Pretul corect !

     Am  fost invatata de mica ca iubirea si oamenii nu au pret. Ca nu poti cumpara iubire, ca nu poti cumpara un om, ca e in noi o incandescenta care poate aprinde doar un singur suflet si e imperios necesar sa-l gasim pe acela. Acum, cu mintea fluturand printre anii ce au trecut pot afirma ca de fapt toti platim un pret pentru iubire si pentru omul de langa noi, un pret masurat in lacrimi, zambete, discutii stanjenitoare. Tu cat ai plati pentru omul de langa tine? Daca iti cauti extrasul contului din banca sa raspunzi la intrebare, considera ca ai pierdut din start. 

     Iubirea se plateste cu bucati de suflet. Ne nastem cu inimile intacte, lucioase, slefuite parca de maini pricepute. Simtim, iubim si atunci rupem cate o bucata de suflet , cu colturi neregulare si ascutite uneori si o oferim celui pe care-l iubim. Uneori primim la schimb o bucata din sufletul lui, alteori nu primim nimic. Bucatile primite la schimb uneori se potrivesc in locul sparturii nascute din iubire iar alteori le facem loc in mod dureros. Golurile in suflet se nasc atunci cand nu primesti nimic la schimb; acestea sunt ranile deschise, gaurile negre care sangereaza picaturi de regrete. Cand ai un gol in suflet ai da orice pentru o bucata colturoasa cu care sa-l acoperi si care sa-ti aminteasca de unicitatea omului care ti-a oferit-o. Daca ai sufletul intreg si perfect inseamna ca nu ai iubit vreoata. Daca cineva iti ofera o bucata dintr-al lui ...ofera-i la schimb un ciob din inima ta. Mai mult ca sigur ca se va gasi cineva care sa-ti umple golul. Sufeltele perfecte de fapt sunt lipsite de frumusete !!!!

Tweet

Incertitudini

         Am aripi si totusi nu am zburat niciodata. Mi-au crescut in timp, direct din suflet, infipte in cel mai pur sentiment care s-ar fi putut naste inauntrul unui om.  S-au hranit din mine si am asteptat cuminte sa gasesc secunda care sa ma arunce intre nori. In asteptarea ei mi-am lustruit cuminte aripile si mi-am cantarit sufletul, reparat de cateva ori si am concluzionat dureros ca nu voi putea zbura vreodata fara sa privesc inapoi si fara sa pun in balanta iubirile. Sa le cantaresc pe fiecare, sa analizez in detaliu cine a iubit mai mult si cine a iubit mai putin. Stiu ca doar asa as putea sa identific  ducea “mare iubire”. In sufletul meu si-au gasit locul iubiri de gramaje si culori diferite,  asteptari mari, dezamagiri si mai mari, impliniri efemere si  toate astea invelite in trairi intense.

         Am crezut de multe ori ( si inca mai cred asta) ca iubirea vietii se simte in doi si in mod egal.  Ca in caz contrar, sufletul apasat de prea multa iubire doare , si sfarseste avariat. Nu stiu daca toate fostele iubiri din viata mea au murit pentru ca sentimental a fost impartit injust si dureros de nedrept si mereu mi-a fost frica ca sufletul meu va muri de prea multa apasare, de prea mult frig sau de teama.

      Am traversat perioade de lacomie, cand primeam si nu ofeream nimic. Cand priveam de sus sufletele haituite de povara unui sentiment prea mare pentru ele. Asemanam iubirea unui duel intre doi: cine minte, cine inseala, cine doboara la pamant, cine e mai indifferent, ma visam invingatoare  si striveam cu tocul pantofilor cioburile ramase in urma mea. Nu am inteles atunci ca in “jocul” asta nu exista invinsi si castigatori ci doar invinsi. O iubire pierduta e de fapt un esec…golindu-ti sufletul nu faci decat sa pierzi.  Mi s-a parut de multe ori ca vad marea iubire, de multe ori am plecat eu, dar si mai dureros a fost sa raman in urma, si sa asist amar la o plecare. Si asa am pierdut de fiecare data…chiar si atunci cand am plecat eu.

