Uneori adunam in suflet atatea lucruri ramase nerezolvate. Le clasam rapid pe rand si le ascundem prefacandu-ne ca nu au existat vreodata. Intrebarile la care nu avem raspuns sunt primele pe care le uitam de multe ori inainte de a incerca sa gasim vreun raspuns.
Ori de cate ori m-am aruncat in vreo retorica prea ascutita pentru mine am ales sa o rup in bucati si sa imi inventez intrebari mai usoare. E ca si cum as fi copiat murdar la examenul cel mai important pe care il sustinea sufletul meu. N am incercat sa fiu rabdatoare cu ceea ce se intampla in mine si recunosc ca am urat pana la limita ratiunii dilemele fara raspuns care ma macinau lent si dureros uneori. Mi-as fi dorit sa le iubesc ca pe niste camere incuiate, ca pe niste carti scrise intr-o limba pe care nu am stiut-o vreodata. Cum sa iubesti camerele incuiate? Cum sa iubesti ceea ce nu cunosti? Da ar trebui sa iubesti usile inchise, necunoscutul pentru ca doar asa poti simti ca traiesti. Asadar traieste-ti fiecare intrebare...si e posibil ,ca incet -incet, fara sa-ti dai seama, sa descoperi raspunsurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu