Time of change

           Citeam undeva, din pacate nu-mi aduc aminte unde, ca lupta in dragoste e ca lupta pe piata muncii. Ca exista in mintea lui o fisa a postului pe care trebuie sa o indeplinesti intocmai ca sa corespunzi cerintelor angajatorului. Stim cu toatele ca viata e o lupta, ca ne luptam cu noi insine si apoi cu ei. Ne luptam cu noi atunci cand alegem schimbarea, taiem um pic de aici, adaugam dincolo, mai adaugam o floricica si coloram frumos dincolo si speram ca rezultatul sa-i placa.

       Adevarul e ca rezultatul final trebuie sa fie cat mai aproape de realitate, si cand spun realitate e foarte clar ca ma refer la femeia adevarata din tine nu la cea invelita frumos in ambalaj sclipicios.   Vorbesc prostii !!! Cine naiba mai tine cont de ce e sub ambalaj ? Totul tine de marketing...asadar cine mai tine cont de amanunte cand ambalajul e atat de frumos dar oh, atat de fals...Se scapa din vedere un aspect...ambalajul are pret, il gasesti oriunde , il alegi. il asortezi dar din pacate n-ai sa gasesti pe nici un raft esenta de sub el. Am crezut in schimbarile minore...dar voi refuza sa cred ca oamenii isi pot schimba principiile de viata...sau isi pot cumpara peste noapte "valorile" care le-au lipsit atata timp. Cand alegi o minciuna invelita frumos e posibil sa afli ca fericirea are gustul salciu, ca ai o dipploma pe care nu ti-o doreai dar pentru care ai trecut prin niste sesiuni destul de infioratoare. Nu vei afla niciodata ca fericirea are miros de roze si vine cu confetti si sampanie si ca de fapt nu miroase a odorizant de masina. 

       Apuca-te sa te schimbi si sa te desenezi pentru barbatul pe care-l iubesti si care iti vede acele lucruri pe care nu le poti cumpara de nicaieri. Altfel e posibil sa te pierzi pe tine si cine stie daca te vei mai putea regasi vreodata, si poate vei ajunge sa te identifici cu masca falsa pe care ti-ai creat-o singurica...sau se poate si mai rau. Acest "se poate si mai rau" spus atunci cand ma refer la dragoste poate deveni cel mai crunt lucru care ti se poate intampla. Poate insemna moarte inceata si capul plecat intr-un "mai incolo" intunecat caruia degeaba ii mai aprinzi cate un bec...chiar daca e cumparat in doi, tinandu-va de mana. 

Tweet

Preambul pt ceva

           Unele dintre noi sunt razboinice si bataioase. Unele femei au luptat de cand se stiu cu demoni, oameni, temeri, frustrari…altele au fost un pic mai norocoase si viata lor nu a necesitat vreun razboi cu ele insele sau cu altele. N-as putea spune ca sunt Iona D’Arc contemporana, dar m-am straduit cat am putut sa corespund asteptarilor tuturor si sa obtin ceea ce mi am dorit. Mi-a aduc aminte de o victorie din viata…pe care am castigat-o dupa 10 ani de “lupta” ( bine , de accord e prea mult spus lupta). Toata perioada liceului m-am luptat cu stiintele exacte…care nu-mi placeau de nici o culoare desi eu alesesem profilul “informatica” , si am adorat literatura si limba romana, mai exact tot ceea ce-mi permitea sa-mi expun creativitatea.  La fizica nu am excelat niciodata…si “proful”, mi-l amintesc si acum,  ma tot scotea la tabla, si innebunea efectiv cand dupa ce umpleam doua table cu rezolvarea vreunei probleme o dadeam de gard la sfarsit cu vreo greseala din neatentie de genul celei 1+1=3…de vreo cateva ori mi-a pus 2 ca sa ma invete minte sa casc ochii si a fiu atenta. Ba chiar, dupa,  imi urla efectiv “ N-ai sa fii in stare in viata ta sa iei permisul de conducere pentru ca esti neatenta. Si daca dintr-o intamplare o sa-l iei anunta-ma sa nu mai ies in viata mea pe sosea”. Timp de 4 ani am auzit aceeasi placa de la toata lumea…inclusive de la ai mei , pentru omul avusese grija sa-i spuna acelasi lucru si lui taica-meu care si in acest moment are  parerea de atunci…Anii au trecut si urma intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului fiecare trebuia sa se ridice in picioare in fata colectivului profesoral si  sa spuna ce a realizat in cei 10 ani. Povestile erau cam aceleasi “lucrez in nu-stiu-ce multinationala”, “casatorit(a)”, “copil” (dupa caz).  Eu m-am ridicat in picioare si nu am spus decat atat: Iulia Dinu, necasatorita, o pisica “ Snowbell” si in urmatoarele secunde am scos permisul din portofel si am adaugat triumfatoare “ da , domnule profesor, am permis.” Nu a stiut nimeni ca am dat de 4 ori ca sa-l obtin, ca nu mi-a placut de fapt sa conduc dar ca a trebuit ..si da a fost ambitia mea si lupta mea cu toti ceilalti care-mi spuneau “ ce-ti trebuie?nu esti in stare”…Ei bine da..imi trebuie…conduc execrabil dar ma perfectionez. Ei bine povestea asta era de fapt un preambul…pentru o postare la care ma gandesc de ceva timp si pe care o voi publica zilele urmatoare.

              

Tweet

Doar 11 minute

        M-am indragostit de Coelho in perioada in care toata lumea ii urla numele peste tot. L-am citit si eu impinsa mai mult de curiozitatea de a vedea de ce-l citeste toata lumea. Spre deosebire de cei care-l citeau doar pentru ca era in trend, eu m-am indragostit iremediabil de cartile lui si le-am savurat pe toate…ba chiar le-am reluat ori de cate ori mi s-a facut dor.

         Am citit “11 minute” de cinci ori…si inca nu m-am saturat de ea. As vorbi despre ea ore intregi fara oprire( doar e cartea care a fost tradusa in 67 limbi)...controversata de altfel pentru ca e o carte scrisa de un barbat care descrie foarte realist ce simte o femeie, cum simte o femeie…si cat de multa durere poate indura o femeie care iubeste.  Este vorba despre povestea unei fetiţe care se transformă (cred eu, prematur în femeie). Este o femeie care a rămas dezamăgită iubind. O femeie care are vise...O femeie care se vinde pentru visele ei şi care până la urmă înţelege că fericirea nu constă în banii pentru care s-a vândut timp de un an,ca  fericirea nu e ferma pe care îşi dorea să o cumpere pentru părinţii ei...Fericirea era dragostea pe care ea nu apucase să o descopere în sensul cel mai frumos, pentru că nu-şi găsise jumătatea. O carte în care se vorbește foarte mult despre sex ( de aici si controversele) şi despre iubire. Pornesc pe direcţii diferite, dar intr-un final ajung sa se intrepatrunda. Finalul e neasteptat …te face sa-l visezi zile intregi…si sa-l implori sa se prelungeasca o eternitate…un el haituit de dorul de ea desi se despartisera cu cateva ore inainte…o ea care pleca renuntand la iubire…aeroportul din Geneva, escala ei la Paris si un el care-I sopteste la ureche in aeroport la sosire “ Parisul va fi mereu”…” Te-am văzut citind o revistă. Aş fi putut veni lîngă tine, dar sînt romantic, iremediabil romantic, şi am crezut că era mai bine să iau prima cursă spre Paris, să mă plimb un pic prin aeroport, să aştept trei ore, să consult de nenumărate ori orarul zborurilor, să-ţi cumpăr florile, să spun fraza pe care Ricky i-a spus-o iubitei lui în
Casablanca şi să-mi imaginez surprinderea de pe faţa ta. Şi să am certitudinea că asta este ceea ce-ţi doreai, că mă aşteptai, că nici toată decizia şi voinţa din lume nu sînt de-ajuns pentru a împiedica dragostea să-şi schimbe de la un ceas la altul regulile jocului. Nu-i deloc greu să fii romantic, ca în filme, nu crezi?”.

Ce mi-a mai placut in carte? Am incercat sa aleg cateva randuri care ma fac sa retraiesc cartea la orice pas si care sper ca vor incita spre a o cauta si a o citi :

 "Dacă aş mai rămâne o zi, aş mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai pleca niciodată"

“Eu sunt dragostea lui, eu sunt muzica, îşi spune ea în gând. Să dansăm.”

“Îl iubesc pe bărbatul din faţa mea, fiindcă eu nu-l posed şi el nu m-a posedat. Suntem liberi în dăruirea noastră, trebuie să repet asta de zeci, sute, milioane de ori, până când voi sfârşi prin a crede în propriile mele cuvinte.”

“Arta iubirii e ca pictura ta, necesită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cuplului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească “a face dragoste”

“Dragostea cea mai puternică este cea care-şi poate manifesta slăbiciunea.”

“Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viaţa unei persoane de la o clipă la alta”

“Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă numită corp”.

“Viaţa este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde”

“În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o intalnire"

Tweet

Pretul corect !

     Am  fost invatata de mica ca iubirea si oamenii nu au pret. Ca nu poti cumpara iubire, ca nu poti cumpara un om, ca e in noi o incandescenta care poate aprinde doar un singur suflet si e imperios necesar sa-l gasim pe acela. Acum, cu mintea fluturand printre anii ce au trecut pot afirma ca de fapt toti platim un pret pentru iubire si pentru omul de langa noi, un pret masurat in lacrimi, zambete, discutii stanjenitoare. Tu cat ai plati pentru omul de langa tine? Daca iti cauti extrasul contului din banca sa raspunzi la intrebare, considera ca ai pierdut din start. 

     Iubirea se plateste cu bucati de suflet. Ne nastem cu inimile intacte, lucioase, slefuite parca de maini pricepute. Simtim, iubim si atunci rupem cate o bucata de suflet , cu colturi neregulare si ascutite uneori si o oferim celui pe care-l iubim. Uneori primim la schimb o bucata din sufletul lui, alteori nu primim nimic. Bucatile primite la schimb uneori se potrivesc in locul sparturii nascute din iubire iar alteori le facem loc in mod dureros. Golurile in suflet se nasc atunci cand nu primesti nimic la schimb; acestea sunt ranile deschise, gaurile negre care sangereaza picaturi de regrete. Cand ai un gol in suflet ai da orice pentru o bucata colturoasa cu care sa-l acoperi si care sa-ti aminteasca de unicitatea omului care ti-a oferit-o. Daca ai sufletul intreg si perfect inseamna ca nu ai iubit vreoata. Daca cineva iti ofera o bucata dintr-al lui ...ofera-i la schimb un ciob din inima ta. Mai mult ca sigur ca se va gasi cineva care sa-ti umple golul. Sufeltele perfecte de fapt sunt lipsite de frumusete !!!!

Tweet

Incertitudini

         Am aripi si totusi nu am zburat niciodata. Mi-au crescut in timp, direct din suflet, infipte in cel mai pur sentiment care s-ar fi putut naste inauntrul unui om.  S-au hranit din mine si am asteptat cuminte sa gasesc secunda care sa ma arunce intre nori. In asteptarea ei mi-am lustruit cuminte aripile si mi-am cantarit sufletul, reparat de cateva ori si am concluzionat dureros ca nu voi putea zbura vreodata fara sa privesc inapoi si fara sa pun in balanta iubirile. Sa le cantaresc pe fiecare, sa analizez in detaliu cine a iubit mai mult si cine a iubit mai putin. Stiu ca doar asa as putea sa identific  ducea “mare iubire”. In sufletul meu si-au gasit locul iubiri de gramaje si culori diferite,  asteptari mari, dezamagiri si mai mari, impliniri efemere si  toate astea invelite in trairi intense.

         Am crezut de multe ori ( si inca mai cred asta) ca iubirea vietii se simte in doi si in mod egal.  Ca in caz contrar, sufletul apasat de prea multa iubire doare , si sfarseste avariat. Nu stiu daca toate fostele iubiri din viata mea au murit pentru ca sentimental a fost impartit injust si dureros de nedrept si mereu mi-a fost frica ca sufletul meu va muri de prea multa apasare, de prea mult frig sau de teama.

      Am traversat perioade de lacomie, cand primeam si nu ofeream nimic. Cand priveam de sus sufletele haituite de povara unui sentiment prea mare pentru ele. Asemanam iubirea unui duel intre doi: cine minte, cine inseala, cine doboara la pamant, cine e mai indifferent, ma visam invingatoare  si striveam cu tocul pantofilor cioburile ramase in urma mea. Nu am inteles atunci ca in “jocul” asta nu exista invinsi si castigatori ci doar invinsi. O iubire pierduta e de fapt un esec…golindu-ti sufletul nu faci decat sa pierzi.  Mi s-a parut de multe ori ca vad marea iubire, de multe ori am plecat eu, dar si mai dureros a fost sa raman in urma, si sa asist amar la o plecare. Si asa am pierdut de fiecare data…chiar si atunci cand am plecat eu.

       Dupa ultimul joc , cu sufletul golit am invatat sa ofer. Am oferit timp infinit desi  ar fi trebuit sa ofer anotimpuri, suflet, mana mea intreaga , nu un deget, am oferit putin si apoi putinul sa transformat in tot. Am riscat si mi-am cautat drumul cu ochii inchisi si nu i-am deschis nici macar in fata amenintarii ca voi aluneca in haul din fata mea. Am refuzat sa analizez si nu am cantarit nimic, nici macar bataile inimii, pentru ca marea iubire nu cantareste bataile inimii, si nici suferintele ce raman in urma.  Asa stiu sa iubesc…si am atatea lucruri sa ma intreb si continui sa fug din fata capcanei raspunsurilor care mi-ar fi omorat vigilenta si care mar fi facut sa-mi retrag inapoi mana intreaga. Nu o voi retrage nici macar de teama ca o retrage catre mine ticsita cu dezamagire, nedreptati  si neimpartasiri.  Da asa e marea iubire!

Tweet