       Dupa ultimul joc , cu sufletul golit am invatat sa ofer. Am oferit timp infinit desi  ar fi trebuit sa ofer anotimpuri, suflet, mana mea intreaga , nu un deget, am oferit putin si apoi putinul sa transformat in tot. Am riscat si mi-am cautat drumul cu ochii inchisi si nu i-am deschis nici macar in fata amenintarii ca voi aluneca in haul din fata mea. Am refuzat sa analizez si nu am cantarit nimic, nici macar bataile inimii, pentru ca marea iubire nu cantareste bataile inimii, si nici suferintele ce raman in urma.  Asa stiu sa iubesc…si am atatea lucruri sa ma intreb si continui sa fug din fata capcanei raspunsurilor care mi-ar fi omorat vigilenta si care mar fi facut sa-mi retrag inapoi mana intreaga. Nu o voi retrage nici macar de teama ca o retrage catre mine ticsita cu dezamagire, nedreptati  si neimpartasiri.  Da asa e marea iubire!

Tweet

RETROSPECTIVA 2011

       Inclin sa cred ca cei de la Taxi aveau dreptate “Stele care cad nu pier”. Ma gandesc la asta in timp ce butonez nervos telecomanda. Peste tot reprospective si e perioada in care toata lumea face liste cu promisiuni, realizeaza din ce in ce mai putin din ce promite, arunca cu declaratii de forta si impinge pieptul inainte catre un 2012 plin de beculete, leduri si  scantei. Eu contorizez  stelele: vreo cateva au cazut , s-au nascut in locul lor altele, lucrurile nu mi-ai iesit intocmai ca in prospect. Ce a fost si ce nu a fost frumos intr-un an care s-a prelins ora cu ora, zi cu zi printre nori sau raze de lumina?

Ianuarie a fost luna in care am constientizat ca viata mea nu seamana  cu nici o proiectie scornita vreodata intre 1980 si 2011.

Februarie  ..da…deprimanta luna cu tot cu falsul Valentine’s Day, si nimic nu a schimbat asta. Frig, zapada, zambet desenat zilnic, Helene Segara (DA, iti multumesc pentru “Encore une Fois”) cu volumul la maxim si liniste

In Martie mi s-a parut ca aud pasarile peste tot dat de fapt era zgomotul crengilor. Zapada peste tot, gheata topita de buchete de flori,  mai mult zgomot, pasi sovaelnici catre…undeva…zambet larg…si totusi frig, frig, frig si iar frig.

Aprilie a fost scurt …am pasit apasat catre ceva nou…am lasat in urma TOT si am luat cu mine doar oamenii care au contat. Mi-am aruncat in bagaje cateva amintiri, mi-am redesenat povestea in imagini colorate si am lasat marturie promisiunea ca voi reveni ori de cate ori ma voi topi de dor

Luna mai a trecut fara sa se intample nimic…prea banala, prea fada, fara gust, fara miros

In Iunie mi-am implinit un vis. Am vazut-o !!!!  Am mirosit istoria de pe strazi, am memorat fiecare imagine…aveam o nuanta de obsesie vis-à-vis de ea. Poate avea cineva o explicatie logica a faptului ca eram atat de fericita intr-un sight-seeing bus , ca as fi putut privi ore in sir Coloseum-ul noaptea fara sa ma plictisesc, sau ca ma inunda veselia cand priveam multimea agitata din piatete sau din jurul cafenelelor?  Iunie a mai insemnat nebunie…tremur intens…emotie...furtuna nascuta dintr-o singura privire…alta eu…inceput .

Iulie si August le-am luat la pachet cu soare mult, somn si mai putin, renuntari ce au durat doar cateva secunde. Sunt lunile in care am agonizat cat sa plec si cat sa stau

Septembrie nu exista. In calendarul meu luna asta a disparut

In octombrie am aflat ca am chef de viata, ca sunt intr-o tranzitie spre nu stiu ce, o tranzitie care ar putea sa lase loc surprizelor. In octombrie mi s-a facut dor de soare si am realizat ca mi-a lipsit. M-am urat pentru ca am tot visat la vacanta, la soare infinit, la marea mea, la carti citite cu fire de nisip intre pagini, la lancezeala dulce pe sezlong, la mirosul vacante care a lipsit la apel. Am deschis ochii…si in jurul meu erau frunze uscate si mult frig.

Noiembrie si decembrie au trecut repede: soare desi afara era frig,  cald in suflet, nori trecatori, intrebari, luminitele de la capatul intunericului, mirosul de “acasa”, 1+1 =2, si pregatiri pentru retrospectiva

Amintirile cele mai frumoase sunt oamenii pe care i-am cunoscut, momentele cand am ras din tot sufletul, cele in care mi-as fi dorit sa plang dar mi s-a parut nedemn sa o fac, locurile pe care le-am vazut si cuvintele pe care le-am scris atunci cand sufletul dicta raspicat.

In noaptea dintre ani, faceti-va timp si lipiti pe frigider un biletel cu cele mai frumoase amintiri din 2011.

Tweet

Despe aparente la sfarsit de 2011

         Fac greseala de a crede ca pot fi multitasking si ca pot face mai mult de doua lucruri in acelasi timp ( de multe ori e de ajuns si unul singur ca sa ma puna in dificultate) si cand e vorba de volan…clar nu ar trebui sa fac altceva decat sa-mi vad de drum. Mai incalc din cand in cand regula si ma trezesc cu mintea umbland hai hui prin cine stie ce cotlon. Azi a fost una din zilele in care m-am suprins gandindu-ma la lucrurile pe care le-am invatat anul asta.  Anul asta am invatat sa urasc superficialitatea.  Sa ridice doua degete sus cine nu a fost niciodata superficial si cine nu a judecat gresit un alt om neavand rabdare sa-l cunoasca, sa-i desluseasca misterele care se ascund in spatele privirilor sau a gesturilor ciudate uneori.  Mi-am adus aminte de cateva situatii cand am facut acelasi lucru.

       Spre exemplu colegul de liceu, pe care-l blamau toti profesorii pt ca ramanea corijent la minim trei materii pe trimestru. I-am pus eticheta “retardat” fara sa fii schimbat macar doua vorbe cu el. Ei bine “retardatul” era un geniu in programare si ne-a lasat pe toti cu gura cascata cand la sfarsitul liceului lucrarea lui de atestare profesionala in informatica a fost un programel care descifra semnalele morse trimise cu o lanterna spre monitor. Nu stiu ce s-a intamplat cu el dar mi-as fi dorit sa gandesc altfel.

     Ne grabim asadar sa judecam oamenii dupa aparente. Analizam in detaliu hainele, conduita, ne zidim adanc in minte prima impresie si ne incapatanam sa o pastram intacta fara sa facem un minimul efort de a darama zidul si de a vedea dincolo de el. In unele cazuri ochiul public poate provoca dezastre emotionale.  Faptul ca un om are o aparitie care rupe orice tipar nu inseamna ca se incadreaza la categoria “tampit”. Daca o femeie ajunge sa conduca un department intreg nu inseamna ca a luat contact cu asternuturile tuturor sefilor. Poate povestea ei este alcatuita din nopti de nesomn si zile muncite pana la epuizare.  Toti pornim pe un drum gresit, atunci cand aratam cu degetul un om imbracat altfel, care reactioneaza altfel . M-am jucat de cateva ori cu perceptiile celor din jurul meu.  Si daca paharul din mana mea continea un lichid colorat , sunt ferm convinsa ca in ochii lor eram o petrecareata hidratata corespunzator iar intr-ai mei o obraznicatura care bea doar suc de mere si se amuza copios in “jocul” asta.

       Am cunoscut oameni aparent verticali, care s-au dovedit a fi lichele, femei aparent sterse, ciudate dar care erau inteligente, generoase si foarte placute. Am cunoscut “sfinte” pentru care as fi renuntat la tot (slava domnului ca nu am facut-o) pentru ca s-au dovedit a fi fiinte mizerabile, superficiale si interesate strict de balanta unui cont din banca. Am cunoscut oameni imbracati mai mult decat modest dar care ascundeau genii si talente innascute.  Da imi este rusine uneori de presupunerile superficiale pe care le-am facut in anumite momente ale vietii.

      Incerc de ceva timp sa nu mai pun etichete. Insa din pacate inca mai am meteahna asta si ma trezesc vorbind. Inca am impresia ca actorii au personalitati la fel de sclipitoare ca si personajele pe care le interpreteaza, ca frumusetea de la TV exista si in realitate, ca barbatii frumosi nu-s pentru femeile normale, ca lucrurile bune sunt sanatoase, ca parintii sunt de vina pentru esecul copiilor lor, ca oamenii care zambesc mult sunt foarte fericiti sau ca toti cainii care latra sunt agresivi si periculosi.  Inca dau verdicte prostesti.

  

  In conzluzie propun sa nu admiram fatadele pana nu deslusim interiorul !!!!

Tweet

Insiruire de Decembrie

       Frig, vant, caldura, zapada, brad, scortisoara, oamenii pe care-i iubesti, muzica in surdina, clinchet, surprindere, zambet, varfuri de munte, urme de pasi in zapada, rosu, verde, ciocolata, miros de “acasa”, noi. Asta pentru ca anul asta Mos Craciun nu are nevoie de Mastercard  , de hartie colorata sau fundite.

Tweet