciodata nu vom putea uita ce am auzit la un moment dat "intre doua fumuri de tigara" ( tot dintr-o alegorie muzicala o stiu si pe asta).
Fiecare moment din viata e pazit cu sfintenie de cate o melodie care nu ma lasa sa-l uit , incapatanandu-se sa ramana acolo pentru totdeauna, ca marturie a faptului ca-mi tresareau ventricolele inimii de bucurie sau se zbateau de tristete. Nu vreau sa le uit pentru ca doar asa am garantia ca sufletul meu inca exista, ca e tot acolo si ca nu si-a pierdut simtirea:
Primul dans in doi cu miscarile stangace si distanta regulamentara de juma' de metru, intre peretii unei clase cu banci desenate cu pixul si ferestrele late.
Primul sarut de la 17 ani, la vreo 580 de km de casa, cu baiatul inalt cu ochi albastrii, al carui nume de familie nu-l mai stiu. ( stiu doar ca era frumos, avea 18 ani, student aspirant al Academiei de Politie, era din Alba Iulia si-l chema Alin...nici macar Mark Zuzkerberg nu stie de el)
Prima dragoste...pentru ca se incapataneaza sa ne zambeasca de acolo din adancul nostru ori de cate ori vrem sa ne amintim de momentul in care am inceput sa traim cu adevarat
Prima dezamagire, obligatoriu secondeaza prima dragoste pentru ca daca n-ar exista ne-am minti ca utopiile exista
Urmatoarea piesa mi-e draga rau pentru ca imi aduce aminte de un 1 Mai la mare intr-o noapte nebuna cu muzica, viteza, portul Constanta, drift-uri, Toblerone si Megalos. Mai mai imi vine sa ma ascund in caldura hanoracului ca sa nu mai simt racoarea acelei seri
Notele muzicale ce-au insotit startul pe un drum anevoios...patru urme de pasi...apoi o rascruce ...si un capat de drum la finalul caruia nu am reusit sa intuiesc ce ma asteapta.
Un nou inceput, pierdut intre cateva cuvinte stangace, un "Encore un fois" melodios care imi este foarte drag :"S-ar putea sa-ti placa si Helene Segara"
Si daca ar fi sa caut o piesa pentru azi, pentru prezent as alege ce-i mai jos si as rezuma scurt : oameni dragi, maturitate, momente de fericire fabricata de mirosul de cafea dimineata, soare, mirosul lacramioarelor (preferatele mele) de la floraria de la colt, note muzicale simple pe care uneori nu avem timp sa le ascultam si sa le lasam sa ni se intipareasca in suflet. Tine doar de noi sa lasam sufletul sa sune " a fericire".
Cu totii am promis cate ceva la un moment dat. Am rostit clar si raspicat cuvintele, am asternut pe ciorne povesti de iubire alcatuite din cuvinte mari si le-am completat cu declaratii de intentie si mai triumfatoare.Le-am arhivat imediat dupa rostire si am stiut in sinea noastra ca aceste promisiuni nu vor fi respectate vreodata. Pe unele le-am uitat imediat si apoi am cautat scuze si am inceput sa ne completam vocabularul cu "nu pot", "nu vreau" sau "nu stiu ce vreau", cuvinte mult prea afectate de uzura unei folosiri pe termen lung. Uneori le inlocuim cu altele un pic mai prietenoase : " categoric", "cum sa nu". Dar inauntrul nostru am stiut mereu ca acestea nu sunt decat insiruiri goale de litere pe care le vindeam scump oamenilor din jurul nostru, atat de scump incat acestia ne dadeau la schimb sufletul lor.
De regula, cele mai grave promisiuni incalcate sunt cele fata de noi insine. Ultima promisiune pe care mi-am facut-o? Mi-am promis ca nu-mi voi mai "splitui" sufletul in bucati pentru nimeni .A fost o promisiune rostita cu siguranta in fata oglinzii si am adaugat la final un "ma jur" categoric secondat indeaproape de un "data viitoare va fi altfel".
Adevarul e ca de fiecare data cand aud o promisiune urmata de "ai cuvantul meu" imi bifez in suflet siguranta ca persoana care a rostit cuvintele astea nu va uita ce a promis...ca asta sta in caracterul unui "gentleman" insa din pacate, atunci cand intervine cate o adiere de egoism sufletul nu stie sa fie "gentleman" cu celalalt suflet caruia i-a spus la un moment dat "iti promit".
Azi onoarea si greutatea unei promisiuni nu mai au aceeasi importanta. Ne dezicem de promisiuni cu lejeritate folosindu-ne de cel mai la indemana kit "sms-ul". Asa anulam intalniri, contramandam relatii, ingropam amintiri fara sa fie nevoie macar sa auzim vocea sau sa simtim dezamagirea care respira prin toti porii. Si e atat de simplu, incat nici nu trebuie sa mai mintim frumos, privindu-ne in ochi, inventand lacrimi false...e de ajuns sa aruncam pe ecran cateva litere...Ce a ajuns promisiunea in zilele noastre...Cu ea cumparam iluzii sau vindem iluzii (dupa caz) la preturi uriase, masurate in bucati de suflet. Am inceput sa folosim cuvintele ca sa ne "imbracam" propriile vieti si uitam sa "facem cu adevarat ceva"...ne imbracam cu promisiuni false...asa cum editam pozele in care nu aratam corespunzator asteptarilor. Oare cand a devenit "Promit" noul must-have, desi nu intentionam niciodata sa ne tinem de cuvant?
Strangea paharul intre degete lungi si subtiri. Ma uitam la el cum tremura din cand in cand din
cauza unui curent rece sau poate a unui fior interor. Gesturile spuneau mai mult decat 1000 de cuvinte. Ochii nu...taceau si parca nu erau acolo cu noi Era prima data cand
observam curburile. Ii priveam adanciturile si tremurul scurt
al gatului in timp ce imi vorbea.Mi-am dat seama ca a terminat de povestit cand si-a lasat capul in jos
si si-a umezit buzele cu ceaiul cald. - I-ai trimis flori ? (de ce l-oi fi intrebat asta?) - Da , am vrut sa stie cum sunt eu de fapt. - Eu am stiut tot timpul...de asta nu le-am primit? - Le astepti? - Acum nu...le-am asteptat...Acum e dezordine peste tot...sentimente, resentimente...trebuie sa le stampilez cu ' trecut' si sa le ascund pe undeva.
- Ma arhivezi?
Imi umezesc stampila si te privesc inca o data : te-am privit, te-am auzit, te-am mirosit, te-am gustat... - Acum ca stii de ce am fost a ta ...treci in folderul TRECUT - Fericirea se termina la mine? - Nu, de acolo ar fi trebuit sa inceapa !
Cat de mult mi-ar fi placut sa fiu puternica si sa stiu totul despre viata! Dintre cele doua femei care ma poseda, pe asta de acum o urasc. Copilul asta rasfatat cu ochii adanci care ma tot intreaba de unde rasare soarele m-a facut sa ma satur si de zi si de noapte. Prima femeie absenteaza astazi. A plecat sa si caute pantoful pierdut.
- Trimite-o in concediu pe femeia puternica si ia-ma un pic in brate, copil frumos! - E imposibil. Azi port pantofii negrii Louboutin. Azi nu am voie sa fiu copil - Arunca-i din picioare ! -Imi promiti ca ma duci sa pasesc desculta pe nisip ? Ma duci s-o vad? - Nu pleaca nicaieri...Va fi mereu acolo...Nu mai avem timp... - Pe-al meu l-am ferecat intre pozele cu tine... pe vremea cand nu purtam pantofii astia blestemati de femeie puternica ! - Da-i jos! (se apleaca si imi ia un pantof) - Nu aici. Nu acum. Nu vreau. Te rog nu-l arunca!
"Nu-l lasa" imi sopteste femeia puternica. "Ultima oara cand ai facut asta vai pasit desculta pe asflat incins"
- Am sa te gasesc mereu - De asta mi-e teama. ( " De fapt iti e teama ca n-o sa te caute") -Copil frumos !
Cand am ajuns acasa femeia cu Louboutin din oglinda m-a intrebat "Cine era?". I-am raspuns "L-am cunoscut mai demult. Mi s-a lipit sufletul de privirea lui. Stii? Ni se potriveau povestile"
