Mereu am incercat să inteleg ce simt, întotdeauna am încercat să etichetez ce simt eu prin vorbele spuse de altii. Am definit si trăiri fulgerătoare prin cuvinte proprii, dar nu m-a ajutat prea mult. Să îţi definesc iubirea mea este ca şi cum aş încerca să definesc ceva nou, ceva ce nu are definiţie. Să zicem că putem începe cu un colţ din ceea ce numesc toţi ceilalţi „iubire”, îl luăm şi mărim de câteva ori, adăugăm putin din „a adora” şi câteva picături de „nebunie”. Şi acum, să-ţi spun ce înseamnă asta. Mă uit în ochii tăi şi văd sufletul tău bun. Dacă ai un colţ în care iubirea poate să trăiască mă duc şi plantez o sămânţă. Mă uit la ea cum creşte. După un timp vin să văd cum a crescut, în ce fel de iubire s-a transformat. Văd iubire normală, iubire de o noapte, iubire nebună, iubire fără definiţie. Pe care crezi că o aleg? Pentru o viaţă liniştită aleg „iubire normală”, pentru mine aleg „nebunia”. Iubirea "fara definitie" as lasa-o deoparte pentru atunci cand clipa va batea la usa.
Ai fi cu mine sus când simt că pierd controlul şi mă ţii să nu cad? Atunci te-as iubi. Ai fi cu mine când râd şi zbor, şi ai pune gaz pe focul de fericire care mă mistuie? Atunci te-as iubi. Ai fi îngerul care în cele mai întunecate momente mă veghezi ca să trăiesc? Atunci, te-as iubi.
Ai înţeles cum iubesc? Ştiu. Nici eu nu înţeleg.
