FOR SALE

         Suna ciudat : “a cumpara o femeie”. O femeie care sa faca ce vrei tu, sa-ti indeplineasca toate dorintele , care sa fie a ta, cu care sa poti face ce vrei , pentru ca ai platit pentru ea. Exista oare placere  in a cumpara un om? Exista placere in a te vinde? Sau totul e din obligatie, unul obligat sa faca asta ca sa-si indeplineasca un vis , doua trei si celalalt pentru a-si trai viata?

        Intri in magazin…sunt insirate frumos pe raft…dupa culorile ochilor…studiezi, analizezi, uneori poti sa si probezi…o iei la sub brat. Ti-o impacheteaza frumos in matasuri scumpe. Cateodata primesti si accesorii…tot contra cost. Platesti si iti iei restul  : cinci monede , ovatiile celor din jur si certificatul de garantie. Acum e a ta. Simplu nu? Functioneaza perfect,  iti zambeste in fiecare dimineata si nu a auzit niciodata de cuvantul  “nu”.  Spune “Te iubesc” in mod suav doar daca o alimentezi cu monede …la fel ca automatele de cafea. Ce ti-ai putea dori mai mult? Ti ai fabricat o poveste frumoasa si ai trecut peste castingul obsitor, peste cafelele baute in doi ore intregi, peste plimbarile prin parc, peste efortul de-a dreptul titanic de a o cunoaste.  Gata ti-ai pus semnatura pe contractul cu fericirea vesnica.  O fericire cumparata intre asternuturi impecabile de matase dar care nu se cheltuie in doi

.  

      Daca probabil ar exista un astfel de magazin, ma gandesc ca ar trebui sa aiba si raionul “solduri” si cel “noutati”… pentru ca femeile pe care nu le-a cumparat nimeni zac prafuite in vreun colt de raft si palesc in fata stralucirii celor expuse frumos in vitrina. Am curajul sa fac o comparatie cu telefoanele mobile.  Va amintiti telefoanele Nokia display-ul verde , simplisime?. Acum zac prafuite in depozite pentru ca nimeni nu le mai vrea. ..le poti lua gratis sau costa doar 1 cent…in schimb platim preturi enorme pentru smartphone-uri colorate, cu zeci de aplicatii , si care ne zambesc  prin reclame insirate pe toate zidurile.  Suntem atenti la detalii, analizam functii, comparam date tehnice si constatam uneori la final ca putem folosi vechiul nokia  o saptamana intreaga fara sa fie nevoie sa-l alimentam la priza ….nu cateva ore.

        Am cunoscut femei frumoase, de-a dreptul angelice care se tarasc de la un compromis la altul, osciland intre cel care plateste mai mult si cel pe care il iubesc mai mult. Am cunoscut barbati interesanti si inteligenti care aleg sa “cumpere” prototipul frumusetii feminine pentru ca nu au timp sau pentru ca se multumesc cu o poza imortalizata cu vreun Smena. Barbati care nu stiu ca atunci cand vrei sa “cumperi” femeia vietii tale, ii platesti ei pretul, in zambete , nu in euro. Daca se va lipi de umarul tau de la primul suras , vei stii ca ai facut afacerea vietii tale, cumparand atat de ieftin un lucru atat de pretios : sufletul ei. Atunci vei stii adevarul : ca nu ai cumparat nimic de fapt…ca ti l-a oferit tie, fara sa astepte nimic in schimb. Femeile care se lasa cumparate in schimb, semneaza cel mai dureros contract din viata lor, fara clauza de reziliere : cel cu nefericirea.

     

Tweet

A must : "Luni de fiere"

    Mi-a cazut in mana , (la recomandare) ce-i drept dupa ce am vazut jumatate din ecranizarea “Bitter Moon”. N-am reusit sa-l privesc decat pana la jumatate, intrucat fuseseam oripilata de transformarea unui sentiment care ne inunda cu caldura,  intr-un iad in care trebuie sa traiesti zi de zi…doar pentru ca la un moment dat ti-ai cusut viata de cea a altcuiva. Am cautat cartea, am gasit-o si am deschis-o cu teama…adevarul e ca nu am reusit sa ma dezlipesc de ea vreme de doua zile. Am descoperit un Brukner cu o minte bolnava , dar de care nu te poti rupe.

     “Luni de fiere” nu face decat sa disece in amanunt cuplul modern, un cuplu care adora propria criza, lucru care naste fragilitatea. As fi prelungit inceputul si povestea Franz – Rebecca, autobuzul devenit anticamera iubirii lor bolnave, un inceput care te duce cu gandul la romantismul unei povesti de dragoste clasice.O poveste care incepe cu o scanteie, la care visam toti, cu decorul eventual usor modificat, o poveste in care flacara pasiunii poate fi aprinsa nu neaparat de salvarea universului ci si de salvarea de la o amenda in transportul public. Insa e o poveste care nu urmeaza cursul clasicelor povesti de dragoste. E o carte buna , buna prin nocivitatea ei totusi, dar pe care nu o citi daca esti indragostit si daca ti traiesti povestea de dragoste , acolo sus pe norisori roz , pentru ca s-ar putea sa ai asigurata cazatura pe asfalt. Cei doi traiesc cu pasiune…consuma fiecare secunda, se exploreaza reciproc si experimenteaza sexual  dand frau liber tuturor fanteziilor posibile. Observam un Brukner care descrie in mod deviant si care oripileaza prin brutalitatea limbajului si care te poate face sa inchizi cartea si sa nu o mai deschizi vreodata. Franz și Rebecca au depășit orice limite pe care mintea unui om normal (sau, cum ar spune Franz, mintea unui om mult prea baricadat de propriile inhibiții) și le-ar putea imagina; de la sado-masochism, până la urofilie și chiar scatofilie, totul fiind descris in detaliu. Cuplul ajunge apoi la momentul apogeului, atunci cand barbatul constata ca nu urmeaza decat declinul. Din acest moment franz devine calaul Rebeccai, si duce o lupta pentru dezintegrarea personalitatii femeii pe care o iubise, o femeie care se agata cu unghiile de barbatul care nu o mai vroia. Am asistat, sorbind fiecare cuvant, la umilirea ei, la razbunari gratuite, la docilitatea cu care ea se inneca in suferinta multumindu-se doar cu prezenta unui barbat  care nu mai era de mult acel “+1” al ei. Acel barbat care o supunea acestui chin psihologic  din dorinta de a se elibera de aceasta iubire sufocanta la care renuntase de mult.  

      N am inteles de ce ea a trebuit sa ramana ancorata in cosmarul acela de parca destinul le cimentase vietile una langa alta, fara posibilitatea de a merge mai departe. Apoi am inteles ca era vorba despre dragostea mutata pana aproape de obsesie, de dorinta de razbunare a unei femei, care are parte de “reversul medaliei”. As rezuma dragostea celor doi la un razboi in doua acte in care iubirea e singura care a pierdut.

      Am sa redau cateva pasaje sperand ca va vor face sa deschideti cartea si sa cititi macar 2 pagini insa dupa sunt convinsa ca nu o veti mai putea dezlipi de mana :

 „Nu râde de autobuz: nu există un loc de elecţiune pentru o dragoste la prim a vedere. Chiar şi o cutie pe roţi poate deveni anticamera paradisului atunci când crezi în hazard.”

„De fapt mă plictiseam de moarte cu ea. Iar plictisul este un tovarăş pe care nu-l suporţi decât în singurătate: pentru că nu vrei martori în acele clipe blestemate, de frică să nu capeţi de Ia ei o imagine infamantă.”

„Sentimentul este ceva ce se poate pierde ca un ceas, epuiza încet ca un cont în bancă şi regăsi ca o pălărie.”

„Ştii că, dezbrăcându-se, bărbaţii si femeile îşi pierd deseori graţia de care au dat dovadă îmbrăcaţi: nuditatea este un veşmânt prost croit în care înoată încurcaţi.”

Tweet

In seara mastilor

    Cafeaua de dimineata e amara oricat de mult zahar i-as pune. Tigarea la fel.

     Probabil ar fi deplasat sa spun ca ma simt ciudat desi nu-mi lipseste nimic dar parca lipseste totul. Adevarul e ca viata normala ma scoate din sarite. Iubirea vine cu cel mai mare bagaj : frica. Frica de a peirde, frica ca nu vei mai fi capabil sa iubesti sau ca nu vei mai fi iubit vreodata, frica fata de un nou inceput. Frica e sentimentul care musca din sufletul tau si poate lasa in urma cicatrici, ce nu vor disparea vreodata, pentru ca nu avem operatii estetice pe cord.

     Am trait mereu cu convingerea ca viata e mai mult decat atat si mi-a placut sa o privesc ca pe un “journey” fara nici o destinatie finala anume, in care cele mai importante  sunt rasariturile, unoeri apusurile si privelistile. Am trait cu convingerea ca iubirea aceea adevarata care te face sa tremuri de emotie ar trebui sa apara la maturitate si sa o privesti ca pe o bonificatie pentru calatoria ta sau ca pe o tinta pe care o poti duce dupa tine in bagaje mai departe.

     Avem uneori sentimentul ca suntem prizonieri intr-un loc in care exista un singur set de chei ce te pot elibera si acela e in buzunarul nostru. Si totusi e atat de confortabil in ineriorul acelor ziduri si nu stim ce se afla dincolo de zidurile mari (dar ne imaginam lumea de dincolo de fiecare data cand privim cate un film in care ne-am dori sa fim personajul principal) si ni se face frica. Asta pentru ca uneori durerea dintre ziduri pare confortabila…si O CUNOASTEM.

     De asta probabi l aleg mereu cauzele pierdute in ciuda normalitatii. Doar provocarea poate face ca lucruruile sa nu isi piarda din importanta . Mereu aleg toamna, pentru ca uneori vara simturile o iau razna si –si modifica valentele. Mereu mi-am adorat viciile si uneori demonii. Ca atare am tras linie si am chemat viata la o discutie. Mi-a spus asa :  “My dear, are you ready to chamge the world? Are you ready to change your life? I can’t promiss it will be good …but  I can promiss it will be interesting”

     Amara ultima gura de cafea ! Imi aleg masca de holoween din sertar, tocurile de 12  ( e greu sa fii toanta care alearga pe tocuri de 12 dupa taxi) , rujul rosu si sun la 9477…am destul timp : prezentul si viitorul

Tweet

Dreaming ( just a draft)

         Nu am scris niciodata ca singura fericire reala , veritabila si care ramane in picioare e cea care depinde doar de tine. Nu am scis niciodata despre lucrurile pe care ti le planifici si care iti aduc intr-un mod “balsamic” as spune, fericirea, pentru ca nimeni nu te cunoaste mai bine ca tine. Mi s-a intamplat de multe sa stabilesc ca la vara voi fi acolo, de 1 Mai dincolo si tot asa…dar si de mai multe ori am incalcat regulile si m-am trezit in locuri in care nu credeam ca voi ajunge vreodata. Spre exemplu mi-am propus ca maine sa mananc cateva eclere cu ciocolata si sa vad un film bun.

        E adevarat! Nu e bine sa implicit in planurile tale oamenii pe care i-ai cunoscut de curand. Visele care implica un “+1” ar trebui sa se bazeze pe fapte reale si certitudini. Acesta este sistemul de operare cel mai safe pentru sufletul tau.

        Am hotarat sa-mi incep un vis nou si lung din categoria celor care tin doar de mine si atat. M am gandit ce m-ar face fericita. Poate vreo 545 perechi de pantofi? Da si asta …dar oare voi avea timp sa-I incalt pe toti? Asa ca in afara de asta, am ales locul unde voi fi anul viitor de ziua mea.

The moment : 18 iulie 2013 ora 20:30

Unde? : Paris, in Turnul Eiffel la ultimul etaj

Privelistea : probabil o sa fac o poza ca sa-mi aminteasca mereu ca visul s-a implinit

Muzica : Patricia Kaas

Tinuta : Little Black Dress…Audrey Hepburn…care inca asteapta momentul in care o voi imbraca ..complet neaccesorizata…poate doar cu un ruj rosu si un zambet obligatoriu. Bretonul il am deja…so, here I am ready for my dream.

       Si cam atat. N-am nevoie de rezervare,  de artificii si nu stiu daca in astfel de ocazii ai nevoie de un partener. Dar, in mod sigur nu o sa ma simt discriminata in nici un fel de lipsa unui “+1” si o sa ma bucur de implinirea unui vis ce dateaza de un an si care nu ma implica decat pe mine.

       Da visele ar trebui colorate, pana cand nu ne ajunge realitatea din urma si ne smulge covorul de sub picioare. Când nu ştim ce va urma, hai să alegem să credem că va da peste noi ceva cu totul minunat, ceva ce n-am putea avea cunoscând toate informaţiile, verificând atent sursele şi fiind capabili să aducem argumente pertinente pentru toate opiniile noastre. Să fim mai buni la nivelul viselor decât în realitate. De ce sa ne incapatanam sa visam banal cand am putea sa….

       Nu e important daca voi ajunge sa-mi implinesc visul…mai mult ca sigur ca da…dar daca va aparea altul si mai colorat voi renunta la el si-l voi amana pentru anul urmator…sau pentru revelion…pentru atunci am auzit ca artificiile sunt spectaculoase

Tweet

Lucrurile pe care nu le citesti aici :)

          Ma certa odata o  prietena, cum  ca-mi citeste toate trairile pe blog si  ca in curand va ajunge sa-mi stie toata garderoba de pe facebook. Trebuie sa recunosc ca m-a incercat un oarecare sentiment de vinovatie , convinsa fiind ca as fi fost un pic prea transparenta si ca as fi permis la liber accesul in spatiul meu personal, lucru care m-a facut sa cad pe ganduri.

        Am vorbit aici despre lucrurile care imi plac, despre maruntisurile care imi aduc fericirea, despre pantofii rosii si despre ce m-ar face sa simt, despre fluturii din stomac. Analizandu-mi profilul de facebook am realizat ca am lasat sa se vada bucati din viata mea, locurile pe unde am fost, prieteni dragi, oameni care mi-au tranzitat existenta, lucruri care ma motiveaza, muzica care imi place, lucruri care va interesau sau nu.

       Intrebarea mea la momentul respectiv era : Oare blog+facebook= eu? Ceea ce scriu reprezinta oare ceea ce cred? Tot ce am trait se limiteaza la postarile de pe facebook? Ei bine articulez raspicat din degete, lovind furios tastele : NU. 

       Iata ce nu ati aflat niciodata de aici: modulatiile vocii mele atunci cand vorbesc despre oamenii care au contat cu adevarat. Cum mi se descreteste fruntea si infloreste zambetul atunci cand imi suna telefonul intr-un anume fel, cum imi straluceste privirea atunci cand vorbesc despre cartile mele preferate, melodia pe care o fredonez la volan in fiecare dimineata in mod obsesiv de 2 ani incoace, cum suna vocea mea atunci cand sunt fericita, gustul pe care il au buzele mele dupa ce devorez ciocolata si ananasul, modul in care, desi sunt nepriceputa la desen, pot creiona in cuvinte tablouri intregi, culoarea ochilor mei atunci cand reconstitui din memorie, fara aparat, poze din copilarie, zambetul pierdut atunci cand ascult muzica mea.

       Si acum grabeste-te un pic. Astfel incat sa  nu ma gasesti blazata, plictisita fara chef de a lasa pe cineva sa ma descopere. Voi scrie de acum acolo despre carti , filme, calatorii si doar uneori despre viata reala ( traita cat mai putin in oglinda retrovizoare).

Tweet