Toti sunem carti, intr-o bibilioteca mult prea completa, pe care nimeni nu a putut vreodata sa o citeasca in intregime. Insa ne putem alege raftul, si ii lasam sa ne descopere doar pe cei care au invatat alfabetul sufletului nostru. Eu sunt o carte cu coperti colorate, ascunsa printre sutele de carti. M-ai luat de pe raft pentru ca ti-au placut culorile mele. Nu te-a interesat ca nu erai primul care ma citise. Ai sters cu radiera mazgaliturile si ai intors prima pagina iar eu mi-am redesenat pe coperta privirea ta. Ti-am aruncat cuvinte, mi-ai trimis inapoi intrebari, mi-am inventat raspunsuri si te-am lasat sa indoi coltul paginii care ti-a placut mai mult.
Intr-o febrila sete de a ma cunoaste mi-ai sorbit cuvintele, mi-ai invatat povestea pe de rost, si ti-ai scris numele langa titlu cu pixul ca sa nu te pot uita vreodata. Te-ai oprit din a ma citi cand ai dat de paginile albe. Pana atunci apucasem sa-ti invat pe dinafara toata privirile. Te-am rugat sa-mi continui tu povestea desi mi-ar fi fost de ajuns doar amprentele degetelor tale. Ai inceput frumos, cu cuvinte aranjate dupa muzica sufletului tau, cu litere rotunjite si cu priviri dulci aruncate in locul virgulei. Mi-ai colorat cel mai frumos zambet si inainte de final ai rupt pagina si ai ascuns-o in buzunar.
M-ai frunzarit fugitiv si ti-am zambit la sfarsitl, pentru ca imi ramasesera urmele mainilor tale si paginile curate, fara mazgalelile amare ale trecutului.
Cartile mai colorate ai sa le gasesti pe rafturile de sus, Pe mine aseaza-ma jos, ascunde-mi pagina rupta intre coperti si poate cineva va termina povestea pe care ai inceput-o tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu