(Draftul numarul 5)
Singul zambet pe care il mai vedeam era al meu, in oglinda., uneori scalen, uneori spanzurat in trecut , desenat parca pe chip de maini tremurande. Zambetul meu stia pe de rost toate cuvintele care dor, pentru ca le auzise de atatea ori. Nu se mai arcuia atat de frumos oricat de artistic as fi mimat fericirea, si am intelesc ca avea sa redevina frumos doar daca ar fi intalnit o pereche de ochi care sa-l adore si un alt zambet pereche. Ai trecut apoi prin visul meu, nopti la rand,cu talpile goale, si mi-ai tatuat pe suflet privirea ta. Am inteles abia atunci nevoia de zambetul tau, desi il vazusem o singura data. Mi-am imbracat sufletul cu el, si nu-l mai pot da jos de pe mine. Din zambetul tau am invatat sa pictez soarele atunci cand mi se face frig si sa aduc ploaia atunci cand ard pe dinauntru. Nu am nevoie de culori. Le iau din privirea ta. Tu doar ai zambit si atunci au inceput sa-mi tremure gandurile, de fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu