Am invatat ca atunci cand pornesc pe un drum, trebuie sa pasesc usor si sa nu las urme in noroi. Doar asa voi fi sigura ca nu voi stii sa ma mai intorc acolo unde mi-am golit sufletul ultima oara. Drumul pe care am pornit eu e ingust , cu multe pietre si gropi, imi e necunoscut si fara copaci pe margine. Am invatat ca nu am voie sa ma opresc, nici chiar atunci cand sufletul meu oboseste, pentru ca la capat e posibil sa ma astepte un zambet. Nu voi ocoli gropile, ci le voi umple cu iubirea mea pentru tine, ca sa fiu sigura ca daca ai sa pornesti in urma mea, nu-ti vei pierde sufletul in vreun hau necunoscut.
Pasesc marunt si respir sacadat pentru ca oxigenul nu imi e de ajuns.Ma obisnuisem cu un element chimic pe care il gaseam doar in respiratia ta : Dragostea. Am plecat atunci cand mi-am dat seama ca sufletul meu se sufoca in lipsa lui.
Niciodata nu m-ai lasat sa pornesc la drum singura. Am avut voie sa pasesc doar in urma ta, ca si cum drumul NOSTRU ar fi fost minat. Acum am avut curajul sa pornesc singura, mi-am atins cu palma inima si mi-am dat seama ca exista, mi-am asternut covor de sperante si exersez mersul hotarat.
Cu fiecare pas mai departe de NOI, in mine moare cate o femeie. Niciodata nu vars lacrimi pentru ea, niciodata nu o cunosc. O arunc pe jos asemeni unei frunze, si ma simt din ce in ce mai goala pe dinauntru.
Vino in urma mea, totusi, culege-mi frunzele, redami-le, ajuta-ma sa ma repar, si lasa-ma sa imi continui drumul, pentru ca sufletul meu a exersat singuratatea, pregatindu-se pentru bucuria de a respira, la un moment dat, iubirea altcuiva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu