Arhitectura

        Ma chinui sa imi amintesc  primul castel de nisip. De fapt nu imi amintesc decat secunda in care valul l-a naruit. Nu imi amintesc numarul turnurilor, inaltimea zidurilor, imperfectiunea unghiurilor dar reusesc sa imi amintesc totusi numarul pasilor spre mare. Mintea mea a salvat doar secunda in care valul a luat cu el , in acel dute-vino ,TOT. Am crezut ca in fiecare  nou an ma voi familiariza cu arta de a construi ceva  in fata rasuflarii unei mari furioase. Am inteles ca uneori  fundatia nu era solida, ca peretii nu erau destul de drepti sau poate nu am reusit vreodata sa fiu un architect destul de priceput.

       Mi-a permis ultima oara sa proiectez colorat pe hartie castelul pe care mi l-am dorit. Mi-am permis chiar indrazneala de a-l infrumuseta cu arcade…intr-un mod agresiv de frumos. M-am apucat de treaba tremurand din toate zambetele…am pus fir langa fir, mi-am ranit degetele scormonind nisipul, si mi-am tocit mintea si privirea catre orizont…masurand valurile. Primele s-au oprit timid la marginea zidurilor si mi-am muscat buzele pregatindu-ma sa mai fotografiez o prabusire cu tot cu suflet. Am zambit toata cand vedeam neputinta marii de a ajunge la el, si am tresarit de incantare.  Mi-am spus ca sunt puternica si ca am nevoie de rabdare . Nu-mi mai simt de mult degetele amortite, si ma ustura privirea cu care masor, calculez si aproximez in fiecare secunda inaltimea valului, sperand ca voi mai castiga o zi, o saptamana, o luna. Castelul asta trebuie sa reziste !!!! Pentru ca de data asta mi-am zisit sufletul in el. Felicitari ! Oare aproape am reusit sa ma mai mint o data? Aproape!

Tweet

Autostrada emotionala

Traim intr-o epoca in care timpul alearga ametitor de repede, ne fugareste prin lume angrenandu-ne intr-o goana nebuna. In epoca asta iubirea debuteaza cu un relationship status pe facebook , like-uri acerbe si check in -uri simultane in diverse locuri. Inlocuim saruturile cu doua puncte steluta, ciopartind realitatea in care traim. Facem share gratuit, urlam  iubirea peste tot, si atunci cand ramanem fara glas constatam ca a murit de mult. Ne expunem viata nud, cersind confirmarile strainilor cunatificate in "doua puncte paranteza, doua puncte steluta, like, share, poke, poke back" 

       Fara sa vrem aducem comunicarea online la nivelul de autostrada emotionala si nu ne dam seama ca nu facem decat sa negam nefericirea circuland pe contrasens. Gradul de socializare se masoara in numarul de commenturi primite de la necunoscuti care ne admira pentru gramada de litere aruncat pe-un perete.  Ne invartim intre oferte promotionale de telefonie mobila in care comunicarea cu oamenii pe care ii iubesti e gratuita sau costa doar un cent pe minut. Cat noroc avem !!!

      Si daca tot am ajuns aici ar trebui sa inventim si o aplicatie de check in pentru suflete, pentru ca se pare ca doar asa le identificam pe cele mari. Suflete mici in oameni mari gasim peste tot si mi-am epuizat timpul pana la ultima secunda intelegand asta. Incercati sa intelegeti si voi !!!

Tweet

Am invatat

     Mi-au placut dintotdeauna culorile de la semafor pentru ca m-am simtit importanta deslusindu-le de fiecare data. Am incurcat uneori culorile am trecut pe rosu, mi-am aruncat sufletul pe contrasens dar am invatat ca e important verdele si ca doar atunci pot merge mai departe.Am invatat ca sunt importante persoanele care vin de nicaieri pentru ca nu le poti trimite acasa. Am invatat ca sunt frumoase biletelele albe lipite peste tot, pe frigider, pe masa, pe perna pentru ca m-au invatat sa astept, invatand sa descifrez spatiile dintre cuvintele aruncate in graba. Am invatat sa-mi placa drumurile cu obstacole si podurile nesigure pentru ca la finalul lor poti gasi paharul de nectar in asteptarea cuiva. Am invatat sa traiesc cu secundele in care imi pare rau, pentru ca in momentele acelea, tarandu-ma cu o mana, o am pe cealalta libera sa pot apuca clipa de speranta sau mana care sa ma ridice. Am invatat sa-mi placa imbrancelile din multime, pentru ca nu pot stii niciodata de care maini ma agat, si in sufletul cui am sa incap din greseala. Am invatat sa traiesc cu inchipuirile dinaintea somnului, pentru ca ele sunt de fapt repetitii ale viselor cu tine, care-mi fertilizeaza noptile pentru recolta   zilelelor fara dieta. Am invatat sa-mi placa imbratisarile in noapte pentru ca doar ele pot matura frunzele cazute din mine. Am invatat sa-mi placa fotografiile instantanee in care nu ai sum sa ascunzi o sclipire in privire, o lacrima sau un zamber , si certurile care scot din sertare induplecarea, iertarea si zambetele de dupa. Am invatat sa iubesc bucuriile care dureaza putin si care imi amprenteaza sufletul cu secunde de fericire si despartirile scurte care sugruma cu dor patimas . Am invatat sa iubesc cuvintele care nu se dau mai departe si imbldurile care vin din tot sufletul pentru totdeauna.Am invatat sa-mi placa secundele de tacere, pentru ca in lipsa cuvintelor pot vorbi cu degetele, mangaind, sau cu ochii , doar privindu-te. Am invatat sa-mi placa povestea mea pentru ca e singura in care imi pot distribui rolul principal ca la final sa devin pledoaria fericita a Cuiva care vine de Nicaieri si care nu va pleca Undeva. Am invatat atat de multe incat acum, la final, ma pot semna cu o majuscula misterioasa.

Tweet

O sa cresc mare !

           O sa cresc si intr-o zi nu va mai trebui sa pretind ca am facut-o deja. O sa cresc si o sa-mi trag scaunul de sub talpi fara sa ma mai simt atat de mica. Stiu insa un singur lucru: ca o sa cresc si nu o sa privesc de sus pe nimeni si nici nu am sa arunc zambete false celor mai inalti decat mine. Am sa cresc pentru ca asta e conditia esentiala a celor mari. Am sa cresc si nu o sa mai fie nevoie sa port cheia de gat. Nu o sa mai astept in spatele unei usi inchise si nu o sa mai fie nevoie sa sar pentru a depasi pragurile ci voi pasi apasat peste ele. O sa fiu destul de mare incat sa ma semnez cu o majuscula frumoasa, rotunjita si am sa-ti aduc aminte mereu ca si tu te-aai grabit sa ma vezi crescand.O sa cresc mare si o imi iau singura ceea ce vreau dar nu o sa uit niciodata ce-si doreste sufletul de langa mine. O sa ma fac atat de mare incat o sa umplu doar eu un suflet, care o sa-mi spuna ca mi-a pastrat locul de cand se stie. Am sa ma fac mare si o sa merg apasat fara a lovi cu stangul in dreptul si nici nu o sa arat cu degetul catre cei care nu fac decat sa stea pe loc. Am sa inteleg ca si mie mi-a placut cand eram mica lumea aceea cu cuvinte frumoase si suflete calde. O sa cresc mare si nu o sa mai plang vreodata pentru ceva ce nu-i al meu si nu o sa mai accept vreodata "imprumuturi".O sa cresc atat de mare incat sa raman asa, idiferent de marile agitate in care ma voi scalda, fara sa-mi amintesti tu de milimetrii in minus. O sa cresc mare si ai sa vezi ca am crecut, nu razand de greselile altora ci exersandu-le pe ale mele. Am sa cresc , dar nu foarte mare, ci indeajuns de mare , astfel incat sa nu-mi mai amintesti vreodata ca la un moment dat am fost atat de mica. O sa fiu mare si ai sa stii !

Tweet

Suntem...

       E foarte real faptul ca femeile nu stiu ce vor. Toate au un fix vis-a-vis de pantofi si e stiut faptul ca niciodata nu poti avea prea multe perechi de pantofi. Au unghiile lungi, se supun diverselor traume de smulgere a firelor de par  din diverse locuri, pun multe intrebari, vorbesc mult si isi schimba tinutele in fiecare zi. Reusesc intotdeauna sa mai gaseasca trei patru denumiri pentru aceeasi culoare, cresc plante si isi ascund varsta atunci cand isi dau seama ca timpul a trecut un pic prea repede peste ele. Functioneaza ca un mecanism aproape perfect dar din motive pe care nu le stim , la un moment dat se defecteaza, raspund monosoilabic si 'n-am nimic' devine atat de frecvent in vocabularul lor. Uneori doar ofteaza...si te asteapta sa le repari si sa constientizezi ca fie nu ai avut grija de ele indeajuns fie nu ai inteles ca ele functioneaza doar daca uneori le alimentezi cu vorbe frumoase, daca le duci o floare (chiar si pe principiul "azi e marti...si azi vreau sa-ti dau o floare"), si daca le zambesti frumos multumindu-le pentru vreun maruntis pe care oricum il fac in fiecare zi. Femeile nu au trecut ...ci doar amintiri distorsionate pe care le sterg cu buretele ori de cate ori incep vreun nou crampei de viata. Vor sa stie cand esti nascut. Cauta intotdeauna lucrurile din spatele realitatii pierzand uneori esentialul si simt atat de intens. Daca tac inseamna ca o rotita dinauntrul lor nu functioneaza asa cum trebuie dar nu vor avea curajul sa-ti spuna pt ca de fapt sunt lase. Sunt melancolice si se ascund sub rujuri colorate si rimel. Daca isi sparg sufletul in cioburi se vor reconstrui cu inghetata si shopping. Toate credem in lucrurile mici si marunte si curajul nostrul il masuram in greseli. Traim intens si intensitatea iubirii pe care o simtim e determinata de numarul momentelor de suferinta. Si totusi existam ca si cum nu am avea altceva de facut decat sa va iubim.

Tweet