Zambetul
Te-am privit dimineti intregi. Iti bei cafeaua de fiecare data la fereastra. Ascunsa dupa perdeaua dormitorului meu imi trimit zambetele sa-ti caute sufletul. Le chem inapoi cand imi dau seama ca esti mult prea departe si risc sa ma pierd in mijlocul nemarginitei dorinte de a te avea.
Iti cunosc pe de rost toate privirile si as putea sa ti le desenez ca apoi sa-ti umpli zidurile albe cu ele. Poate asa vei afla ca cea mai frumoasa privire iti infloreste pe chip atunci cand iubesti.
Iti cunosc privirea cand sufletul tau este haituit de nepasare si atunci eu ard pe dinauntru. In jurul tau vad dimineata vise mototolite ,surasuri sparte si iubiri comsumate intre cearceafuri albe. De unde sunt vad pana si urmele pasilor grabiti catre usa. Pentru ca de fiecare data cineva paraseste camera alergand, chinuita de brutalitatea cu care i-ai cotroboit in suflet. In urma ei ramai sa-ti cureti arsurile degetelor care te-au atins ca sa poti sterge repede amintirea strainei care ti-a murdarit asternutul cu trupul ei.
Intr-o singura dimineata am avut curajul sa dau perdeaua la o parte ca sa poti cauta in mine ceea ce nu ai fi gasit in alta parte. Atunci mi-ai consruit un vitraliu din zambete sparte desi as fi dat orice pentru un zambet intreg de-al tau. L-as fi ascuns intr-un sertar ca sa-mi hraneasca sufletul atunci cand m-ar fi atins dorul de tine, si m-as fi oprit din a te cauta la fereastra dimineata, pentru ca mi-ar fi fost de ajuns ca mi-ai apartinut numai mie chiar si pentru o secunda.
Lasa-ma intr-o zi sa-ti curat podeaua de resturi si sa te vindec , ca sa pot arunca perdeaua si sa-mi poti zambi numai mie dimineata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu