Zambetul

          Te-am privit dimineti intregi. Iti bei cafeaua de fiecare data la fereastra. Ascunsa dupa perdeaua dormitorului meu imi trimit zambetele sa-ti caute sufletul. Le chem inapoi cand imi dau seama ca esti mult prea departe si risc sa ma pierd in mijlocul nemarginitei dorinte de a te avea.

         Iti cunosc pe de rost toate privirile si as putea sa ti le desenez ca apoi sa-ti umpli zidurile albe cu ele. Poate asa vei afla ca cea mai frumoasa privire iti infloreste pe chip atunci cand iubesti.

        Iti cunosc privirea cand sufletul tau este haituit de nepasare si atunci eu  ard pe dinauntru. In jurul tau vad dimineata vise mototolite ,surasuri sparte si iubiri comsumate intre cearceafuri albe. De unde sunt vad pana si urmele pasilor grabiti catre usa. Pentru ca de fiecare data cineva paraseste camera alergand, chinuita de brutalitatea cu care i-ai cotroboit in suflet. In urma ei ramai sa-ti cureti arsurile degetelor care te-au atins ca sa poti sterge repede amintirea strainei care ti-a murdarit asternutul cu trupul ei.

       Intr-o singura dimineata am avut curajul sa dau perdeaua la o parte ca sa poti cauta in mine ceea ce nu ai fi gasit in alta parte. Atunci mi-ai consruit un vitraliu din zambete sparte desi as fi dat orice pentru un zambet intreg de-al tau.  L-as fi ascuns intr-un sertar ca sa-mi hraneasca sufletul atunci cand m-ar fi atins dorul de tine, si m-as fi oprit din a te cauta la fereastra dimineata, pentru ca mi-ar fi fost de ajuns ca mi-ai apartinut numai mie chiar si pentru o secunda.

        Lasa-ma intr-o zi sa-ti curat podeaua de resturi si sa te vindec , ca sa pot arunca perdeaua si sa-mi poti zambi numai mie dimineata.

 

Tweet

De ce ne dor cuvintele

        Pumnii dor, palmele dor, picioarele in coaste dor. Lasa urme si vanatai pe trup insa pentru cel mult o saptamana. Cuvintele lasa insa vinatai in suflet...nu le vedem in oglinda insa ne paralizeaza de durere si trec atat de greu. Uneori lasa urme care nu se vindeca niciodata si nu ne ramane nimic de facut decat sa ne purtam cicactricile cu capul sus. Lovitura dupa lovitura si alegem sa ne protejam inchizandu-ne in carapace, convinsi fiind ca nu ne poate atinge nimic. Gresit ! Cuvintele care dor se strecoara miseleste pe dedesupt si aleg sa loveasca in portiunea de suflet unde simti durerea mai tare.

        Cuvintele ne dor pentru ca suntem atat de fragezi pe interior si imposibil de vindecat

        Cuvintele dor pentru ca odata aruncate spre noi raman spunzurate de noi si locul lovit sangereaza intens

        Cuvintele care dor au intot deauna gustul sarat si ne parasesc insetati in mijlocul insomniilor

        Cuvintele dor pentru ca biciuiesc sufletele si vinul remuscarilor ramane pe buzele celui care le-a rostit

        Cuvintele dor pentru ca daca nu ar fi rostite ar fi greu de inventat o arma care sa lase urme mai adanci

        Cuvintele dor pentru ca sfarteca buzele celor care le-au rostit daca sunt nedrepte

       

      Cuvintele se rostesc incet, se pronunta litera cu litera, se rumega pe indelete si sunt uneori invelisuri artificiale care niciodata nu sunt mai presus de ceea ce se afla ascuns in noi.

Tweet

Addicted

 I’ve been in love before, it’s like a narcotic. At first it brings the euphoria of complete surrender. The next day you want more. You’re not addicted yet, but you like the sensation, and you think you can still control things.You think about the person you love for two minutes then forget them for three hours. But then you get used to that person, and you begin to be completely dependent on them. Now you think about him for three hours and forget him for two minutes. If he’s not there, you feel like an addict who can’t get a fix. And just as addicts steal and humiliate themselves to get what they need, you’re willing to do anything for love. (Paulo Coelho)

Tweet

The same me ? Never !!!

        Stau si ma intreb daca ar trebui sa vin sau daca ar trebui sa plec. Nu-mi mai gasesc ratiunea...probabil s-a tocit si am tot reparat-o de atatea ori ...peticind-o cu raspunsuri pe care mi le-am imaginat,  la intrebari la care nu ai fost in stare niciodata sa-mi raspunzi. Ce a ramas din ea ? Doar un rest sifonat, peste care am calcat violent in timp ce jucam jocul acela greu : " Care iubeste mai putin castiga! ".

       Am jucat jocul asta intr-o goana frenetica,  orbeste, am negat, am izgonit departe de mine slabiciunile doar pentru a-mi apara orgoliul. Iubirea am lasat-o la periferia sufletului,  langa limita imaginatiei, langa amintirile reprimate atata timp,  pentru ca ma facea sa ma impiedic...Ma inrozeam gandindu-ma la ce s-ar intampla daca m-as opri iar. Ar trebui poate sa retraiesc tot, sa retraiesc razboaiele pe care ar refuzat sa le duc, sa imi reiau viata de o mie de ori de la capat pentru a nu mai simti nimic.

      Stiu...firul meu logic e greu de urmarit si nu poate fi inteles. Inchide ochii, retraieste totul cu inima contorsionata de atata caldura sau criogenata de atata frig. Iti programezi sentimentele, ca intr-un algoritm cu linii de cod mult prea complicate, in care nu reusesc sa gasesc iubirea. Nici macar erorile nu reusesc sa zdruncine zidul construit intre tine si tine sau intre mine si tine.

      Ma pot amagi in fiecare dimineata ca imi apartii, cumparandu-te cu o cafea si tu ma poti minti ca respiri doar in prezenta mea. Distrug din temelii zidul si alung orgoliul,  pentru ca prin definitie eu simt...azi insa imi este frig !!!!

      

       

Tweet

Lectii de zbor

        Am scris mai de mult despre lectiile de zbor, despre cum se naste sentimentul in sufletul nostru, despre ce ne face sa iubim. Era o lectie pentru noi insine. Cand nu e anotimpul fericirii noastre oferim lectii de zbor gratuite altora. Chiar daca frigul rasare, ceata ne innabusa si inghetul se asterne peste tot , ajungem sa privim fuga spre tarile calde, a celor care au invatat zborul doar pentru ca se tem de cuvantul "a iubi". Ramanem in urma, alergam cu privirea siluetele care se indeparteaza si ne rupem vietile in bucati, incercand sa completam puzzle-ul acesta dureros cu piesa pe care doar ce am pierdut-o. 

        Atunci cand nu reusim sa umplem golul , alergam spre inapoi, spre mastile pline de praf pe care le-am lasat la marginea drumului. Verificam daca zambetul e tot acolo, le lustruim si ne rescriem povestea pe foi albe...pentru ca foile albe ne intregesc...si ne invata sa ne povestim trairile asa cum cu vocea nu o putem face. Am scrie pagini intregi de cuvinte daca am avea curajul sa le citim cu voce tare, si daca nu ne-am sufoca inainte de rosti finalul. Avem mastile pe fata si hartiile in maini, adormim lesinati de teama inre patru pereti si ne alegem cine vrem sa fim a doua zi.  Maine vreau sa fiu eu !!!! 

     

Tweet